x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru „Artiştii pentru Artişti”

„Artiştii pentru Artişti”

de Anca Nicoleanu    |    10 Mar 2011   •   20:53

Spectacolul „Desculţ în parc”, de Neil Simon, cu Ştefan Bănică, Oana Ioachim, George Mihăiţă, Ileana Cer­nat şi Bogdan Tudor în dis­tri­buţie, se va juca luni, 28 martie, ora 19:30, la Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, în cadrul Campaniei Naţionale „Artiştii pentru artişti”. Campania este organizată de UNITER împreună cu teatrele din ţară, cu scopul strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici cu pro­bleme de sănătate. Sumele obţinute din vânzarea de bilete se donează în Fondul de Solidaritate Teatrală. Bi­le­tele se găsesc la: TNB, Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, Teatrul „No­ttara”, Magazinul Muzica, Sala Pa­latului şi pe site-urile: www.bilete­delatati.ro, www.bilete.ro şi www.blt.ro. „Mă bucur că pot da o mână de ajutor, alături de colegii mei din distribuţia piesei „Desculţ în parc”, actorilor mai în vârstă, care, din păcate, au probleme de să­nătate sau financiare. Nu e un se­cret pentru nimeni că salariile în tea­tre sunt la limita subzistenţei şi nici că unii dintre oamenii care şi-au dedicat viaţa scenei, chiar după 40 sau 50 de ani de carieră, nu au din ce trăi. Aşa că iniţiativa UNI­TER în acest sens mi se pare binevenită”, spune Ştefan Bănică.

×
Subiecte în articol: arte teatru