x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Dublu eveniment de Ziua Culturii Naționale, la Teatrul Nottara

Dublu eveniment de Ziua Culturii Naționale, la Teatrul Nottara

de Magdalena Popa Buluc    |    12 Ian 2022   •   15:50
Dublu eveniment de Ziua Culturii Naționale, la Teatrul Nottara

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, are plăcerea să anunte două recitaluri extraordinare ale actorului Emil Boroghină, dedicate Zilei Culturii Naționale.

Recitalul Treptele Unirii va avea loc pe 14 ianuarie, de la ora 18.00, la Sala George Constantin. De la etnogeneza românească până astăzi, trecând prin epopeea luptei pentru independență și pentru uniune, versurile poeților români aleși de Emil Boroghină reprezintă o cunună pe creștetul României eterne. Recitalul conține fragmente din lirica populară, din poezii de Grigore Alexandrescu, Andrei Mureşanu, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Alexandru Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu, Petre Dulfu, Alexandru Davila, George Coşbuc, Dimitrie Anghel, Ştefan Octavian Iosif, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Alexe Mateevici, Victor Eftimiu, Mircea Rădulescu, Aron Cotruş, Eusebiu Camilar, Eugen Jebeleanu, Geo Dumitrescu, Nicolae Tăutu, Alexandru Andriţoiu, Nicolae Labiş, Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Adrian Păunescu.

Pe 15 ianuarie, chiar de Ziua Culturii Naționale, Emil Boroghină va susține recitalul  De la Ovidiu la Mihai Eminescu. Spectacolul va avea loc de la ora 18:00, la Sala George Constantin și va fi transmis gratuit pe pagina de Facebook a Teatrului Nottara. Montarea este compusă din recitaluri poetice care au la bază o parte dintre epistolele din Tristele şi Ponticele, trimise acum 2000 de ani de Publius Ovidius Naso la Roma de la Tomis, Constanţa noastră de astăzi, şi selecţiuni din poezia eminesciană, o călătorie prin marile etape ale creaţiei şi vieţii lui Mihai Eminescu.  Particularitatea acestui recital constă în faptul că este susţinut în limba română, dar pe ecranul-fundal, textele scenariilor sunt proiectate simultan în limbile europene de circulaţie: italiană, spaniolă, portugheză, franceză, engleză şi germană, iar în zona centrală, deasupra recitatorului, se va decupa textul în limba-mama, latina, atât în cazul versurilor originale ale lui Ovidiu, cât şi ale lui Eminescu (există mai multe poeme eminesciene traduse de oameni de cultură români în limba latină în perioada interbelică).

Ambele spectacole sunt producții ale Teatrului Nottara și ale Teatrului Național          Marin Sorescu, Craiova, și fac parte din Proiectul Teatrul Poesis, distins cu Premiul special, la Gala UNITER 2021. Regia acestora este semnată de Alina Hiristea, iar scenariul îi aparține lui Emil Boroghină.

            Tot cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Emil Boroghină va susține recitalul De la Ovidiu la Mihai Eminescu, în 12 ianuarie, la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova, iar în 17 ianuarie, la Curtea de Argeș, e programat spectacolul Recitindu-l pe Eminescu.

 

 

 

×