Ce se întâmplă când poarta închisorii este deschisă

'Fara un regizor bun, dramaturgul nu poate lua startul, piesa sa nu se transforma in emotie si nu ajunge la public – spune Matei Visniec. Teatrul este un gen literar inainte de a fi specta­col, dar putina lume citeste teatru. Mai ales actorii sau oamenii deja indragostiti de teatru isi cumpara cate o piesa ca sa o citeasca in singuratatea lor, acasa, ca pe un roman... Drama­tur­gul scrie in general ca sa provoace aceasta complicitate cu ceilalti, cu re­gizorul, cu actorii, cu scenograful, cu creatorul de lumini, cu publicul...'

Sap­tamana trecuta, la Clubul Pro­metheus, regizorul Adrian Berinde a reusit cu 'Eu, cainele' (o adaptare dupa piesa lui Matei Visniec – 'Buzu­na­rul cu paine') sa ofere un spectacol emotionat. I-a avut complici pe actorii Victor Vurtejanu si Cristina Plesa. Martor la acest act creativ exuberant a fost si dramaturgul care a desavarsit piesa, in 1984. 'Buzunarul cu paine' vorbeste despre noi, oamenii, asa cum suntem, goi, fara vesminte, care sa ne acopere defec­te­le. Suntem doar noi, cu toate cele ale noastre, cu bune, si cu rele; apartinem unei lumi incremenite in vorbe; apar­tinem unei lumi bizare si trista. Oana Pel­lea l-a plasat foarte bine pe Vis­niec, ca fiind 'undeva intre Caragiale si Beckett'.

Dupa spectacol, spectatorii (care s-au incarcat cu energie pozitiva de la actori) le-au daruit artistilor, regizo­ru­lui si dramaturgului multumiri, apre­cieri proaspat scoase din adancul fiin­tei lor. A fost un schimb frumos de da­ruri, binevenite in aceste vremuri incalcite.

L-am prins pe Matei Visniec stand de vorba cu regizorul Adrian Be­rinde. 'Este un spectacol in sine nu­mai intalnirea celor doi actori. Sunt sublimi!' – isi incepe Visniec runda de laude. L-am intrebat pe dramaturg daca Adrian Berinde este un regizor care a transmis emotii? Raspunsul: 'Eu nu ma tem de regizori. Dimpotriva, le cer sa ma surprinda. Textele mele nu au hamurile puse. Sunt niste cai in libertate pe care fiecare ii creste cum vrea. Daca ar fi fost sa dau si indicatii de regie definitive, m-as fi transformat intr-un gardian al pieselor mele.

Eu, dimpotriva, le deschid pieselor mele poarta inchisorii, sa fuga. Si regizorii fug dupa ele. Uneori ma si surprind foarte placut, cum s-a intamplat si in cazul lui Adrian Berinde'. Apoi se intoarce spre regizor si spune: 'Ru­gaciunea ai luat-o din partea a doua, unde regizorii nu prea ajung'. 'Asa se stinge bine conflictul dintre ei', ii raspunde Berinde. 'Ce vina am eu, daca in rugaciune (n.r. – 'Tatal Nos­tru') se vorbeste despre pai­ne...?', ii da replica Visniec. Minunat dia­log intre doi OAMENI SI CON­STIIN­TA lor (creativa), asa cum se arata si in piesa.

Insusi dramaturgul si-a exprimat dorinta de a revedea 'Eu, cainele'. Si eu as vrea sa o mai vad, iar de vina este bineinteles regizorul, urmat indeaproape de cei doi minunati actori Victor Vurtejanu si Cristina Plesa. Sa ne fie de folos darul...