Simona Deaconescu, coregraf și directorul artistic al Bucharest International Dance Film Festival, invită astfel publicul să ia parte la cea de-a 9 ediție a evenimentului care începe astăzi, joi, 7 septembrie. Până duminică, în program sunt incluse filme, scurtmetraje și spectacole realizate de artiști din toată lumea. „Am pus în ediția asta mult din dorința noastră de a cunoaște lumea dincolo de perspectiva vestică, de a vedea universuri culturale din Congo, Mexic, Haiti, de a înțelege cum sunt filtrate aceste informații prin corp”.
Invitatele speciale ale festivalului sunt artistele Flor Firvida Martin (coregrafă, Argentina), Heike Selzer (regizoare, Germania), Sarah Vanhee (artist, perfomer, Belgia) și Ioana Vreme Moser (artist transmedia, România / Germania), care vor susține masterclass-uri și performance-uri la București, dar și portughezii Luis Malaquias & Bruno Duarte care aduc spectacolul Amebas Traidoras și vor susține și un atelier de dans.
În centrul festivalului se află o selecție de lungmetraje în care dansul, corpul sau mișcarea joacă roluri principale: Omen (Belgia / Congo), lungmetrajul de debut al rapper-ului și regizorului Baloji, Smoke Sauna Sisterhood (r: Anna Hints, Estonia, 2022), Kite Zo A (Leave the Bones) (r. Kaveh Nabatian, Canada/Haiti, 2022) și Theater Camp (r. Molly Gordon, Nick Lieberman, SUA, 2023). În program sunt incluse și filme care redau spectacole de dans contemporan inovatoare: Silver Veiled (de Ginevra Panzetti & Enrico Ticconi) și Political Mother: The Final Cut (de Hofesh Shechter).
Spectatorii vor urmări și patru calupuri de scurtmetraje de dans, aflate în competiție - Hidden Senses / Inner Voices / Critical Gestures / Blurred Moves – dar sunt invitați și la cinci experiențe VR imersive.
Gazdele și partenerii BIDFF #9 sunt Cinema Elvire Popesco, Grădina cu Filme - Cinema & More, Centrul Național al Dansului București, /SAC @ MALMAISON, LINOTIP - Centru Independent Coregrafic și Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice "Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen".