x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica PhenomenOn, concert de caritate pentru David Finţi

PhenomenOn, concert de caritate pentru David Finţi

de Alex Revenco    |    08 Dec 2013   •   17:32
PhenomenOn, concert de caritate pentru David Finţi

Trupa PhenomenOn va susţine pe 13 decembrie, în club Ageless, un concert de caritate cu strângere de fonduri pentru a-l ajuta pe David Finţi (foto). În luna august a.c., David (admis la facultatea de medicină), a vrut să realizeze cu aparatul foto cadre cât mai surprinzătoare şi fiind sub un pod a fost electrocutat. Arsuri pe 80% din suprafaţa corpului, şanse foarte mici de supravieţure, aşa sunau primele veşti. Dar cu ajutorul unor oameni minunaţi, David a ajuns în Israel, unde a fost stabilizat, a fost operat, a fost din nou operat şi încet, încet, a început recuperarea,  primele cuvinte, primii paşi. Greul a trecut, dar urmează mai multe luni de recuperare, de noi intervenţii chirurgicale. David este puternic şi luptă în continuare, având, de la început, alături de el, oameni care au depus toate eforturile pentru ca însănătoşirea lui să continue. Orice ajutor sau implicare sunt binevenite, donaţiile se pot face în contul deschis pe numele lui Andrei Finţi (tatăl lui David) la RO 11 INGB 0000999900263389. Alte detalii la afinti@clicknet.ro sau office@phenomenon.ro. Fiind prieteni de când erau la grădiniţă, cei de la PhenomenOn au organizat acest concert de caritate, ce va avea loc în jurul orei 20.00. Intrarea va fi liberă, iar donaţiile se vor putea face şi la Ageless Club. PhenomenOn, alcătuită din Cătălin Tamazlicaru- solist vocal, Andrei Bălaşa- chitară, Vlad Toma- tobe şi Dragoş Popa- bass au susţinut sute de concerte în ţară şi străinătate. Au înregistrat două albume de studio şi au mai multe videoclipuri, cel mai recent fiind intitulat, în ton cu acest concert, “United”.


×