Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Voi încerca să scriu o poveste de dragoste. Nu un articol, nici o cronică de eveniment. Despre ediţia din 2014, există pagina facebook ,,Tabăra Internaţională de Poezie şi Folk Calafat”, concepută şi realizată profesionist de către Teodora Ionescu, autoarea cronicilor şi Carmen Toma, autoarea fotografiilor. Pot fi citite evenimentele cronologice ale fiecărei zile din întâmplarea rară, petrecută pe malul Dunării.
Acum, când ecourile sunt deja date mai încet, decupez din memorie minunea că a fost posibil. În plină criză, când lumea se zbate cumplit în lupte politice iar de folk pare să nu îi pese nimănui, un om, cantautorul Dan Vană a reuşit să ducă la bun sfârşit, ediţia cu numărul 17, a Taberei Folk de la Calafat. Este meritul său exclusiv că a convins autorităţile locale de importanţa acestui eveniment, emblematic pentru oraş, şi, mai ales, că îşi găseşte an de an puterea supraomenească de a ţine alături pentru şapte zile şi nopţi, aproape o sută de folkişti, poeţi, organizatori de evenimente, reprezentanţi mass media, invitaţi speciali. Ne dăruieşte stări de spirit unice, o amintire cât o vacanţă rară de vară, din preaplinul generozităţii sale. Altminteri, vă rog să mă credeţi pe cuvânt, efortul său de a gestiona calm şi demn, orgolii, hachiţe, idiosincrazii şi efecte imprevizibile ale degustării clipei este neîncăpător în cuvinte. Ce s-a întâmplat de fapt, au fost zile şi nopţi de cântec şi poezie, de folk pur, folk de şi pentru toate vârstele, preaplin şi bucurie, splendoare a clipei ce tocmai trecea, odată cu noi.
În centrul oraşului, în faţa Casei de Cultură din Calafat, seara până târziu în noapte, au fost spectacole fără regie, vibrante, revărsate în glasuri şi chitări, din preaplinul bucuriei şi prieteniei. În tabără, cum e şi firesc, artiştii nu cântă pentru onorarii. Cântă că vor, că au chef, că energia este debordantă, de aceea, nu concep că se termină, adică pleacă până şi jandarmii la culcare.
Se ridica spre cerul nopţii, contopire de artă şi viaţă. Am văzut şi folkişti fericiţi. Pentru o clipă, pentru o noapte, pentru o tabără... Chiar dacă originalul şi talentatul Cosmin Văman cânta cu o splendidă autoironie: ,,nu sînt destul de trist să fiu folkist...” Tristeţea lor aude desigur, ,, nenăscuţii câini pe nenăscuţii oameni cum îi latră”, vorba lui Nichita şi din inima acestei stări se nasc armonii sonore care spintecă lumea prin timp.
Tabăra Folk de la Calafat va împlini majoratul
Revin la Dan Vană cel drept ca un soldat în faţa ghiulelelor aruncate post factum. Mi-a telefonat chiar acum, când scriam ... Se întreba retoric, la care întâmplare împletită din folk şi poezie, nu se înfrăţesc mirodeniile zilei cu licorile nocturne ale lui Bachus. Îi voi răspunde printr-un vers halucinant a lui Petre Stoica: ,,Un rechin cu numele de votcă mi-a băut numele şi viaţa”. Doar că vorbim despre vieţi paroxistice, trăite până la sânge, de către artişti care au cunoscut dureros, atât căderea, prăbuşirea în noroi cât şi înălţarea, ridicarea spre stele. O altfel de înălţare decât a celui care ridică primul piatra. Uneori, e dulce amnezia celor ce se cred fără de păcat. Îi spun lui Dan Vană că el este cel care urmează un model primordial, împărţind pâine şi vin. Şi că a crescut un copil teribil, capricios şi plin de har, această tabără folk, care anul viitor va împlini majoratul. Prin urmare, are multă treabă. Alături de oamenii exemplari care îi sunt alături, prezenţe cu cât mai discrete, cu atât mai pregnante. ,,Escortat în viaţă de doi sori”, vorba poetului, Dan Vană le-a avut alături, sprijin şi delicateţe, pe cele două Cristine. Cristina Crinteanu, directoarea Casei de Cultură din Calafat şi Cristina Vană, soţia sa minunată. Nu îl pot uita pe inefabilul domn Mirică, lumină de om şi modestie întruchipată. Nu pot uita prezenţa pe scena Taberei Folk, a domnului primar Mircea Guţă, la deschidere, şi a domnului viceprimar, Doru Mitulescu, la final. Le mulţumesc acum, din suflet, pentru bunăvoinţă, gentileţe şi implicare. Au întins o mână de prieten luminilor din Calafat. Acestea sunt istorii care nu se şterg. Aşa cum nu nu se şterg cuvintele fulger spuse pe front de regele Carol, devenite emblemă ale taberei ,,Asta-i muzica ce-mi place!”
Citește pe Antena3.ro
