x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Gala Extraordinară a Dansului - Răzvan Mazilu & Friends @ODEON, ediția a XX-a

Gala Extraordinară a Dansului - Răzvan Mazilu & Friends @ODEON, ediția a XX-a

de Magdalena Popa Buluc    |    10 Apr 2024   •   23:00

Începând cu anul 2001, Teatrul ODEON este singurul teatru din România care produce și găzduiește spectacole de dans printr-un program longeviv și coerent dedicat Terpsihorei, „Dans la ODEON”. Prin producții proprii, Gale Extraordinare, dans contemporan, neoclasic sau teatru-dans, cu săli întotdeauna pline, ODEONUL a deschis larg ușile către marele public, contribuind decisiv la dezvoltarea artei dansului în România.

Inițiatorul și coordonatorul proiectului, coregraful, dansatorul și regizorul Răzvan Mazilu, a propus o alternativă la spectacolele de teatru, în contextul în care scena Teatrului ODEON și-a dezvoltat o tradiție încă din anii ’90, găzduind Centrul de Expresie Artistică, care a funcționat în acest teatru.

În acest an, vineri, 26 aprilie, sărbătorim Ziua Internațională a Dansului (29 aprilie) @ODEON și vă așteptăm în eleganta noastră Sală Majestic, începând cu ora 19.00, să fiți alături de coregraful, dansatorul și regizorul Răzvan Mazilu și invitații săi, la ediția aniversară, cu numărul XX, a Galei Extraordinare a Dansului.

Gazdele serii vor fi actrița Elvira Deatcu și coregraful, dansatorul și regizorul Răzvan Mazilu.

Invitat special: Simion Bogdan Mihai.

„Voi pune accentul pe dans contemporan de data aceasta și pe alte forme de dans (high heels, pole dance).” Răzvan Mazilu

Printre invitați va fi Monica Petrică, alături de care voi dansa un moment din celebrul Un tango mas, ca un remember al unui spectacol care a făcut peste 150 de reprezentații pe scena Odeonului și a fost invitat în Spania, Italia, Ungaria, Israel.

Conform tradiției, copii și adolescenți talentați de la Liceul de Coregrafie «Floria Capsali» vor fi alături de noi.”

 

Invitați:

Monica Petrică (Opera Națională București)
Juan Cruz Luque (Opera Națională Română, Iași)
Tatian Gavrilă – high heels
Bogdan Fetea – dans contemporan
Silviu Daniel – pole dance
Linotip (Fragment din spectacolul OMEN cu Anda Stoian și Laura Gabriela Oană, coregrafie Arcadie Rusu)
Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, București

×
Subiecte în articol: razvan mazilu teatrul odeon