x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ozana Barabancea, în lacrimi din cauza Adrianei Trandafir: “Te-am lăsat să mă răvășești”

Ozana Barabancea, în lacrimi din cauza Adrianei Trandafir: “Te-am lăsat să mă răvășești”

18 Noi 2017   •   16:26
Ozana Barabancea, în lacrimi din cauza Adrianei Trandafir: “Te-am lăsat să mă răvășești”

Un moment tulburător și foarte emoționant sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, când Adriana Trandafir se va transforma în marea cântăreață franceză Edith Piaf. Interpretarea ei o va face să plângă pe jurata vocilor, Ozana Barabancea.

Dacă mi-au dat lacrimile, înseamnă că ai intrat atât de mult în sufletul meu, încât te-am lăsat efectiv să mă răvășești”, spune aceasta. “În trei minute, ai reușit să ne dai peste cap”, adaugă de la masa juriului, Aurelian Temișan. Cum vor reacționa ceilalți doi jurați, Andreea Bălan și Andrei Aradits, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă seara.

Momentul va fi unul dificil de dus pentru Adriana Trandafir. “Sunt dezavantajată totalmente în perioada asta de forma fizică proastă. Sunt foarte răcită și am obosit, dar merg mai departe, pentru că asta este soarta unui Taur cu aripi”, explică aceasta.

Câte puncte îi vor acorda jurații Adrianei Trandafir pentru această transformare, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”, prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

×
Subiecte în articol: ozana barabancea adriana trandafir