Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Editor, publicist fervent și muzeograf înainte de 1989, acest artist inventiv și cultivat a cochetat, printre altele, și cu regia de teatru - la începutul anilor ’70 Romulus Vulpescu a pus în scenă, cu vervă, documentele procesului Caragiale-Caion”, devoala istoricul literar Paul Cernat în prologul unui crochiu închinat poetului orădean. În completare: „Membru, din anii ’60, al asociației de cultură occitană și al Colegiului de patafizică din Paris, Romulus Vulpescu a fost unul dintre marii noștri tălmăcitori de literatură franceză (vechi și moderne) dintotdeauna. Traducerile sale din Rabelais, François Villon și Alfred Jarry (cu care scriitorul Romulus Vulpescu are afinități reale) sunt capodopere autohtone ale genului, ambulate uneori în cărți-obiect”, aprecia profesorul Paul Cernat.
Și la dreapta, și la stânga
Mai departe, urmând aceleași coordonate: „A continuat, eficient, traducerea întreruptă a lui Ion Barbu (pe care l-a și editat) din shakespeariana «Richard al III-lea». Traduceri-reper sunt și cele din Torquato Tasso, Dante Alighieri, Charles d’Orleans, Carolina Maria de Jesus, Molière, Baudelaire, Marivaux ș.a. După 1990, Vulpescu a devenit (spre dezamăgirea multora) un apropiat al revistei naționaliste România Mare și (după 1990) senator din partea Frontului Salvării Naționale (FSN). Volumele (cu titlu eminescian) Hîncu-ba! (două volume, 2002) reunesc, selectiv, o activitate publicistică de decenii, deloc lipsită de interes (nu doar) documentar”.
Omagiu limbii române
Nu în ultimul rând: „Romulus a fost soțul prozatoarei Ileana Vulpescu și un antologator semnificativ al anilor ‘60-’80 în, spre exemplu, «Antologia poeziei latino-americane» (1961), «Antologia poeziei chineze clasice» (1963) sau «Anotimpurile poeziei românești» (bilingv, 1984). În volumul Proză. Exerciții de stil (1967) s-a ilustrat ca autor de parabole urmuziene acute și neliniștitoare. Merită reevaluat - la vârf! - poetul, autor de nu prea multe volume, dar de subtilă calitate: «Poezii» (1965), «Și alte poezii» (1970), «Arte & meserie. Versuri vechi & noi» (1979), «Vraiștea» (1994), «Versuri. 1948-1993» (1995)”. În loc de concluzie: „Trecută prin alambicurile poeziei vechi și prin experimentele poeziei noi, pusă uneori pe muzică, lirica sa aflată în prelungirea celei a interbelicului George Magheru o întâlnește pe cea a oniricilor (Dimov, Ivănceanu) și răsfățurile lingvistice ale lui Șerban Foarță. Oferă un spectacol manierist-balcanic jucăuș, dar nu lipsit de o gravitate sentimentală de fond. Scrisul lui Romulus Vulpescu este un omagiu adus limbii române, în slujba căreia și-a pus ampla, avizata cunoaștere a mai multor literaturi universale”.
Vine vremea
Un poem-mostră (de top) marca Romulus Vulpescu:
Vine vremea
Vine o vârstă, vine o veste, vine o vreme,
Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă,
Cheamă ziua, cheamă ora, cheamă clipa tuturora.
Cheamă, pleacă, vine, este!
Vine vama să-mi măsoare porţia de har,
Vine vama cu închisoare, căci am fost tâlhar.
Vine ziua să coboare discul meu solar,
Vine ziua să fiu boare, cer şi aer clar.
Vine vestea să-mi strecoare că respir mai rar,
Vine vestea că-i răcoare pe itinerar,
Vine ora care doare, scrisă în calendar,
Vine ora ca odoare să vă las în dar.
Vine vârsta când dogoare patul de coşmar,
Vine vârsta de rigoare şi de somn sumar.
Vine clipa să înfioare mitul necesar,
Vine clipa când mioare în folclor tresar.
Vine vremea la izvoare să mă întorc deci iar,
Vine vremea să dau floare, poate fructe chiar.
Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă
Cheamă, pleacă, vine, este!
Ce înseamnă să fii liber?
Într-o zi de 5 aprilie, în urmă cu fix 11 primăveri (poetul împlinise 79 de ani - a fost ultima lui aniversare în viață), Romulus Vulpescu acorda unul din rarele sale interviuri. Ziarul care a găzduit acest document a fost Jurnalul Național. Dar să facem loc câtorva idei susținute atunci de regretatul literat: „Ce înseamnă să fii liber? Înseamnă să spui ceea ce știi și să ai curajul acesta în orice împrejurare”. Mai mult: „Ce face un scriitor? Ei bine, un scriitor adevărat citeşte. Asta este o meserie, dacă ea poate fi numită eventual meserie, şi este. Dar ce este acela un scriitor adevărat? - mă veți întreba. Din când în când scrie şi el ceva, dacă îi vine, dacă nu-i vine, adio. Dar așa cum există diaree verbală, există şi diaree în scris. Sunt unii care au incontinență la scris. Scriu numai prostii, iar de citit, mai citesc câte ceva sau nimic. Adevărata profesie a scriitorului este însă lectura. Cititul este meseria de credinţă, dacă vreţi. Cititori adevărați au ajuns să fie din ce în ce mai puţini...”.
Încondeiat de Nichita
Despre Romulus Vulpescu, Nichita Stănescu scria în Gazeta literară, nr. 51 din 1967: „Romulus Vulpescu este unul dintre foarte rarii scriitori care sunt în același timp și propriul lor personaj. Romulus Vulpescu este invenția lui Romulus Vulpescu, așa cum Don Quijote este invenția lui Cervantes… Fantezia cultivată a scriitorului preferă grotescul gigantic și absurdul cazuistic, umorul negru traversat nu o dată de melancolie”.
Ileana, un model moral al clasei de mijloc feminine
Ileana, soția mult iubită de poetul Romulus Vulpescu, a supraviețuit încă un deceniu după pierderea celor mai dragi două ființe: bărbatul-pereche și fiica rodului lor. S-a stins la 89 de ani (pe 12 mai 2021). „Ileana Vulpescu a fost o scriitoare care a oferit, prin romanele și eroinele sale (popularul «Arta conversației» și celelalte), un model existențial și moral clasei de mijloc feminine din România anilor ‘70-’90. A încercat - nu fără succes - și romanul istoric «antic» («Sărută pământul acesta»). A fost (ca și soțul ei) o traducătoare prodigioasă, în special din literatura franceză”, remarca istoricul literar Paul Cernat.
Distincție, calm, rigurozitate
„După 1989 - adăuga acesta -, Ileana Vulpescu i-a contrariat pe unii prin opțiunile sale politico-publicistice (colaboratoare la revista România Mare) în discordanță cu stilul de mare decență și urbanitate. Era, probabil, și o formă a răspărului cu o lume în care nu s-a mai regăsit. Ca prezență publică a impus prin ținută: o doamnă distinsă, o umanistă calmă, cu o formație filologică riguroasă, care nu s-a jenat niciodată cu originile sale rurale. A lăsat în urmă, înainte de orice, o lecție de viață subordonată idealului, desuet azi, de «a trăi frumos».”.
60 de ani de iubire
Bărbat șarmant, Romulus Vulpescu n-a avut (cu adevărat) ochi decât pentru o singură femeie, Ileana, alături de care a trăit vreme de șase decenii. „Nu mi-a fost niciodată teamă că l-aș putea pierde - mărturisea doamna Vulpescu într-un interviu. Și asta pentru că era o persoană foarte greu de suportat. Adică avea, cum zic eu, o groază de nacafale care trebuia suportate. Era foarte țâfnos și nu se uita la ce se întâmplă, unde se întâmplă… Așa că eram foarte sigură că dacă cineva mi l-ar fi răpit, mi l-ar fi trimis acasă cu filodormă”.
90 de ani s-au împlinit pe 5 aprilie 2023 de la nașterea poetului și traducătorului Romulus Vulpescu
Merită reevaluat - la vârf! - poetul Romulus Vulpescu, autor de nu prea multe volume, dar de subtilă calitate”, Paul Cernat, istoric literar
„Trăieşti cât durează şi cărţile tale!”, Romulus Vulpescu, poet
Scrisul lui Romulus Vulpescu este un omagiu adus limbii române, în slujba căreia și-a pus ampla, avizata cunoaștere a mai multor literaturi universale”, Paul Cernat, istoric literar
