De cativa ani suntem amenintati ca 'asa cum benzile de magnetofon si casetele audio apartin istoriei asa se va intampla si cu discurile compact'. Dar de curand, un personaj important din industrie, Simon Fox de la HMV, a prezis si anul exact al mortii, 2016.
Fox a pronosticat urmatoarele: 'Inca mai e loc pentru CD-uri, dar nu mai mult de cinci ani. Cred ca vanzarile de CD-uri vor scadea de la 1,4 miliarde $ in 2010 la 475 de milioane $ in 2014. Astfel, incepand din 2016, magazilele HMV nu vor mai depozita compact discuri'. Prin urmare, in viitor se va asculta muzica la mp3 playere si alte alea cu 'i' in fata, sunt de parere nu cercetatorii, ci specialistii britanici. S-ar putea, e un scenariu plauzibil, dar sa fie acolo, la ei, oricum in Romania avem cu totul si cu totul alte probleme! Iata opinia lui Florian S., om cu vechime in industria muzicala de la noi: 'Piata de CD-uri autohtona va muri din alte cauze decat cele din tarile occidentale.
In Romania nu exista retaileri adevarati, ci doar niste tentative fara legatura cu magazinele de afara. Avem Carturesti, o struto-camila care isi prezinta marfa destul de haotic si cu preturi umflate, Diverta care a fost nevoita sa reduca spatiul destinat muzicii, dupa ce in prealabil furnizorii au oprit livrarile catre ei din cauza insolventei si acum vand doar din stocul vechi, hypermarketurile care tin raionul de muzica doar de decor, benzinariile – unde oferta este focusata pe manele. In final mai sunt micii independenti, cu spatii extrem de reduse si foarte greu de gasit care dispar de la o luna la alta din cauza chiriilor si cheltuielilor pe care nu le pot acoperi.
Nu era digitala va ingropa comertul cu CD-uri in Romania, ci lipsa profesionalismului si incompetenta din retail'. Si inca o dovada ca problemele din industria muzicala internationala si cea de la noi sunt atat de diferite este un titlu gasit intr-o publicatie americana: 'Vinilul ar putea fi ultimul cui batut in cosciugul CD-ului'. Cu referire la faptul ca, in ultimii ani, daca aproape toate segmentele industriei muzicale internationale sunt in scadere, piata discurilor de vinil (de 180 de grame) este in crestere. Si, mai mult, sunt din ce in ce mai numeroase trupele, multe dintre ele noi, care prefera sa-si inceapa cariera pe vinil. De exemplu, albumul de debut al grupului White Lies din Marea Britanie a constat in... cinci discuri de vinil-singles (cu cate o piesa pe fiecare fata), varianta pe CD aparand patru luni mai tarziu. In timp ce trupa The Society of Rockets din San Francisco si-a planificat debutul in doua formate: albume de vinil si fisiere mp3!