x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Goethe şi Caragiale în Sibiul de trei stele

Goethe şi Caragiale în Sibiul de trei stele

de Maria Sârbu    |    27 Mai 2012   •   13:19
Goethe şi Caragiale în Sibiul de trei stele

Sibiul, cotat cu trei stele in Ghidul Verde Michelin pentru Romania, a devenit tot mai atractiv. Orasul este plin de lume in aceste zile; Cetatea e transformata intr-o mare scena, cea a Festivalului International de Teatru (25 mai – 3 iunie). Impactul dintre artisti si public are loc, chiar daca mai si ploua, direct in strada, in piete, in sali de teatru si de concerte, in biserici, in parcuri etc. Se joaca teatru, se canta, se danseaza, se jongleaza, se lanseaza carti si reviste, se proiecteaza filme, se tin conferinte, se discuta… Lumea, in special cea interesata de teatru, alearga dintr-un spatiu in altul, incearca sa prinda evenimentele la care participa specialisti notorii.

In primele trei zile de festival, s-a aflat in Sibiu regizorul legendar Peter Stein, care s-a dedicat artei scenice aproape 50 de ani. Cel care a infiintat Schaubühne din Berlin, acum, la varsta de 75 de ani, nu mai sta in Germani, ci in Italia, si nu mai apartine 'teatrului european', ci se dedica, intr-un mod solitar, unei mari opere: 'Faust'. Daca sambata seara a urcat pe scena Salii Thalia cu 'Faust Fantasia', insotit, la pian, de Giovanni Vialetti, aducand in fata publicului fragmente din aceasta mare creatie a lui Goethe, duminica, Peter Stein a dialogat cu criticul si eseistul George Banu, axand discutia pe trei repere: regizorul – mare interpret al textelor clasice; organizarea Teatrului Schaubühne, una dintre cele mai reputate trupe ale anilor ’70; raportul dintre tragedie si 'Faust', caci sub semnul acestei mari opere sta de un sfert de secol creatia lui Stein. S-a vorbit despre spectacolul epic din 2000, care a avut o durata de peste 20 de ore, creat special pentru Expozitia mondiala de la Hanovra, despre lectura de sapte zile a acestui text, despre variantele cu muzicieni. Cine a stiut sa-l asculte a avut o revelatie.

O revelatie a fost si conferinta de sambata a criticului si istoricului literar Dan C. Mihailescu: 'I.L. Caragiale si criza ca lux'. Iata o tema vesnic actuala, cu atat mai mult cu cat si tema din acest an a festivalului este 'Crize. Cultura face diferenta'. Distinsul literat a exemplificat cu citate din opera lui Caragiale, a tras concluzii in adorabilul binecunoscutu-i stil, facand o paralela intre criza din timpul lui Caragiale si criza de azi: o 'aiurire' care are loc permanent. Si mai spunea: 'Oricand spunem 'criza' si ne gandim la Caragiale, ne vine irepresibil in minte finalul 'tablei de materii' (din) La Mosi. O ametitoare aluvionare de elemente, cand iritant-sufocanta, cand suculenta, dar ghilotinata la sfarsit de surprinzatorul verdict: 'criza teribila, monser'. Dan C. Mihailescu, referindu-se la Caragiale, de la a carui disparitie fizica se implinesc o suta de ani, afirma: 'Cutreierandu-i opera si biografia, vom incerca sa detectam contextele in care nimicul devine esenta (…), in vreme ce miezul, cantitatea, bogatia, multimea, plinul sunt sistematic sabotate, golite, caricaturizate'.

Dan C. Mihailescu a trebuit sa 'mixeze' conferinta cu lansarea cartii sale 'I.L. Caragiale si caligrafia placerii' avand subtitlul 'Despre eul din scrisori' (Humanitas), care se adreseaza, asa cum spunea autorul ei, elevilor de liceu si studentilor. Iata motivatia scrierii acestui volum: '…Aproape sexagenar, m-am lasat sedus de Caragiale. De ce? Fiindca scrisorile lui din Berlin sunt cea mai suculenta, complicata, excitanta, pe scurt: cea mai 'ispititoare' imagine a 'imbatranirii' din literatura noastra…'.

Cercetand corespondenta lui Caragiale, Dan C. Mihailescu a scos la lumina niste perle…

×