x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Naşul muzicii punk şi inventatorul săriturilor de pe scenă cântă sâmbătă în România

Naşul muzicii punk şi inventatorul săriturilor de pe scenă cântă sâmbătă în România

de Alex Revenco    |    25 Iul 2011   •   21:00
Naşul muzicii punk şi inventatorul săriturilor de pe scenă cântă sâmbătă în România

Unul dintre cei mai mari muzicieni rock din toate timpurile ajunge pentru prima oara in Romania, la Peninsula. Legendarul Iggy, alaturi de formatia Stooges va sustine un recital extraordinar sambata, 27 august, pe scena principala a festivalului de pe malul Muresului.

Nasul muzicii punk sI inventatorul stage diving- ului (sariturile de pe scena in bratele multimii) a contribuit decisiv sI la nasterea genurilor hard rock sI garage rock. Iggy Pop (pe numele adevarat James Newell "Jim" Osterberg, Jr.) va fi acompaniat de vechii sai colegi Scott Anderson -tobe, percutie, Steve Mackay- saxofon, James Williamson- chitara, alaturi de care a cantat in anii 70 sI de un basist, Mike Watt, cu o vechime de doar sapte ani in Stooges.

Grupul Stooges, care a fost inclus, anul trecut, in Rock And Roll Hall Of Fame, a functionat cu mare succes intre anii 1867 sI 1974, dupa care Iggy l- a reactivat in 2003. Primele albume (The Stooges- 69, Fun House- 70, Raw Power- 73) au fost incluse in topul Mojo, Cele mai bune 100 de albume din toate timpurile. Pana sa ajunga in Romania, Iggy and the Stooges participa la cateva mari festivaluri europene ca: Guitare en Scene (Franta) – alaturi de Joe Satriani, MC5 ...Suikerrock (Belgia)- Deep Purple, Moby, Tom Jones...Open Flair (Germania)- Bullet for My Valentine, Rise Against, Good Charlotte, Dropkick Murphys, The Subways, Pendulum...

La Targu Mures, Iggy and the Stooges vor interpreta piese de pe faimosul album "Raw Power' (considerat unul dintre cele mai valoroase din istoria rockului) dar sI multe alte piese care au influentat generatii intregi de artisti si au incantat milioane de fani din intreaga lume. Iata un model de setlist, ce va fi, foarte probabil, respectat sI la Festivalul Peninsula: Raw Power, Search and Destroy, Gimme Danger, Shake Appeal, Need Somebody, 1970, Fun House, L.A. Blues, Night Theme (Iggy Pop and James Williamson cover), Skull Ring, Beyond the Law (Iggy Pop and James Williamson cover), Cock in My Pocket, Open Up and Bleed, I Got a Right, I Wanna Be Your Dog, Your Pretty Face Is Going to Hell, Penetration, Johanna (Iggy Pop and James Williamson cover), Kill City (Iggy Pop and James Williamson cover), No Fun.

<-p>

×
Subiecte în articol: iggy pop