x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Peste 300 de copii din mediul rural învață să scrie povești despre ei de la scriitoarele Asociației De Basm

Peste 300 de copii din mediul rural învață să scrie povești despre ei de la scriitoarele Asociației De Basm

de Magdalena Popa Buluc    |    12 Mar 2024   •   00:20
Peste 300 de copii din mediul rural învață să scrie povești despre ei de la scriitoarele Asociației De Basm

Asociația De Basm, cea mai cunoscută instituție autohtonă ce promovează literatura română contemporană pentru copii și tineret, organizează din nou primăvara aceasta o serie de ateliere creative dedicate copiilor din șase localități defavorizate socio-economic și cultural, evenimente reunite sub motto-ul „Caravana cu povești din Ocnița în Bălcești”.

Peste 300 de copii cu vârstele de 9-13 ani din județele Dâmbovița (localitățile Conțești, Ocnița, Raciu și Titu) și Vâlcea (localitățile Bălcești și Pietrari) se vor bucura de întâlnirea cu opt dintre cele mai cunoscute autoare de literatură pentru copiii și tineret: Adina Rosetti, Andreea Iatagan, Carmen Tiderle, Cristina Beatrice Preda, Iulia Iordan, Lavinia Braniște, Luminița Corneanu și Victoria Pătrașcu.

Notabil la proiectul din acest an este faptul că activitățile din cadrul lui includ, pe lângă atelierele creative, și o serie de inițiative menite să contribuie la profesionalizarea celor care intră în contact local cu elevii în proiectele de educație pentru lectură (profesorii și bibliotecarii), precum și o donație importantă de carte: peste o mie de titluri, donate de ARCCA, Cărturești și editurile Arthur și Cartea Copiilor, cu semnătura autoarelor.

Cele 60 ateliere creative dedicate elevilor se vor desfășura pe parcursul a 6 săptămâni, în perioada martie - aprilie 2024.

„Pornim și în acest an spre cele șase localități cu același entuziasm pe care îl simțim la fiecare caravană, deoarece la capătul drumului ne așteaptă copiii. În plus, suntem foarte curioase să punem încă șase localități pe harta De Basm, să le aflăm poveștile, să ducem cărți în noi biblioteci, adică să contribuim cu puțin la creșterea unor noi cititori”, a declarat Iulia Iordan, din partea Asociației De Basm

„Caravana cu povești din Ocnița în Bălcești” își propune să îi apropie pe copii de cărți din literatura română contemporană dedicate lor și să promoveze în rândul copiilor din mediul rural și zonele defavorizate socio-cultural informații, practici culturale și valori modelatoare care să-i inspire pentru conturarea personalității lor, dar și pentru construirea de relații interumane sănătoase în comunitatea în care trăiesc. 

Copiii vor afla cum pot să scrie povești despre ei și vor investiga felul în care toleranța, diferența, incluziunea și acceptarea celuilalt sunt importante în viața lor de fiecare zi. În același timp, aceștia vor afla informații legate de literatură și despre profesia de scriitor.

Autoarele îi vor ajuta pe copii să găsească curaj pentru a scrie propriile poveşti şi, prin organizarea cluburilor de carte, ale căror baze vor fi puse în cadrul proiectului, vor putea să îşi exprime liber opiniile şi să se apropie şi mai mult de cărţi. Rechizitele cu care vor lucra copiii în cadrul atelierelor sunt oferite de Maped.

În paralel cu ateliere creative, în perioada martie - mai 2024, vor avea loc trei webinarii de formare pentru profesori și bibliotecari, susținute de scriitoarea Iulia Iordan.

La final de caravană, va fi organizată o zi de sărbătoare a prieteniei, în luna mai, la Biblioteca din Conțești, unde scriitoarele De Basm, alături de elevi și îndrumătorii locali, vor pune bazele viitoarelor cluburi de carte online.

Un Caiet De Basm pentru exerciții de scriere creativă, pornind de la o serie de cărți semnate de autorii De Basm, va fi tipărit la finalul perioadei de desfășurare a atelierelor creative.

Punctul final al proiectului „Caravana cu povești din Ocnița în Bălcești” va avea loc în perioada septembrie - noiembrie 2024, când bibliotecarele vor organiza cluburi lunare de lectură cu elevii interesați de continuarea formatului atelierelor organizate în martie și aprilie, ateliere la care scriitoarele implicate în proiect le vor fi alături.

Programul atelierelor:

▪ 11 - 15 martie 2024, BĂLCEȘTI, jud. Vâlcea – Iulia Iordan & Victoria Pătrașcu

▪ 18 - 22 martie 2024, RACIU, jud. Dâmbovița – Andreea Iatagan & Luminița Corneanu

▪ 25 - 29 martie 2024, TITU, jud. Dâmbovița –  Adina Rosetti & Lavinia Braniște

▪ 1- 5 aprilie 2024, CONȚEȘTI, jud. Dâmbovița – Carmen Tiderle & Cristina Beatrice Preda

▪ 15 - 19 aprilie 2024, OCNIȚA, jud. Dâmbovița – Iulia Iordan & Victoria Pătrașcu

▪ 22 - 26 aprilie 2024, PIETRARI, jud. Vâlcea – Iulia Iordan & Victoria Pătrașcu

 

 

×