x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Criza şi pasivitatea creatorilor

Criza şi pasivitatea creatorilor

de Maria Sârbu    |    13 Oct 2013   •   17:00
Criza şi pasivitatea creatorilor

Intitulat “Criză teribilă, monşer!”, colocviul organizat duminică de Teatrul Nottara în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional “Fest(in) pe Bulevard” a relevat o serie de probleme acute care persistă în domeniul artelor spectacolului şi în cel al învăţământul de artă, al cercetării. Desigur, cuvântul care a provocat tema colocviului a fost “criza”. Au venit, la invitaţia conducerii “Nottara”, directori de teatre, regizori, profesori universitari, sociologi. Discuţia, care fără îndoială va avea continuaitate şi în alte contexte, a moderat-o Marina Constantinescu, critic de teatru şi realizator tv, canalizând punctual convorbirea spre ceea ce doare astăzi cel mai mult. Aşa că s-a vorbit despre: lipsa banilor pentru producţiile de teatru; problema angajărilor actorilor într-un teatru; învăţământul de artă care “suferă” din cauza Sistemului Bologna, sistem ce a produs nenumărate controverse în rândul studenţilor din Europa; piaţa muncii, care nu este reglată cu sistemul Bologna la noi; problema doctoratelor, care i-a făcut pe unii pedagogi de neînlocuit să plece din învăţământ numai pentru că nu au vrut să susţină un doctorat, dar şi despre cum este evaluată cercetarea ştiinţifică din domeniul artistic, despre birocraţia care “vine dinspre minister spre şcolile de teatru” şi nu numai... Desigur, s-a făcut legătura cu criza “mare”, un studiu interesant fiind prezentat în acest sens de un invitat special: Nicolai Mladenov, fost ministru plenipotenţiar bulgar la Bruxelles, care şi-a intitulat intervenţia sa “Criza europeană. Încotr-o!”.

De subliniat un gând al Marinei Constantinescu, care afirma că lumea noastră este indignată când se taie pensiile, salariile, dar nu se revoltă când ni se taie din creativitate, iar tăierea salariilor e deja efectul tăierii din libertatea noastră, din creativitatea noastră: suntem pasivi şi totul e în cădere liberă!

×