Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Care-i, pe scurt, istoria cuvântului șotron? Etnologul Gheorghiță Ciocioi are amabilitatea să ne edifice: „Joc al copilăriei, cunoscut de generații de români. Deloc o creație locală, ori recentă, fiind practicat de câteva veacuri în Asia și Europa. De-a clasele, ștrenche, de-a șontronul, de-a școala, la șchiopică sunt numiri locale ale șotronului. De acum uitate... Italienii îl numesc în 10-15 chipuri (mai fiecare regiune cu numirea sa). Francezii, sârbii, nemții nu sunt deloc mai prejos - jocul fiind unul popular - în botezarea șotronului. Bulgarii (cu câteva numiri și ei) îi spun asemenea țintarului: dama (țintarul fiind cunoscut în unele părți de la sud de Dunăre și sub numirea de koran)”.
Rădăcini în persană, araba, sanscrită
De unde, totuși, șotron în română? „Numele jocului e un unul turcesc. Și nu e deloc de mirare, câtă vreme sportul nostru național, oina, poartă și el o numire turcească: oyun - joc. Acum, termenul şatranç a fost preluat de turci din arabă (șatranc) și persană (çatrang). În medio-persană, provine din sanscrită - cáturaŋga: cátur - patru; aŋgam - brațe, elemente, părți, coloane, membre. Șatranç, în turcă, se referă, așadar, la o suprafață în carouri. Am moștenit, de asemenea, în română, șatrancă - țesătură cu modele/ desene în carouri, cadrilată. Șatrange/șatranci a fost, la noi - preluat din turcește -, pentru nu puțină vreme, numele jocului de șah - tablă împărțită în pătrate. În fapt, orice suprafață în carouri - la otomani - purta numele de șatrange/șatranç. Un joc de copii, ce începe/a prin desenarea de carouri pe pământ ori asfalt. După un anumit tipic. Cu regulile sale...”.
Colac, cap, căpițel
Să sărim la alt termen bizar - naporojnă: „Cunoscut, de asemenea, ca năpurojnie, năporojnă, năpuroșnie etc. Colac mare folosit drept cap, căpițel la înmormântare și parastase. Cum rânduiala colacilor cu astfel de ocazii diferă de la o zonă la alta, nemaipunând la socoteală obiceiurile de înmormântare și pomenile din Serbia și Bulgaria (la vlahi, sârbi, bulgari), vom aminti că un cap, în general, e format din colacii numiți Năpurojnie, Drept Dumnezeu, Arhanghel, Prescură. La acestea se adaugă colacii Precistei, ai Îngerului, lăturașii, boboroadele etc. Prescura e limpede ce rol are, fiind dată preotului pentru slujire. Colacul Drept Dumnezeu, care este însemnat cu trei cruci, arată dreapta credință a răposatului în Sfânta Treime, mărturisirea cea adevărată în viața sa. Arhanghelul e colacul în cinstea celui care ia sufletul omului. - Dacă acesta are un zâmbet pe chip la plecarea din lume e pentru faptul că el zărește mărul de aur al Aranghelului. De este încruntat, credințele populare socotesc că omul vede sabia mai marelui voievod ceresc”.
Dublu sens
În inima expunerii: „Tainic rămâne numele năpurojniei, colacul cel mai mare, capul (cu patru cruci) pe care se așază cei trei colaci amintiți. Articolele de dicționar de la noi nu ajută în privința stabilirii originii termenului dat, fiind departe atât de matca obiceiului în cauză, cât și de cea filologică (cuvinte inexistente în slavă, raportarea fiind una eronată, printr-o recompunere de termeni forțată). Pe scurt, naporojnă provine din naprujna (slavă), cu rădăcina în pruja - a întinde, a preda (ceva cuiva), a oferi. Sensul e unul dublu: colacul cel mai întins, colacul cel mare, turta, capul, oferit în numele celui adormit, pe care se așază ceilalți colaci (cu puțin mai mici) - ofranda - pentru sufletul plecat de pe pământ - cu cele mai prețioase nestemate (prescura pentru Sfânta Împărtășanie, închinarea Treimii - lui Drept Dumnezeu, darul în cinstea Arhanghelului ce poartă sufletul din această lume)”.
Cea cu care se întinde
Cele de pe urmă: „Și tindechea (cea prin care se întinde țesătura, pânza, macatul la războiul tradițional de țesut) - formată din două elemente de fier prinse la mijloc, cu zimți la capete - își ia numele, în bulgară, de la a întinde - având numirea de napruzți/naprujți. În unele regiuni de la sud de Dunăre, e obiceiul să se modeleze/scrie marginile capului, așternutului, prescurii întinse/ mari (naprujna/naporojna), cu zimții tindechii (naprujți). De aici, în popor (Dimităr Marinov, Izbrani Proizvedenia, tom I, pp. 213, 288), puterea și numirea - înțepată/modelată cu naprujți (cea cu care se întinde) - naprujna. (Despre alte rânduieli ale căpețelului - colacul Portarului, al lui Avraam, de om însurat, de flăcău etc. -, pe larg, cu altă ocazie).
Învelitoare de noapte
Alt cuvânt cu origine uitată - cearșaf: „Termen intrat în română (dar și în alte limbi balcanice) din limba turcă - çarşaf. Preluat de turca osmană din persană: çādar-şab = acoperământ/învelitoare de noapte. Çādar, çār - acoperământ; şab - noapte. Çadır (cort, în persană) e legat, de asemenea, de termenul çār. Cuvânt folosit, cu sensul știut astăzi, și de cumani: ciarzau. Transpus în latină din cumană prin linteamena - acoperământ/ lenjerie/ pânză de in pentru pat. [Codex Cumanicus, 1303]”.
Nume cu origine uitată
Çanakkale - Fortăreața castroanelor
„Astăzi, oraș turcesc. În perioada bizantină numit Dardanellia, iar în cea otomană Ḳalʿa-i Sulṭānīye (Cetatea/Fortăreața sultanului). Din secolul al XVII-lea, preia locul Niceei (Iznik, în turcă) în producerea vaselor de ceramică - ceramica de Niceea fiind considerată culmea artei turcești în domeniu. Çanakkale este ajutat de poziționarea sa mai bună pe rutele comerciale - negoțul cu suveniruri de ceramică contribuind, de asemenea, la prosperarea urbei. Clericul și scriitorul englez Richard Pococke (1704-1765), care face mai multe călătorii în Orientul Apropiat, compară frumoasa ceramică smălțuită a orașului turcesc cu cea olandeză (Delftware), numindu-l Çanak Kalesi (Cetatea vaselor de ceramică). Deși devine cunoscut în Europa ca târg al vaselor de ceramică încă de la 1760, numele orașului va fi trecut oficial în acte abia în 1890 - după 1920 acesta fiind preluat în majoritatea statelor europene. Çanak (turcă) - vas, bol, castron; Kale (turcă) - cetate, fortăreață. Un fel de Olănești, așadar. Străchini, farfurii, oale, urcioare...”.
Ildikó - legenda soaței lui Attila
„Ildikó provine din numele german Hilda. Latinizat Ilda, Ildikó. Diminutiv. Nume des întâlnit la maghiarii din Transilvania. Ildikó este numele soției lui Attila (o legendă târzie). Se crede, un nume compus - Krimhilda. Teorie combătută de mai mulți filologi. Hilda își are originile în protogermană: hildaz - bătălie”.
Torbaru - cu sacul în spinare
„Provenit din cuvântul torba (limba turcă) - geantă, traistă, desagi, sacoșă mare. Persoană care confecționează și vinde genți, vânzător ambulant (trăistar). Nume întâlnit în sudul Basarabiei, Dobrogea, Muntenia, Bulgaria (Torbarov, Torbanov). În turcă, torba a evoluat din cuvântul tobra - sac. În persană, tūbre/tobre are același înțeles. În bulgară, astăzi, torbicika - pungă, sacoșă mică (folosită la cumpărături, primită la magazin pentru transportul mărfurilor cumpărate)”.
Joc al copilăriei, cunoscut de generații de români, șotronul nu este o creație locală, ori recentă, fiind practicat de câteva veacuri în Asia și Europa”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„De-a clasele, ștrenche, de-a șontronul, de-a școala, la șchiopică sunt numiri locale ale șotronului. De acum uitate...”, Gheorghiță Ciocioi
„Numele jocului șotron e unul turcesc. Și nu e deloc de mirare, câtă vreme sportul nostru național, oina, poartă și el o numire turcească: oyun - joc”, Gheorghiță Ciocioi
„Cearșaf este un termen intrat în română (dar și în alte limbi balcanice) din limba turcă - çarşaf. Preluat de turca osmană din persană: çādar-şab = acoperământ/învelitoare de noapte”, Gheorghiță Ciocioi
„Naporojnă provine din naprujna, cu rădăcina în pruja - a întinde, a preda (ceva cuiva), a oferi. Sensul e unul dublu: colacul cel mai întins, colacul cel mare, turta, capul, oferit în numele celui adormit”, Gheorghiță Ciocioi
Citește pe Antena3.ro
