x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

23 Iun 2009   •   00:00

23 iunie 2009



ROCK CITY OPEN AIR.
Atenţiune, atenţiune! Se pregăteşte cel mai mare festival de rock în aer liber, din România! Între 20 şi 23 august, în comuna Borcea, vor concerta la Rock City Open Air peste 100 de trupe din ţară şi din străinătate. Publicul va putea primi, în afară de muzică bună, autografe de la trupele favorite şi tricouri branduite RCOA. Metal Masters, organizatorul evenimentului, oferă tricourile oficiale tuturor celor care înscriu pe site-ul oficial www.rockcity.ro seria unui abonament (de 270 sau de 300 de lei), până la data de 15 iulie. Biletele şi abonamentele pentru festival se distribuie exclusiv prin Eventim.ro. (Cătălina Iancu)

UNDERGROUND.
Potrivit organizatorilor, Rock River Festival, care va avea loc la Cernavodă, în perioada 10-11-12 iulie, "a luat-o razna". În sensul că proiectul a fost conceput la un nivel mai mic, însă tot mai mulţi rockeri s-au arătat interesaţi de eveniment. Comisia de organizare a selectat pentru participare urmatoarele trupe: Toy Machines (Suceava), A.L.E. (Cluj Napoca), 9,7 Richter (Bucureşti), Era Decay (Suceava), True Mind (Braşov), Magica (Constanţa ­ headliner ziua 1). Ziua a doua: Bucium (Bucureşti), Inopia (Bucureşti), L.O.S.T. (Bucureşti), Akral Necrosis (Bucureşti), N.O.X. (Constanţa), Truda (Cluj Napoca ­ headliner). Ziua a treia: Hush (Bucureşti), Apocalips (Timişoara), Old No.7 (Constanţa), Highlight Kenosis (Bucureşti), Cadavrul (Constanţa), Hathor (Galaţi ­ headliner). Evenimentul este dedicat exclusiv trupelor rock din underground-ul românesc, festivalul urmărind "să promoveze formaţiile non-comerciale care merită să fie cunoscute şi apreciate". (Cătălina Iancu)

100% LIVE.
Festivalul concurs "Maximum Rock ­ Suport Pentru Underground" pune la bătaie un premiu special de 10.000 RON.
Pe lângă Act, Hightlight Kenosis, Inopia, Spitfire şi Tarantula, încă trei trupe s-au înscris în preselecţia pentru MR-SPU 2009, în încercarea de a câştiga marele premiu: Redox, Nox şi Apocalips. Festivalul se va desfăşura în Bucureşti, la 24 octombrie 2009, şi are ca obiectiv promovarea formaţiilor tinere care cântă 100% live, indiferent de stilul rock abordat. Clasamentul va fi alcătuit de un juriu, dar şi de votul publicului, acestea contând în proporţii egale. Concursul este deschis grupurilor tinere, care nu au mai mult de un album, autoprodus sau scos la o casă de discuri. Formaţiile ce doresc să se înscrie o mai pot face până la 15 septembrie 2009. Trupele trebuie să trimită un e-mail la adresa promo@promusicprod.ro care să conţină două piese audio (în format mp3) şi o poză de grup. În perioada 20-30 septembrie, juriul va alege opt formaţii pentru marea finală. (Cătălina Iancu)


×
Subiecte în articol: rock bucuresti muzica