x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

14 Noi 2008   •   00:00

VINE VONDA!
Celebra interpretă Vonda Shepard va concerta la 18 februarie, la Sala Palatului din Bucureşti. Spectacolul este inclus în turneul european de promovare al noului ei album, intitulat "Far from the Sun". Şi-a început cariera muzicală la vârsta de numai 14 ani, cântându-şi propriile compoziţii în cluburile mici din Los Angeles. De atunci, artista a lansat atât hiturile de la sfârşitul anilor '80, ca "Don't Cry Ilene" sau "Can't We Try", cât şi megahiturile ce au constituit coloana sonoră a îndrăgitului serial Ally McBeal, înregistrând vânzări de peste 12 milioane de albume.



INDIALUCIA
Duminică, 30 noiembrie 2008, la Studioul de concerte "Mihail Jora" al Radiodifuziunii Române, va concerta Indialucia (foto). Gup muzical ce combină misterele Indiei cu ritmurile calde şi vesele ale muzicii flamenco, acest proiect reuneşte mari artişti ai Indiei şi Spaniei, ilustrând rădăcinile indiene ale muzicii flamenco. Şapte muzicieni din Polonia, Spania şi India vor urca pe scenă cu peste 30 de instrumente, de la sitar, tabla, morsing şi djembe, la chitară, pian, flaut, vioară şi violoncel. La acest spectacol, organizat de Rall's Agency, biletele costă 40 şi 50 de RON, fiind disponibile la Diverta, Magazinul Muzica, casa de bilete a Radiodifuziunii Române şi la www.ticketpoint.ro.

KOGAIONON

Seara Apocaliptic Decadentă din 15 noiembrie aduce la Braşov, în premieră pentru România, trei trupe remarcabile: Ordo Rosarius Equilibrio, In Slaughter Natives şi Cascadeur. Organizat de DonisArt şi Kogaionon, la Centrul Cultural Reduta, evenimentul va începe la ora 18:00, cu recitalul Cascadeur (30 de minute de melodic neo-folk), urmat de cel susţinut de In Slaughter Natives (45 de minute – dark industrial). Seara se va încheia cu o oră de apocaliptic pop oferit de Ordo Rosarius Equilibrio. Între recitaluri vor fi pauze de circa 15 minute fiecare.

EURAD

Proiectul naţional "Artă contra drog 2009" va debuta, în luna decembrie, cu trei mari evenimente. Acţiunea, desfăşurată sub patronajul şi cu susţinerea organizaţiei EURAD – Europe Against Drugs, începe cu "Noaptea celor cinci tenori", la Sala Palatului, la 7 decembrie, în program aflându-se arii celebre din opere de Verdi, Donizetti, Rossini, Puccini, dar şi canţonete italiene şi cântece de Crăciun. Al doilea eveniment este "Viena Magic", la 8 decembrie, tot la Sala Palatului. Prim-solistul şi dirijorul acestui concert este Russell Mc Gregor, concertmaster al orchestrei Palatului Schonbrunn din Viena. În program – Strauss, Mozart, Haydn, Beethoven, Schubert, Dvorak. La data de 11 decembrie, la Sala Palatului, va concerta David Bisbal, celebrul cântăreţ spaniol cunoscut datorită unor hituri precum "Corazon Latino" sau "Buleria – Buleria".
 

×
Subiecte în articol: muzica