x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Superlative Enescu 2015

Superlative Enescu 2015

de Maria Coman    |    20 Iul 2015   •   12:59

Royal Concergebouw Amsterdam, Filarmonica din Berlin, Orchestra Filarmonicii din Viena, precum și London Symphony Orchestra, desemnate de prestigioasa publicaţie britanică „Gramophone” drept cele mai bune patru orchestre din lume ale momentului, vor susţi- ne concerte în cadrul ediţiei 2015 a Festivalului Internaţional George Enescu. Filarmonica din Berlin va susţine un concert extraordinar la Festivalul Enescu pe 3 septembrie, la Sala Palatului, avându-l la pupitru pe legendarul dirijor Sir Simon Rattle. Orchestra va fi prezentă la București în premieră, după 15 ani de negocieri. Royal Concertgebouw Am- sterdam, „orchestra cu cel mai catifelat sunet din lume”, potrivit criticilor de specialitate, revine la Bucureşti pentru a patra oară, iar London Symphony Orchestra va fi dirjată de cunoscutul dirijor de origine română, Ion Marin. 

×