x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Naarghita, Smiley, Dalida, Whoopi Goldberg, Adam Levine și Monserrat Caballé vin la “Te cunosc de undeva!”

Naarghita, Smiley, Dalida, Whoopi Goldberg, Adam Levine și Monserrat Caballé vin la “Te cunosc de undeva!”

21 Oct 2017   •   09:53
Naarghita, Smiley, Dalida, Whoopi Goldberg, Adam Levine și Monserrat Caballé  vin la “Te cunosc de undeva!”

Jocul fascinant al transformărilor totale continuă sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”. Perucile, genele false și încălțămintea cu tocuri înalte sunt pregătite, iar concurenții sunt nerăbdători să intre în rolurile pentru care au repetat toată săptămâna.

Astfel, Cezar Ouatu se va transforma în Monserrat Caballé și va cânta pe scena de la “Te cunosc de undeva!” alături de colegii de la Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploiești, iar momentul său artistic îl va dedica tatălui său, care a fost flautist în această orchestră. CRBL a împrumutat jacheta de la bunul său prieten, Smiley, ca să îi semene cât mai bine atunci când îl va imita cu hitul “De unde vii la ora asta?”, în timp ce Ramona Bădescu va aduce la “Te cunosc de undeva!” strălucirea cu totul specială a franțuzoaicei de origine egipteană, Dalida.

Alin Pascal se va transforma în Adam Levine, solistul trupei de mare succes, Maroon 5,  Adriana Trandafir o va imita pe Naarghita, cu un moment colorat și foarte expresiv de Bollywood, iar Sebastian Muntean va cânta muzică populară, transformat în tânăra interpretă Olguța Berbec.

Julie Mayaya a pregătit intens pentru această seară un fragment muzical din cea mai bine vândută comedie de dinainte de 1990, “Sister Act”, transformată în Whoopi Goldberg, și va cânta suspendată la câțiva metri deasupra scenei. La rândul ei, Anisia Gafton va fi pentru o seară celebra Bonnie Tyler, în vreme ce Lidia Buble va intra în rolul unei artiste britanice de top, cu origini albaneze, născută în fosta Iugoslavie, Rita Ora.

Momentul de deschidere al galei va fi asigurat de Pepe, invitatul special al acestui sezon, și Sebastian Muntean, care îi vor imita pe Delia Matache și Macanache.

Cine va primi cele mai multe puncte din partea celor patru mari experți în transformări, jurații Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție “Te cunosc de undeva!”, prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

×
Subiecte în articol: Te cunosc de undeva!