Cântăreața din România care a revenit pe scenă după 35 de ani. Spectatorii au aplaudat-o minute în șir
Au trecut 35 de ani de când o mare artistă a României nu a mai urcat pe scena Sălii Palatului. Publicul a aplaudat-o minute în șir, iar fanii i-au oferit flori.
Vedeta muzicii rock, Dida Drăgan, are acum 77 de ani și a convins-o să cânte din nou Adrian Enache. Pe aceeași scenă au mai cântat Theo Rose, Diana Enache și Daniel Iordăchioaie, regizorul concertului.
”În primul rând a fost ideea lui Adrian și am îmbrățișat-o din prima clipă. Ei au o relație specială. Dida Drăgan este un om special. Evident că îi unește credința pe amândoi și această provocare de a o aduce din nou pe scena Sălii Palatului după 35 de ani pe Dida Drăgan ne-a plăcut foarte mult. Am gândit cu minuțiozitate programul, apariția ei pe scenă și mă bucur foarte mult că publicul a confirmat încă o dată, că iubește artiștii de valoare, că-i apreciază și că îi respectă. Iar Dida, la peste 75 de ani, a cântat live foarte bine. A venit la repetiții cu o seriozitate și o puncualitate desăvârșite și a ieșit ceea ce s-a văzut, pentru că publicul simte emoția și autenticul”, a declarat Iuliana Marciuc, pentru viva.ro.
Iuliana Marciuc a fost producătorul spectacolului de la Sala Palatului.