Prin producții proprii, Gale Extraordinare, dans contemporan, neoclasic sau teatru-dans, cu săli întotdeauna pline, Odeonul a deschis larg ușile către marele public, contribuind decisiv la dezvoltarea artei dansului în România.
În acest an, pe 29 aprilie, de Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită în lume de peste 40 de ani, vă invităm în eleganta noastră Sală Majestic, începând cu ora 19.00, să fiți alături de Răzvan Mazilu și invitații săi, la cea de-a XIX-a ediție a Galei Extraordinare a Dansului @ODEON.
Răzvan Mazilu
„Tocmai pentru că suntem marcați de o pandemie necruțătoare, tocmai pentru că suntem vecini cu un război oribil, cred că e momentul să continuăm să dansăm.
Sărbătorim, deci, dansul pe scena Teatrului ODEON, conform tradiției, într-o Gală Extraordinară în care veți trece printr-un pas de dans de la balet clasic la street-dance, de la dans contemporan la tango. Sărbătorind dansul noi sărbătorim, de fapt, viața.”
Bilete @Gala Extraordinară a Dansului
Inițiatorul și coordonatorul proiectului, coregraful, dansatorul și regizorul Răzvan Mazilu, a propus o alternativă la spectacolele de teatru, în contextul în care scena Teatrului Odeon și-a dezvoltat o tradiție încă din anii ’90, găzduind Centrul de Expresie Artistică, care a funcționat în acest teatru.
Alexandru Dabija
„Ideea de dans a apărut la Odeon exclusiv din pasiunea declarată a directorului de atunci al Teatrului pentru dans și gândul - o, cât de utopic! - alcătuirii unei trupe de dans performantă.”
Fragment din volumul „Secolul 21. Dans - Dans - Dans”
Dorina Lazăr
„Când a apărut Mazilu, ni s-a părut așa, ca o pasăre care nu trebuie scăpată din mână. […], iar eu nu pot să îmi imaginez traiectoria Teatrului Odeon fără dans.”
Fragment din volumul „Secolul 21. Dans - Dans - Dans”
Invitații din acest an ai Galei Extraordinare a Dansului sunt: Emanuel Neagu * Julia Baro/ Rachel Gil/ Alexandre Plesis (Opera Națională București) * Câștigătorii Galei Tânărului Actor 2022: Laura Gabriela Oana/ Cristina Danu/ Maria Grosu/ Andrei Duțu * Ciprian Chiujdea (fragment din spectacolul Cosmic Latte) * Clubul de tango Tangotangent * elevii Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”.
Gazdele serii vor fi actrița Rodica Mandache și coregraful, dansatorul și regizorul, Răzvan Mazilu.
„Galele Extraordinare ale Dansului înseamnă pentru Teatrul Odeon un proiect inspirat și îndrăzneț”.
Octavian Saiu
„Gala lui Răzvan Mazilu arată că dansul bine integrat într-un demers cultural de calitate poate deveni «una cosa mentale».”
Adrian Mihalache în Dilema Veche
„Fiecare nou spectacol al acestui proiect face concurență celorlalte prin ineditul concepției ce pledează pentru un sincretism originar al artelor, prin contactul cu dansatori, coregrafi și actori. Nu e puțin lucru faptul că la fiecare spectacol al proiectului sala este pur și simplu plină, iar în fața teatrului lumea caută «un bilet în plus».”
Claudiu Ionescu
La finalul evenimentului va avea loc lansarea cărții Trăiesc pentru dans de Ileana Iliescu, apărută la Editura Vremea, iar ulterior, cartea va putea fi achiziționată din foaierul Sălii Majestic.