După Timişoara, Cluj, Sibiu şi Iaşi, formaţia timişoreană va ajunge mâine la Silver Church din Capitală, la capătul turneului naţional - produs de One Event şi Negura Music - de lansare a două materiale discografice: "Vârstele Pământului" şi "Măiestrit/Măiastru Sfetnic". În decursul celor cincisprezece ani de existenţă, Negura Bunget a lansat patru albume, două EP-uri şi un demo.
În 2010, timişorenii se pregătesc să scoată pe piaţă nu mai puţin de trei materiale noi: "Vârstele Pământului", "Măiestrit/Măiastru Sfetnic" şi DVD-ul "Focul Viu". "Vârstele Pământului" este primul album înregistrat în noua formulă alcătuită din Corb - chitară/voce, Spin - chitară, Gadinet - bass, Ageru Pământului - voce/percuţie /xilofon/tulnice, Inia Dinia - clape şi Negru - tobe.
În noul material este vorba despre locuri ale pământului şi locuri ale spiritului, despre legături care transcend lumi, legături mijlocite prin elementele pământ, rouă, jar, munte, piatră, vânt, arbore sau prin spaţiile fizice încărcate de semnificaţii de mult uitate: Dacia, Ceahlău, Om, Căliman. "Măiestrit" este ultimul material Negura Bunget înregistrat în componenţa iniţială şi conţine varianta reînregistrată a clasicului "Măiastru Sfetnic" (2000) plus două piese acustice, bonus.
DVD-ul "Focul Viu" este primul material video al trupei, care conţine un concert întreg, filmat cu camere profesionale. În afara celor 90 de minute ale concertului înregistrat în Bucureşti în ianuarie 2008, DVD-ul va conţine un slideshow cu poze live inedite, precum şi versiunile re-aranjate ale tuturor videoclipurilor Negura Bunget apărute până acum. Pentru concertul de la Bucureşti, biletele sunt 20 lei în avans şi 25 lei la intrare.