x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Tyler în duet: Steven&Liv

Tyler în duet: Steven&Liv

de Alex Revenco    |    07 Apr 2011   •   19:05
Tyler în duet:  Steven&Liv

Amândoi sunt celebri: ea şi-a făcut un nume la Hollywood, jucând în filme de succes precum „Lord of the Rings” sau „Armageddon”, el este binecunoscutul solist de la Aerosmith şi face parte din juriul emisiunii tv „American Idol”. În timp ce-şi promova cel mai recent film, „Super”, Liv a declarat ziariştilor că împreună cu tatăl său doresc să cânte în duet în cel mai scurt timp.

A CÂNTAT CU LEMONHEADS. „Când suntem acasă, cântăm mereu şi ne facem planuri. Uneori, tata, aflat în studio, spune «vino şi cântă cu mine», dar de cele mai multe ori eu sunt în altă parte, deoarece agendele noastre coincid foarte rar.” Deşi multă lume o ştie doar ca actriţă, Liv pare să-şi moştenească tatăl şi la calităţile vocale. Astfel, în filmul „Jersey Girl” ea a cântat alături de Le­monheads piesa „Hey, That’s No Way to Say Goodbye”, un cover după Leonard Cohen.

Aerosmith rules
Pe contul său de Twitter, Steven Tyler a transmis: „Către toţi fanii Aerosmith... Eu şi Joe (Perry) am fumat pipa păcii. Ne închidem în această vară în studio!”. La rândul său, Perry a lansat o serie de pos­tări în care dă asigurări fanilor că grupul există, iar el este în conti­nuare membru Aerosmith. Albumele Aerosmith de tip „Best Of” au în­ceput să se vândă foarte bine de când Steven Tyler participă la ­emisiunea „American Idol”. Astfel, vânzările CD-ului „Big Ones” au crescut cu 260%, „Devil’s Got A New Disguise: The Very Best Of” cu 146% etc.

 

Discuri pentru Player
Queen - A Day At The Ra­ces. Format în 1971, de solistul Fre­ddie Mercury, chita­ristul Brian May, toboşarul Roger Taylor şi basistul John Deacon, grupul a lansat 15 albume până la des­tră­marea sa, în 1991, după de­­cesul lui Mercury. Primele cinci albume Queen, înregistrate la în­ce­putul anilor ’70, la Londra, au fost relansate, cu ocazia aniver­să­rii a 40 de ani de la formarea grupului.

Queen  - A Night At The Opera. Albumele „Queen”, „Queen II”, „Sheer Heart Attack”, „A Night At The Opera” şi „A Day At The Races” au fost remasterizate, fiecare dintre ele fiind lansat ca disc standard, dar şi într-o ediţie Deluxe cu două CD-uri, cel original plus altul cu bonus tracks. Teatral, imaginativ, divers, melodic şi ne­prevăzut, Queen a creat un sound şi o imagine proprii.

Queen  - II. Alături de alte mari nume, pre­cum Led Ze­­ppe­lin, Deep Pur­ple, Da­vid Bo­wie sau T Rex, Queen a stabilit standardele rockului britanic ale anilor ’70 şi a de­ve­nit una dintre cele mai incitante şi pline de energie trupe din toate tim­purile. Queen a influenţat, în mod direct, o paletă diversă de ar­tişti actuali, printre care Axl Ro­se, Foo Fighters, Lady Gaga sau Katy Perry.

×
Subiecte în articol: muzica