Cultura pleacă de la faptul că e frumos să te joci şi să visezi

de Maria Coman | 03 Mar 2016 • 19:29

Puţine întâlniri în viaţă sunt memorabile. Puţine au menirea să te schimbe fundamental, să-ţi modeleze structură sufletească şi să-ţi stimuleze latura creativă. Mai mult decât atât, o întâlnire dintre un actor şi un regizor reprezintă o ocazie unică de a vedea conclucrarea teatrului în intimitatea sa, în inima jocului de umbre, montaj şi dăruire pe scenă. Actriţa şi ambasadoarea Teatrului Nottara, Ioana Calotă, a povestit într-un interviu pentru Jurnalul Naţional experinţa sa cu regizorul român Alexander Hausvater care a montat spectacolul „Familie de artişti” la Teatrul Nottara.

Ioana Calotă evocă prima întâlnire cu regizorul român Alexander Hausvater pe care a catalogat-o drept o experienţă memorabilă şi edificatoare. A fost undeva prin 1999 când acesta monta spectacolul „La ţigănci” în Bucureşti. În aceea perioadă actriţa mărturiseşte că înmagazinase multă dorinţă de a lucra cu renumitul regizor. Ea îl caracterizează drept „un spirit boem, din altă lume, care trăieşte cu luxul altor nevoi spirtuale”.

Hausvater, un personaj fantastic, nu o sperietoare!

„Dacă ţi-e frică de Hausvater, ai pierdut de la început. Este un personaj fantastic, nu o sperietoare! Mi-am dorit dintotdeauna să lucrez cu Hausvater, chiar dinainte de facultate. Înainte de a încerca înscrierea la teatru la facultate, îmi amintesc de un spectacol bestial la teatrul Odeon pe care l-a regizat Hausvater, în stilul său caracteristic, adică neconveţional şi pasional totodată. Comunicarea sa cu publicul şi modul în care trata actul artistic în general m-au determinat să cred în Hasuvater. Actorii mergeau prin toate hrubele teatrului, era o nebunie. Erau mai mulţi Gavrileşti la Hausvater cu toate că personajul lui Eliade, Gavrilescu, era unul singur. Mai întâi am început cu adoraţia pentru Eliade, apoi am continuat cu fascinaţia pentru Hausvater”, explică Ioana Calotă. În opinia sa, această trecere a însemnat şi o traversare personală a unei perioade care a scos la iveală ce era mai bun, respectiv descoperirea artistul din interior.

„Cu drag rememorez personajul lui Eliade care chiar dacă era jucat de un singur actor, pe scenă erau mai mulţi Gavrileni, un fel de reminiscenţe ale acestuia care erau şi femei şi bărbaţi. Gavrileştii aceştia ne purtau prin toată intimitatea teatrului. Toate holurile, cămăruţele erau invadate de spectatori curioşi sau ruşinaţi care participau la capodopera inedită a lui Hausvater”, Ioana Calotă, ambasadoarea Teatrului Nottara.

Un artist fără margini caută o Familie de artişti!

Calotă îşi aminteşte că mai întâi statutul de spectator din public a fost o primă iniţiere într-un astfel de univers insolit creat de Hausvater, din care ulterior avea să se identifice şi să aparţină. „Mai întâi am fost acest spectator al lui Hausvater. Nu-mi imaginam că după 17 ani primeam în dar acest privilegiu de a fi în unul dintre spectacolele sale la Teatrul Nottara, mai precis în „Familie de artişti”. Eu am mai primit de-a lungul timpului un feedback de la Hausvater. Mă văzuse jucând pe scenă cu Alexandru Repan”, subliniază actriţa. Aceasta consideră că Hausvater este un om extraordinar de controversat şi alambicat, dar cu resurse sufleteşti şi imaginative aproape fără margini. „Indiscutabil este un mare artist şi să nu uităm un artist frumos. Este o persoană de la care înveţi dăruirea şi pasiunea pentru meserie. Hausvater este trup, suflet şi obsesie pentru teatru şi pentru meseria de regizor. Ţi-e frică de Hausvater? Non-sensuri! Este un personaj fantastic”, apreciază Calotă. „Alexander Hausvater te transformă, te preschimbă. Te face să ieşi din tine chiar dacă personal tu nu crezi că acest lucru este posibil şi să te explorezi în voie, dar să lupţi să ajungi acolo unde este potenţialul tău şi să-l declanşezi. Eşti sau ajungi în dialog cu tine. Aici se referă Hausvater la artistul din tine, din mine, din fiecare. Spectacolul „Familie de artişti” este o poveste a subţierii lumii artistice în societăţile moderne şi un prolog pentru locul modest al culturii în rândul oamenilor ce sunt emanaţi de ea”, explică Ioana Calotă.

„Societatea nu se împarte în artişti şi oameni simpli”

Actriţa are un set bine închegat de interogaţii în ceea ce priveşte interesul actual al elitelor pentru educaţia continuă a populaţiei, pentru cultură în general, de peste tot globul, nu doar în spaţiul occidental. „Artiştii, după cum bine explica şi Hausvater, nu sunt nişte excepţii din rândul populaţiei. Societatea nu se împarte în artişti şi oameni simpli. Fiecare are un suflet şi o tendinţă spre bine, deci fiecare are în el germenele unui artist veritabil. Multe acte umane, care rămân necunoscute destinelor largi ale omenirii, sunt memorabile prin simplul fapt că au reuşit să producă această schimbare sufletească necesară unui om sau unui grup restrâns. Poate acel om sau poate acel grup nu reprezintă foarte mult pentru foarte mulţi, dar ei sunt infinit preţioşi pentru omenire. Aici este diferenţa fundamentală pe care omitem să o ridicăm pe un piedestal bine meritat. De ce procedăm de aşa manieră. De ce uităm să simţim? De ce uităm să ne jucăm?, se întreabă actriţa Ioana Calotă. Ea precizează că bărbaţii artişti îşi permit luxul cercetării teatrale permanente în afara scenei, ei pot să aspire către spiritualitate în condiţii mai uşoare, pe când femeia chiar dacă este o fiinţă solară, are un simţ aparte al casei, al familiei. În viziunea actriţei, de multe ori trăirea sentimentului matern o împiedică pe femeie să-şi exploreze sinele, să-şi definească în linii marii dorinţele intime de spiritualitate creativă.

Nu limita creaţia din prisma lipsei

Calotă menţionează că regizorul Hausvater ar putea să creeze nopţi la rând sau ar putea să facă cercetare în teatru fără grija chestiunilor materiale stringente. „Crezul său nu exclude supravieţuirea. El încearcă pe cât posibil să nu limiteze creaţia din prisma lipsei. El mai nutreşte ca lumea să fie după chipul şi asemănarea lui. Hausvater este un nebun frumos, genial, vizionar! Poate să-ţi placă sau să nu-ţi placă, dar ce este al lui este al lui. El este universal, se poate exprima în foarte multe limbi. Această flexibilitate a limbilor l-a ajutat foarte mult în munca de regizor. Uneori se exprima în trei limbi concomitent şi tu actorul român de pe scenă, care ai un pic şi mania persecuţiei, te cam fofileai până să înţelegi mesajul şi să te relaxezi să nu crezi că are ceva cu tine!”, evocă actriţa.

Curiozitatea, un intrument util în depăşirea propriilor bariere mentale

Ioana Calotă mărturişeste că spectacolul „Familie de artişti” surprinde prin spontaneitate şi necunoscut . „La un moment dat nu ai fi surprins dacă ar apărea un tigru care să muşte din public sau vreun iepuraş sau elefant care să facă cascadorii. El îmbină circul cu opereta, cu teatrul. Sincretismul între arte este prin excelenţă motorul acestui spectacol”, menţionează actriţa. În opinia sa, lumea are o deschidere mai mare astăzi către acest tip de spectacol deoarece adaptarea modernă a umanităţii, de care nu este nimeni străin, nu presupune închiderea individului într-un cocon, ci oposul acestui proces. Curiozitatea este un intrument util în depăşirea propriilor bariere mentale. „Adaptarea contează mult deoarece depinde cui te adresezi astăzi. În prezent, omul este plurivalent, deschis la tot felul de comunicări. Artistul amator este declaraţia de iubire pentru artă. Ăla nu ştie, dar iubeşte!”, concluzionează actriţa şi ambasadoarea Teatrului Nottara Ioana Calotă.

Născut în Bucureşti, Alexander Hausvater este un artist-fenomen al teatrului lumii. Spectacolele lui sunt întâlniri cu viaţa, care modifică profund conştiinţa actorilor şi provoacă publicul la un exerciţiu sincer al libertăţii. Intense, curajoase, vizionare, montările sale vorbesc despre ce se întâmplă aici şi acum, în noi şi în societate, fie că este vorba despre punerea în scenă a Decameronului ori a unui text contemporan, sunt acute şi necesare. Şi, mai ales, împlinesc rostul teatrului, aşa cum Hausvater îl înţelege, de a-l scoate pe om din inerţia sa şi de a-l transforma într-o „fiinţă care articulează” şi care poartă în ea frumuseţea şi degradarea întregii lumi.

În 1959 a părăsit România, împreună cu părinţii săi, stabilindu-se, până în 1967, în Israel – „ţara începuturilor”, şi a absolvit Universitatea din Tel Aviv. La Dublin, unde a urmat cursuri de scriere dramatică, a debutat în 1971 ca regizor cu spectacolul Năzdrăvanul Occidentului de John Millington Synge. În Canada – ţara ca un „fenomen profund, pur şi sălbatic” – a regizat peste 150 de spectacole, în toate părţile ţării, provocând mereu, şocând, inventând şi neliniştind – Procesul lui Kafka, spre exemplu, a fost montat în birourile Primăriei din Winnipeg.

Este profesor, povestitor de teatru şi mentor al artiştilor în devenire, prin cursuri şi ateliere susţinute la: Universitatea Quebec, Şcoala Naţională de Teatru, Colegiul St. Hyacinthe, Univeritatea McGill, Universitatea Concordia din Montreal, Universitatea Laval, Conservatorul de Artă Dramatică, Polyvalente Baldwyn Cartier, din Quebec, Universitatea Ottawa, Universitatea Winnipeg, Universitatea Ann Arbor, din Michigan şi Institutul Lunacearski, din Moscova.