Când iluzia moare pe scena de la Comedie

"Cui i-e frică de Virginia Woolf?", piesa care i-a adus notorietate dramaturgului american Edward Albee, poate servi pentru regizori astăzi, la aproape 50 de ani de la "botezul" primit pe Broadway, ca sursă proaspătă în abordarea, în continuare, a "dramei noi". Totul depinde de inventivitate.

Dacă textul a "şocat" în anii '60 societatea americană, considerată "puritană" la acea vreme, acum nu mai e boom, deşi rămâne o piesă excelent scrisă. De aceea, trebuie mereu inventate instrumente pentru spectacolul contemporan, în aşa fel încât o montare pe această piesă să satisfacă gustul unui public format, bunăoară, cu 40 sau 50 de ani în urmă şi al unui public aflat acum, pentru prima oară, în contact cu textul lui Albee, care vorbeşte despre o moralitate severă. Cea mai nouă variantă scenică de la noi a piesei "Cui i-e frică de Virginia Woolf?" a intrat de curând în repertoriul Teatrului de Comedie. Autorul montării, Gelu Colceag, mişcat de ideea "uciderii" iluziei ce i-a servit cuplului format din personajele principale "drept sprijin în hăţişul existenţei", nu-şi propune prin acest spectacol să rezolve o problemă, să răspundă la nişte întrebări, dar bazându-se pe "replici spumoase, caractere puternice", el îi angrenează pe actori "într-un veritabil maraton actoricesc".

Fără îndoială, creatorul spectacolului a mizat şi pe renumele a doi interpreţi care în cuplu artistic, dar şi individual au mare priză la public: Emilia Popescu şi Ştefan Bănică. Ei dau naştere eroilor principali ai lui Albee: Martha şi George. Doi oameni care fac o căsnicie de 25 de ani întreţinută într-o permanentă iluzie, ca un joc ce are reguli neschimbate, se confruntă cu realitatea crudă. Au nevoie permanent de cineva pentru a-şi alimenta iluzia. Ingredientele unor astfel de întâlniri-taifasuri sunt băutura, cochetăria brutală din partea femeii, căci în vizită le vine, trimişi de tatăl ei, om influent - rectorul unei instituţii, doi tineri căsătoriţi, Honey (Diana Cavaliotti) şi Nick (Radu Iacoban, în reprezentaţia văzută de mine, căci pe acelaşi rol e şi Constantin Diţă), a căror relaţie în viaţa de cuplu pare asemănătoare cu cea de cândva a Martei şi a lui George. Martha se dă la bărbatul mai tânăr. Vedem că iluzia îi face pe doi soţi să se iubească şi să se urască în acelaşi timp.

Dar minciuna nu mai poate ţine piept minciunii şi dezgolirea adevărului dă naştere la un alt adevăr: dragostea dintre ei, deprinderea de a fi împreună sunt mai presus decât ura. Aşa convieţuiesc. Ce e cu iluzia, cu această percepţie falsă: şi-au dorit un copil, nu l-au avut niciodată şi l-au inventat. Nu trebuia spus nimănui, dar nu s-a mai putut continua. Pentru Martha şi George, celălalt cuplu e un fel de unealtă. Emilia Popescu în tandem cu Bănică jr, prin forţa lor actoricească, demonstrează acest lucru. Ei fac ţăndări iluzia lor, dar regulile de joc atât de dure şi respectate până acum le-ar putea "respecta" pe viitor cei doi tineri. Şi se cântă "Cui i-e frică de Virginia Woolf?" după motivul cântecelului celor trei purceluşi din desenul animat, neînfricoşaţi de lupul cel mare şi rău.

Într-un decor practic realizat de Diana Cupşa (asistată de Iuliana Gherghescu), cei doi experimentaţi actori servesc replicile aidoma unui ping-pong. O fac uşor, "lovesc" dur, deşi joacă destine deloc simple, în relaţii foarte încordate. Pare însă că îi ţin cam "încordaţi" pe mai tinerii lor colegi de scenă. Şi chiar dacă există această "distanţare", este reuşită alegerea Dianei Cavaliotti şi a lui Radu Iacoban pentru aceste roluri.