Julia Baird, una dintre surorile vitrege ale lui John Lennon, a inaugurat vineri, pe malul fluviului Mersey din Liverpool (nord-vestul Angliei), o impunătoare statuie din bronz a formaţiei Beatles, care îi reprezintă mergând şi vorbind, transmite vineri AFP.
Cei patru Beatles - Paul McCartney, George Harrison, Ringo Starr şi John Lennon - sunt întruchipaţi într-o lucrare de peste doi metri înălţime şi 1,2 tone greutate. Opera sculptorului Andy Edwards a fost oferită de Cavern Club, sala de concerte în care grupul a făcut primii paşi, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a ultimului concert Beatles în oraşul lor de baştină, în 5 decembrie 1965.
"Am venit astăzi aici şi sunt mândră să fiu la această inaugurare", a spus Julia Baird, al cărei frate vitreg, John Lennon, a fost asasinat în 8 decembrie 1980 la New York.
"Cred că această statuie va deveni rapid un loc ritual. Va fi un loc de adunare, de reflecţie, de meditaţie şi unde se va cânta", a afirmat sculptorul Andy Edwards, citat de AFP.AGERPRES