Cuvântul “geniu” a fost folosit cu regularitate când era vorba despre Thelonious Monk Jr încă din clipa morţii lui, chiar dacă în mod cert termenul nu intra în vocabularul criticilor, al muzicienilor şi al fanilor de jazz în timpul carierei lui.
în anii 1940, în aceeaşi perioadă în care a luat naştere şi muzica bop, pianistul dezvoltase, prin experimente, un stil personal care cuprindea acorduri disonante, ritmuri sincopate şi accente asimetrice. Deşi piesele lui Monk se prevalau adesea de variaţiuni de melodii clasice din repertoriul de jazz, totuşi, compoziţiile sale se deosebeau de cele ale altor artişti bop şi nu se bazau pe ritmul înfocat al multor piese populare alegenului. După ce Monk şi-a stabilit o metodă de creaţie în muzică, abordarea compoziţiei şi stilul la pian au rămas constante pe toată perioada carierei lui de muzician.
Cu toate că Monk a publicat mai puţin de 100 de compoziţii, multe dintre ele au devenit de atunci parte din repertoriul standard de jazz.
Thelonious Sphere Monk Jr era al doilea dintre cei trei copii ai lui Thelonious şi ai Barbarei Monk. El s-a născut la Rocky Mount în Carolina de Nord, SUA, pe 10 octombrie 1917, însă, deoarece în oraş nu se prea găsea de lucru datorită segregării rasiale, Barbara şi copiii s-au mutat într-o casă din cartierul San Juan Hill la New York, în 1922, iar tatăl i-a urmat după un an.
Câţiva ani mai târziu, acesta din urmă s-a întors totuşi în Sud fiindcă aerul din New York îi agrava simţitor astmul. Aveau în casă un pian şi, când Monk Sr se întorcea după o zi de muncă grea, cânta cu plăcere într-un stil honky-tonky care, probabil, cuprindea atât ragtime cât şi boogie-woogie. Tatăl lui Monk mai cânta la muzicuţă şi la drâmbă, instrumente care mai târziu au influenţat stilul fiului.
Contactul tânărului cu muzica s-a îmbogăţit şi datorită multor artişti negri care locuiau în acea vreme în San Juan Hill. Când Barbara a decis că, în cele din urmă, copiii ei ar trebui să ia lecţii de muzică, fata mai mare, Marion, a început la pian, însă Thelonious s-a dovedit cel mai interesat de acest instrument şi, cel puţin un an, a luat lecţii de pian. Atitudinea lui faţă de muzică a fost ulterior confirmată în primii ani de şcoală. Adolescentul s-a inspirat iniţial din muzica pianiştilor de stride din Harlem, unul dintre ei, James P. Johnson, fiindu-i vecin. Deşi stride-ul tindea să dispară din stilul lui Monk de fiecare dată când cânta într-un grup, a rămas totuşi evident uneori în solo-urile sale pe parcursul carierei. (...)
În 1952, Monk a semnat un contract cu casa de discuri Prestige, al cărei proprietar era Bob Weinstock, a înregistrat pentru el numeroase albume şi a apărut ca sideman în înregistrări ale lui Miles Davis şi Sonny Rollins. Deşi discurile lui Monk erau de calitate, raportul cu Prestige s-a dovedit deziluzionant fiindcă brandul discografic nu făcea o publicitate adecvată artiştilor săi. În 1954, Monk a profitat de o ocazie şi a făcut o călătorie la Paris pentru un concert şi a înregistrat prima lui sesiune de pian ca solist.
(...)În 1957, Monk a obţinut din nou “cabaret card”şi a început un contract extins cu Five Spot. În sfârşit, Monk atrăgea elogiile criticii şi atenţia fanilor – chiar dacă înregistrările live ale perechiiMonk–Coltrane au apărut doar după moartea amândurora. Din fericire, Keepnews s-a grăbit să îi înregistreze pe cei doi muzicieni împreună în studio cu Coleman Hawkins. Alţi muzicieni importanţi care au cântat în discurile pianistului înregistrate pentru Riverside au fost Gigi Gryce, Johnny Griffin, Gerry Mulligan, Phil Woods, Thad Jones
şi Clark Terry.
(…) Atâta timp cât va exista lume care ascultă jazz, moştenirea lui Thelonious Monk va ocupa un loc important în lumea muzicii.
Ken Dryden
Citește pe Antena3.ro