x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Violoncelistul Răzvan Suma cântă Saint-Saëns la Sala Radio

Violoncelistul Răzvan Suma cântă Saint-Saëns la Sala Radio

de Magdalena Popa Buluc    |    29 Mar 2022   •   14:48
Violoncelistul Răzvan Suma cântă Saint-Saëns la Sala Radio

Violoncelistul RĂZVAN SUMA – care și-a construit o bogată carieră internațională, ce cuprinde peste 1000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut, ca solist, pe toate continentele și 12 albume înregistrate – revine pe scena Sălii Radio.

Vineri, 1 aprilie 2022 (de la 19.00), alături de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, acesta va interpreta Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră semnat de CAMILLE SAINT-SAËNS, lucrarea fiind considerată de mari muzicieni, ca Rahmaninov sau Șostakovici, una dintre cele mai importante partituri pentru violoncel create vreodată. Premiera absolută a avut loc la Conservatorul din Paris în ianuarie 1873 și printre cei care au înregistrat concertul se numără și celebrul violoncelist contemporan Yo-Yo Ma.

Solist al Orchestrelor Radio și director artistic al proiectului ICon Arts Transilvania, violoncelistul Răzvan Suma a devenit extrem de apreciat de publicul larg grație turneelor naționale și internaționale pe care  le-a prezentat începând din anul 2006. De la lansarea, în 2012, a întrebării „Vă place Bach?”, violoncelistul Răzvan Suma a oferit publicului din România două ediții ce au cuprins repertoriul marelui compozitor german și apoi a revenit în fiecare an cu noi propuneri, menite să introducă publicul român în universul muzical al compozitorilor de geniu ai muzicii clasice: „Vă place Brahms?” (2014), „Vă place Tango?” (2015), „Vă place SCHU/bert/mann?” (2016), „Vă place Beethoven?” (2017). Turneul „Vă plaCello?” - 2018 – a adus o nouă abordare artistică în activitatea violoncelistului Răzvan Suma.

            Evenimentul de la Sala Radio va fi dirijat de GRIGOR PALIKAROV. Acesta a fost timp de 20 de ani dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet din Sofia și, din stagiunea 2008-2009, este dirijor al orchestrei radio Classic FM din Bulgaria. Pe lângă activitatea dirijorală din țara sa natală, Grigor Palikarov a fost invitat să dirijeze ansambluri din Italia, Polonia, Spania, Olanda, Japonia, Germania, Austria, Franța etc. Cariera sa artistică este una complexă: pe lângă activitatea sa dirijorală, Grigor Palikarov este și pianist, compozitor și profesor al Academiei de Muzică din Sofia.

            Seara de la Sala Radio se va încheia cu Simfonia nr. 6 – Patetica, semnată de CEAIKOVSKI, una dintre cele mai emoționante partituri ale repertoriului simfonic.

 

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor - pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical - și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

 

×