Seducător / Sting, la Sala Palatului

După ce sâmbătă am fost la Sepultura şi luni la Kreator, m-am dus la Sting cu inima îndoită. Voce şi lăută? Fără formaţie? Aoleu! O să adorm la concert!

M-am înşelat amarnic. Cu un look shimbat (păr vopsit şi barbă deasă), Sting a intrat alergând pe scenă: "Mă bucur că sunt din nou la Bucureşti, în România". Apoi a început să povestească, să cânte şi să povestească din nou. Fascinat de John Dowland, cel mai mare interpret la lăută din secolul al XVI-lea, Sting i-a dedicat ultimul album, Songs from the Labyrinth. Deşi la vremea lui Dowland a fost cel mai bun, n-a fost acceptat să cânte la curtea Elisabetei, Regina Virgină, pe motiv că el era catolic şi ea protestantă (glumiţă Sting pe seama virginităţii). Atunci a plecat să cânte în lumea largă, n-a ajuns în România, dar a fost în Germania, Italia, Spania – unde a activat şi ca spion în slujba Angliei.

Într-o linişte absolută, patru mii de oameni îl ascultam fascinaţi. După ce ne-a vândut un pont, că lăutele pe care cântă sunt confecţionate de un român stabilit în Jersey, Cezar Mateescu, şi ne-a cântat tot ce a vrut el din "Labyrinth", pentru că am fost cuminţi, ne-a oferit ceea ce ştia că aşteptăm de la el: Fields of Gold, Message in a Bottle, Roxanne, Every Breath You Take, Fragile.