x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Mai multe bilete meet & greet la Trooper

Mai multe bilete meet & greet la Trooper

de Alex Revenco    |    14 Oct 2013   •   18:21
Mai multe bilete meet & greet la Trooper
Sursa foto: Mihai Vasilescu

În urma mesajelor prin care prietenii formaţiei au solicitat mai multe bilete la meet & greet, Trooper anunţă o suplimentare pentru această categorie. Este vorba de câteva zeci de bilete disponibile pe www.biletoo.ro, www.blt.ro şi www.eventim.ro.

După cum s-a anunţat, zece dintre cei care au bilete meet & greet la concertul Trooper din 19 octombrie, la Turbohalle, vor urca pe scenă şi vor cânta o piesă în show-ul de lansare al albumului “Atmosfera”. Aceştia vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi şi vor afla dacă se află printre cei norocoşi chiar în cadrul sesiunii de autografe din ziua evenimentului. Tot zece deţinători de bilete la concertul Trooper vor ajunge gratis la show-ul Scorpions, din decembrie. Aceştia vor fi desemnaţi tot prin tragere la sorţi, în seara de 19 octombrie. În urna din care se va face extragerea vor fi colectate părţile detaşabile de la toate biletele valide, indiferent de categoria de preţ. Câştigătorii vor primi câte o invitaţie dublă la concertul Scorpions, organizat de Project Events, din 14 decembrie, în pavilionul central de la Romexpo. Alin 'Coiotu' Dincă (Coiotu’), solistul Trooper, a anunţat că la concertul din 19 octombrie va cânta pentru ultima oară live “Strigăt”, “Tari ca munţii,” “Amintiri” sau “Doar a mea,” piese ce au contribuit fundamental la succesul formaţiei. Biletele de 40 de lei (meet & greet + album nou + guitar clinic- o oră- cu Balaurul şi Laurenţiu) fiind sold out, în seara concertului, la Turbohalle se vor găsi doar bilete de 10 lei- intrare generală.


×
Subiecte în articol: trooper