Festivalul de la Bucureşti este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, şi aduce, pe scena de la Combinatul Fondului Plastic, nume precum Nubiyan Twist – unul dintre cele mai originale colective artistice din Londra, Ben Wendel – saxofonistul canadian nominalizat la Grammy – şi Gin Tonic Orchestra din Franţa.
Jazzul românesc este reprezentat, la ediţia din acest, an de artişti reprezentativi ai genului, precum Mircea Tiberian, Sorin Romanescu, Sebastian Spanache, dar şi de trupe şi voci din sfera jazzului eclectic fuzionat cu ritmuri de hip-hop, muzică electronică şi de improvizaţie – Norzeatic & Qinta Spartă, Anita Petruescu, Muntet şi TajNic.
Bucharest Jazz Festival 2023 începe joi, 7 septembrie, cu două concerte cu acces gratuit la ARCUB – Hanul Gabroveni. Pianistul Sebastian Spanache deschide ediţia cu un concert în pasajul Hanului Gabroveni, urmat de Mircea Tiberian Quartet, o colaborare internaţională între marele pianist român şi Claudio Puntin (Elveţia), Chris Dahlgren (SUA) şi Nadia Trohin (România/Moldova). Concertul include, în mare parte, compoziţii ale membrilor grupului, dar şi câteva piese din folclorul românesc vechi.
Concertele Bucharest Jazz Festival se mută la Combinatul Fondului Plastic pentru perioada 8-10 septembrie şi propun publicului de jazz un mix efervescent de live performances şi jam sessions ale unor grupuri, orchestre, solişti instrumentişti şi voci ale jazzului din Europa şi America de Nord.
Vineri, 8 septembrie, programul de la Combinatul Fondului Plastic ia startul cu un concert susţinut de Sorin Romanescu Trio, urmat de concertul „Conspiracy” al Big Bandului Radio România, dirijat de Tobias Hoffmann, solist Vilkka Wahl. Un adevărat spectacol muzical, concertul orchestrei din România este o interpretare live a muzicii celui mai recent album al artistului german Tobias Hoffmann, „Conspiracy”, alături de chitaristul din Finlanda, Vilkka Wahl.
După lansarea în 2023 a celui mai nou album al său, „All One”, artistul de origine canadiană Ben Wendel cântă pe 8 septembrie la Bucharest Jazz Festival alături de cvartetul său. Un saxofonist de jazz aventuros, Ben Wendel este cunoscut pentru stilul său de improvizaţie armonios şi sofisticat, cu influenţe post-bop, clasice şi post-rock. După ce a devenit cunoscut ca membru al grupului nominalizat la premiile Grammy, Kneebody, Wendel atrage atenţia criticii şi publicului ca artist solo şi compozitor.
Pianistul din Ungaria Lukács Márton şi bateristul Csikós Áron deschid seria concertelor de sâmbătă, 9 septembrie, cu un live set de jazz modern şi muzică electronică, în care sunetele experimentale se combină cu ritmuri groove şi armonii unice. Atmosfera de petrecere de sâmbătă seara continuă la Combinatul Fondului Plastic cu un concert al artiştilor români de la Muntet. Inspiraţi de muzica lui Coltrane, Alex Munte, Alex Cos, Michael Acker şi Sergiu Fănică combină jazzul contemporan cu referinţe hip-hop, balade şi muzica electronică.
Cunoscuţi pentru show-urile cu repertoriu în continuă dezvoltare, freestyle-urile şi piesele ad-hoc, liricile elevate şi groove-urile contagioase de dans, Norzeatic & Qinta Spartă vin pentru prima dată la Bucharest Jazz Festival sâmbătă, 9 iulie, cu un concert de hip-hop, jazz şi muzică electronică.
În ultima zi de festival, duminică, 10 septembrie, urcă pe scena festivalului una dintre cele mai noi apariţii pe scena jazzului românesc, trupa TajNic. Înfiinţat la începutul anului 2022, trioul format din Florian Nicolau, Albert Tajti şi Iulian Nicolau prezintă la Combinatul Fondului Plastic noul lor proiect de jazz contemporan şi muzică improvizată, un mix inedit de elemente de funk, electronic, clasic și contemporan, creând o experiență fascinantă și captivantă pentru public.
Câștigătoarea competiției New Jazz Players din cadrul Bucharest Jazz Festival 2019, Anita Petruescu susţine un concert de neratat în 10 septembrie, alături de grupul său format din artişti din Ţările de Jos. Una dintre cele mai apreciate cântărețe de jazz ale noii generaţii şi deţinătoarea Premiului pentru cea mai bună interpretare vocală la Festivalul și Concursul Internațional de Jazz „Johnny Răducanu”, artista a cântat alături de muzicieni de top, precum Mircea Tiberian, Sorin Romanescu, Iulian Nicolau și Albert Tajti. Concertul Anita Petruescu Group din ultima zi de festival este urmat de prestaţia artiştilor francezi de la Gin Tonic Orchestra, care au pregătit pentru publicul bucureştean un concert de future jazz, indie rock şi broken beat.
Unul dintre cele mai apreciate grupuri ale scenei londoneze, Nubiyan Twist închide Bucharest Jazz Festival 2023 cu un live act exploziv. Format din muzicieni, DJ şi producători, colectivul artistic Nubiyan Twist este renumit pentru „bucuria pură de a crea împreună o experienţă unică pe scenă, care este de-a dreptul contagioasă” (Gigwise).