x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Violoncellissimo își continua călătoria de succes de la Paris și Bruxelles cu patru concerte la Bistriţa, Deva, Braşov şi Ploieşti

Violoncellissimo își continua călătoria de succes de la Paris și Bruxelles cu patru concerte la Bistriţa, Deva, Braşov şi Ploieşti

de Magdalena Popa Buluc    |    07 Oct 2021   •   20:38
Violoncellissimo își continua călătoria de succes de la Paris și Bruxelles  cu patru concerte la Bistriţa, Deva, Braşov şi Ploieşti
Sursa foto: Virgil Oprina

După două concerte de succes la Paris și Bruxelles, la Sala Mare UNESCO de la Paris, pe 5 octombrie, cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO și la Fundația Universitară Bruxelles, sala Félicien Cattier, pe 6 octombrie, ansamblul Violoncellissimo condus de Marin Cazacu va prezenta același program spetcaculos, „De la baroc la… Rock” în patru orașe din țară, în perioada 8-11 octombrie respective a Bistriţa, Deva, Braşov şi Ploieşti.

            Violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu, liderul ansamblului declara: Anul 2021 este pentru noi Anul Violoncellissimo! Ceea ce ne dorim este să reușim să împărtăşim bucuria noastră de a emoţiona şi binedispune prin muzică un număr cât mai mare de oameni cărora sunt sigur că le-a lipsit contactul direct cu muzica și muzicienii așa cum ne-a lipsit și nouă şi suntem siguri că vom reuși să cucerim inimile ascultătorilor din întreaga țară așa cum am făcut-o la Paris și Bruxelles. Membrii Violoncellissimo provin din toate colțurile țării, de aceea noi ne simțim peste tot acasă, având aceeași bucurie de a împărtăși cu publicul nostru spiritul antrenant și frumusețea muzicii pe care o interpretăm la violoncel”.

            După succesul din anii trecuţi, Violoncellissimo a revenit cu turneul său naţional şi internaţional, propunând o incursiune sonoră în lumea violoncelului prin intermediul unui repertoriu divers şi spectaculos, de la clasic la contemporan, sub genericul „De la baroc la… rock”. În ultimul timp, Violoncellissimo a fost tot mai frecvent invitat să susţină concerte în diferite formule şi în diferite locuri, evenimentul de la Paris fiind unul dintre cele mai spectaculoase și mai reprezentative. Aceste invitaţii au venit atât pentru faptul că de la concertele lor publicul pleacă entuziasmat, cât şi, mai ales, pentru faptul că sunt exemplul viu al succesului dat de combinația dintre profesionalism, prietenie, dialog între generații și multă veselie… o combinație devenită rarisimă în România! Publicul a avut ocazia de a aplauda pe unii dintre cei mai buni violonceliști din România, dar şi rezultatele extraordinare ce apar din excelenta relație Maestru - Discipoli.

            Marin Cazacu, Maestrul şi profesorul celorlalți membri ai minunatului Violoncellissimo, a întemeiat această formație, care poate avea un număr variabil de instrumentiști, ca pe o extensie a cvartetului Cellissimo, cu care a avut, de asemenea, mari succese în țară și peste hotare.

            Şi în 2021, ca şi în anii ce au trecut, violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu şi discipolii săi, pe scurt Violoncellissimo, sunt o familie… profesională. O familie compusă din muzicieni – elevii şi studenţii maestrului Cazacu – familie cu un număr de membri în permanentă modificare, o familie ce poartă numele VIOLONCELLISSIMO şi poate aduce pe scenă de la 4 la 100 de violoncelişti. În această formulă flexibilă şi mereu surprinzătoare, familia “extinsă” Cazacu a cucerit scenele de la noi şi din afară – cu apariţii notabile la Luxemburg, Bruxelles, Istanbul, Beijing, Washington şi nu numai, dar şi într-o apariţie surprinzătoare în finala de la… „Românii au talent”.

ITINERAR

19 august, ora 19 - Sinaia, Primăria Sinaia - concert în aer liber (în cadrul festivalului "Enescu şi muzica lumii"

20 august, ora 20 - Târgu Jiu, Parcul Coloanei fără sfârşit - concert în aer liber

28 august, ora 21 - Oradea, Piaţa Unirii (în cadrul festivalului European Music Open) - concert în aer liber

5 septembrie, ora 17 - Bucuresti, Foişorul din Parcul Kiseleff (în cadrul proiectului Turnee de poveste în parcurile bucureştene – Bucureşti, oraş deschis 2021)

10 septembrie, ora 20 - Bucureşti, Promenada Operei

5 octombrie, ora 19 – Paris, Sala Mare UNESCO

6 octombrie, ora 19.30 – Bruxelles, Sala Félicien Cattier

8 octombrie, ora 19  – Bistriţa, Palatul Culturii

9 octombrie, ora 19  - Deva, Sala Pro Arte

10 octombrie, ora 19 - Braşov, Sala Patria

11 octombrie, ora 19 - Ploieşti, Sala Filarmonicii

 

Programul concertului:

Johann Schrammel – Marș

Georg Friedrich Haendel – Passacaglia

Constantin Dimitrescu – Serenada Română și Dans Țărănesc

Georges Bizet – Suita „Carmen”
Astor Piazzolla – Oblivion și Libertango
Suită folclorică românească (ar. Radu Sinaci)
Freddie Mercury/I.Teodorescu/Andrei Tudor – Bohemian Rhapsody
Radu Sinaci – Vladimir Cosma Medley
Michael Jackson/Sabin Păutza – Smooth Criminal
Andrew Lloyd Webber/Radu Sinaci – Fantoma de la operă
C.Saint Saens/Radu Sinaci – Bacchanale
Sabin Păutza (arr.) – The Final Countdown



 

 

×
Subiecte în articol: violoncellissimo