George Banu: "Cultura, substitut al panicii"

Prelegerile renumitului teatrolog şi profesor de studii teatrale de la Sorbona Nouvelle-Paris, George Banu, reprezintă întotdeauna un prilej de a afla cele mai interesante lucruri din activitatea marilor performeri de pe scena teatrală a lumii - regizori sau actori. De aceea, orice conferinţă susţinută, de obicei la importante festivaluri sau la reuniuni profesionale, interesează pe foarte multă lume - atât din mediul teatral, cât şi din cel literar.

La Festivalul de la Sibiu, recent încheiat, George Banu a prezentat conferinţa "Repetiţiile: între laborator, atelier şi uzină", având la bază noul său volum editat în limba română, la "Nemira", "Repetiţiile şi teatrul reînnoit - secolul regiei". Într-o conversaţie avută cu el, pornind de la acest subiect, i-am decupat gânduri referitoare şi la integrarea teatrului din Est în teatrul din Vest; la identitatea pe care trebuie să o aibă teatrul din zona Estului în contextul zonei Vestului; la conceptul numit "valorile de proximitate", apărut o dată cu anunţarea crizei economice mondiale sau la deosebirile şi asemănările între marile festivaluri de teatru din Europa, printre care se numără şi cel de la Sibiu.

George Banu ne-a mărturisit că ideea de a scrie o carte despre repetiţiile la spectacolele unor mari creatori de scenă este "puţin complicată". Atunci când a plecat din România în Franţa şi lucra la revista Travail Théâtral s-a valorificat, în opinia sa, un singur fel de repetiţie - ceea ce se numea creaţia colectivă. Apoi, discuţia în mediul său despre repetiţie a devenit foarte obositoare şi apăsătoare, iar când a creat o revistă, la Teatrul Naţional din Caen, a spus: "Nici o vorbă despre repetiţii, ci numai despre arta teatrului".

"Era un fel de reacţie violentă contra acestei modernizări excesive a creaţiei colective. Ne-am dat seama, mai târziu, că este cu totul pasionant de a vorbi despre repetiţii, dar de a accepta relativizarea repetiţiilor. Repetiţie înseamnă de a încerca să te apropii de modul individual al fiecărui regizor. Dacă nu, există un mod ideal al repetiţiilor, există un mod individual şi, de aceea cartea reuneşte atât de multe mărturii, pentru că este de fapt o anchetă antropologică despre repetiţii (...). Interesant e faptul să descoperi ceea ce pune în mişcare fiecare regizor. E interesant să afli şi protocolul repetiţiei. Cartea e o invitaţie la accesul către secretul muncii teatrale, fără ca acest secret să fie ideologizat. Fiecare îşi dă un răspuns şi până la urmă contează opera - rezultatul final", mărturiseşte George Banu.

Identitatea teatrului
În discuţia noastră, distinsul teatrolog sublinia faptul că acum nu se mai face o distincţie între teatrul din Est şi cel din Vest, dimpotrivă: "Consider că astăzi, teatrul din vechiul Est este poate cel mai interesant din Europa. Dacă Silviu Purcărete e invitat cu «Faust» la Edinburgh, Warlikowski e invitat la Avignon. La ora actuală, teatrul polonez este cel mai activ pe scenele europene. Cred că e un fenomen extrem de interesant, care provine din faptul că teatrul din Est nu mai e fascinat de teatrul occidental, nu mai vrea să-l copieze şi teatrul din Est e liber şi faţă de propria lui experienţă istorică, dar şi faţă de Occident. Devine un teatru în care ce a rămas din Est e încă prezent în identitatea unui regizor, iar ce-am dorit din Vest a fost integrat. Aceste forme s-au altoit - Estul şi Vestul - şi de aceea mie mi se par cele mai interesante".

George Banu nu este de acord însă cu ştergerea identităţii teatrului din zona estică, o dată cu încorporarea lui în teatrul european. Pentru el este interesant să vadă teatrul polonez sau teatrul românesc integrat în Europa, dar dacă "Europa devine un fel de cazan în care suntem toţi amestecaţi, atunci e periculos". Totodată, el spune: "Mi se pare interesant de a afirma o identitate fără vechile frontiere într-un context de comunicare, fără calificativele obişnuite Est - Vest. În acelaşi timp, calificativele Nord - Sud există. Există un teatru al Nordului şi un teatru al Sudului. De ce să nu existe un teatru al Estului şi un teatru al Vestului?".

În România, cu dragoste
George Banu vine des la importantele evenimente teatrale din România, în special la Festivalul de la Sibiu. Despre multitudinea de producţii aduse în diferite spaţii ale acestui oraş, el remarcă faptul că e politica directorului Constantin Chiriac "de a realiza o unitate pe care marele Festival de la Avignon nu o poate realiza" şi nici nu caută să o realizeze: între ceea ce se numeşte festivalul oficial "In" şi festivalul exterior - "Off", pentru că la Avignon lumea este divizată. Originalitatea Festivalului de la Sibiu însă "constă în faptul că In şi Off sunt integrate în acelaşi program". Despre fenomenul care se întâmplă la Bucureşti în acest an de criză şi anume că se formează cozi la casele de bilete ale teatrelor, în special pentru spectacole cu vedete, George Banu spune că în acest context de criză a apărut un concept numit "valorile de proximitate". Oamenii îşi aleg aceste valori de proximitate, "care sunt valorile culturale". El afirmă: "În Franţa şi în Europa, de altfel, procentajul de frecventare a sălilor de teatru şi a muzeelor a crescut cu 18%, iar procentajul de frecventare a restaurantelor a scăzut cu 14%". În momentul de criză, mulţi aleg cultura în locul plăcerilor culinare, "ca un fel de substitut al panicii, ca un fel de medicament al neliniştii".