x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Povești de iubire, spectacole îndrăgite și evenimente speciale la Opera română clujeană!

Povești de iubire, spectacole îndrăgite și evenimente speciale la Opera română clujeană!

de Magdalena Popa Buluc    |    10 Mar 2024   •   06:00
Povești de iubire, spectacole îndrăgite și evenimente speciale la Opera română clujeană!

Îți prezentăm cu entuziasm programul lunilor aprilie și mai! Am pregătit premiere, spectacole îndrăgite de operă, balet și musical, precum și evenimente speciale care te vor încânta!

În luna aprilie îți dăm întâlnire la operele Carmen de G. Bizet și Nabucco de G. Verdi - două povești impresionante! De asemenea, vom dedica o întreagă săptămână celei de-a doua ediții a Festivalului Cluj Chamber Music, unde vom celebra muzica de cameră, explorând diversitatea și bogăția acestui gen muzical! În 20 și 21 aprilie te invităm la Premiera cu două reprezentații a capodoperei pucciniene Tosca, într-o viziune regizorală nouă și o distribuție artistică de excepție! Încheiem luna aprilie cu Gala Competiției Vocale Verum Solitus, o seară deosebită în care cei 10 artiști lirici selectați pentru finala acestei competiții își vor încânta publicul cu performanțe remarcabile. De asemenea, vei avea oportunitatea de a-ți alege preferatul și de a-l susține printr-un vot online, în timp real, pentru obținerea Premiului Publicului!

În 10 mai va avea loc un spectacol în premieră, realizat în cadrul Festivalului Kethane, ediția a doua - Waste Side Story - în parteneriat cu Goethe-Institut București, Asociația Alt Art și Fundația Friedrich Naumann! Te așteptăm și la operele Bărbierul din Sevilla de G. Rossini, Nunta lui Figaro de W. A. Mozart, Il Tabarro & Gianni Schicchi de G. Puccini, precum și la cele două reprezentații ale spectacolului de balet Zorba și la îndrăgitul musical Sunetul muzicii!

În 1 și 2 iunie sărbătorim Ziua Internațională a Copilului cu două spectacole dedicate celor mici!

 Te invităm să simți și să trăiești alături de noi!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×