x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica PhenomenOn, concert de lansare a primului album.

PhenomenOn, concert de lansare a primului album.

26 Mai 2011   •   21:00
PhenomenOn, concert de lansare a primului album.

In aceasta seara, in Jukebox Venue are loc concertul de lansare a discului 'Victims of Changes', prin care PhenomenOn isi propune sa evidentieze schimbarile prin care a trecut societatea noastra in ultima perioada, efectele acestora, problemele aparute si victimele colaterale, multe dintre ele resimtite din plin de tanara generatie. Evenimentul va fi precedat de un spectacol de teatru prezentat de tinerii de la 'Arca lui Noe', prezentatorul serii va fi Florin Silviu Ursulescu, iar intrarea la concert se va face pe baza de invitatie.

Dupa cum se stie, grupul a castigat in urma cu doi ani etapa nationala a celui mai mare concurs de muzica live din lume, 'Glo­bal Battle of the Bands', si a reprezentat Romania la finala mondiala de la Londra in 2010. Trupa, infiintata in luna mai 2007, este compusa in prezent din: Catalin – voce, Andrei – chitara, Robert – bass, Asy – chitara si Alex – tobe. Dupa concertele din cluburile bu­cu­restene si din ta­ra au urmat aparitii de mare succes in stra­i­na­tate: in vara anului 2009, trupa a fost invitata in Belgia, a urmat Anglia (Londra), apoi Bulgaria (Ruse si Kyustendil), Republica Moldova (Chi­sinau).

In vara lui 2009 a aparut primul videoclip al trupei la piesa 'Baga riffu’', urmat in 2010 de videoclipul 'Cinderella Story'. Tot in 2009 PhenomenOn a fost trupa suport la 'Ziua Chitarelor', pentru marii chitaristi Guthrie Govan, Matthias Ia Eklund, Jose de Castro. Baietii au cantat pe aceeasi scena cu TM Stevens (SUA), Steve Sallas (SUA), Delmar Brown (SUA), G. Man (SUA), Experienced (Belgia), Zeroscape (Canada), Babylon Presion (Franta), Phoenix, Compact, Vita de Vie, Adi Manolovici, Timpuri Noi, RIFF, Quartz, Buco­vina, Marker etc.

×
Subiecte în articol: muzica