x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Trupa britanică 'Duran Duran' a pierdut lupta juridică privind drepturile de autor în Statele Unite

Trupa britanică 'Duran Duran' a pierdut lupta juridică privind drepturile de autor în Statele Unite

04 Dec 2016   •   15:10
Trupa britanică 'Duran Duran' a pierdut lupta juridică privind drepturile de autor în Statele Unite

Trupa britanică pop din anii 1980 'Duran Duran' nu va putea să revendice drepturile de autor din Statele Unite pentru unele dintre hiturile sale cele mai renumite, a decis vineri un tribunal englez. 

Cântece precum "Rio", "Girls on Film" şi "A View to a Kill'', temă muzicală a filmului James Bond, au fost printre titlurile în legătură cu care instanţa a decis ca drepturile de autor să aparţină companiei Gloucester Place Music, deţinută de Sony/ATV, şi nu trupei, relatează Reuters. 

"Suntem şocaţi că dreptul contractual englez este utilizat pentru a anula drepturile artiştilor într-un alt teritoriu", a declarat fondatorul trupei, Nick Rhodes, pentru BBC. 

"Am semnat un acord de publicare ca şi adolescenţi creduli, în urmă cu peste trei decenii, când eram abia la început (...)'', a spus Rhodes. El a declarat că hotărârea va stabili un precedent negativ pentru alţi cantautori. 

Membrii trupei au prezentat avize juridice pentru Gloucester Place Music în baza legilor din Statele Unite privind drepturile de autor, care, au susţinut ei, le-au dat "dreptul inalienabil" de a solicita ca drepturile de autor asupra propriilor lor opere să le revină după 35 de ani. Dar judecătorul a decis că dreptul contractual englez le interzice să facă acest lucru. 

''Duran Duran'' a fost formată de Nick Rhodes şi John Taylor la sfârşitul anilor 1970 şi a devenit faimoasă avându-l ca solist pe Simon Le Bon. Trupă favorită a prinţesei Diana, din câte se pare, formaţia a continuat să vândă peste 60 de milioane de discuri şi a fost recompensată cu premii ale industriei muzicale precum Grammy, Brit şi Ivor Novello. AGERPRES

×