Duminică, înainte de miezul nopţii, va suna gongul final al ediţiei a XVII-a a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Consistenţa evenimentelor a fost, în acest an, probată de numărul mare de participanţi şi evident de numărul record de spectatori. E greu să spui cu exactitate câţi oameni s-au aflat zilnic în contact cu activităţile culturale desfăşurate în sălile de spectacol şi concert, în spaţiile neconvenţionale. Dar, cu siguranţă, au fost de ordinul zecilor de mii. Nici nu ştiu dacă mai are rost să impui cifrele ca argument al succesului. Festivalul de la Sibiu există şi are mare rezonanţă. E o certitudine.
Deşi toată lumea ştie că această manifestare nu este dedicată doar teatrului, nu cred că titulatura i se va schimba vreodată. Teatrul a reprezentat nucleul a ceea ce este astăzi un fenomen. În jurul lui au venit apoi celelalte arte ale spectacolului, având aceeaşi menire: să aducă cultura cât mai aproape de consumator. Publicul alege genul care îi este pe plac.
Festivalul a avut un rol însemnat de a trezi din pasivitate comunitatea. Dacă cu şaptesprezece ani în urmă centrul vechi al Sibiului era aidoma unei podoabe ce nu strălucea, acum se pune în valoare şi este vizibil orice colţ al acestuia. Nu ar trebui să se supere oamenii de teatru şi în general publicul de teatru că festivalul nu le aparţine în totalitate. Nu se mai poate. Vorba lui Constantin Chiriac, directorul acestei mari întreprinderi culturale: în timpul festivalului, cel mult şapte la sută din comunitatea locală intră în sală de teatru. Restul populaţiei vede manifestările artistice în stradă, în curţi, în pieţe, în parcuri, în pivniţe. Artistul intră în viaţa omului fără a-i încălca intimitatea. Cred că pe acest lucru s-a scontat.
De la o ediţie la alta, vedeta festivalului e spectacolul de stradă. Prin evenimentul stradal omul de rând, care, poate, nu a mers niciodată la teatru, a aflat că în urbe se desfăşoară un festival. Generaţia tânără, foarte searbădă în petrecerea aici a timpului liber cu 10-15 ani în urmă, a devenit activă. Se implică în voluntariat, este tot mai interesată de arta spectacolului. Sondajele arată că cel mai aşteptat şi râvnit eveniment anual al Sibiului este Festivalul Internaţional de Teatru, care a avut şi rol de generator în creşterea numărului de turişti. Evident, statutul de Capitală Culturală Europeană primit de Sibiu în 2007 a fost hotărâtor în acest sens, dar totul a pornit de la nişte "frumoşi nebuni", care au alimentat credinţa în arta teatrală, înfloritoare în cetatea de acum vreo trei sute de ani.
Rescrierea istoriei teatrului sibian a pornit cu acest festival, de la începutul anilor '90, când mai multe şcoli de teatru şi-au dat întâlnire aici. Au pus piatra de temelie Constantin Chiriac şi regretatul Virgil Flonda, fiind ajutaţi apoi de unii oameni de teatru din ţară şi străinătate. S-a clădit temeinic, deşi au fost şi refulări. Acum există şi aici o şcoală de teatru, în cadrul Universităţii "Lucian Blaga", care include şi un centru de cercetări în artele spectacolului.
De treisprezece ani este organizată în festival Bursa de spectacole, administrată de actorul Cristian Stanca. Prin intermediul ei, se încearcă de fiecare dată promovarea produsului cultural. Se editează şi un catalog al Bursei, în care sunt detalii despre creaţiile propuse spre "vânzare" ale unor instituţii, companii din ţară şi străinătate. Este vorba despre artele spectacolului în general.
TEATRUL - PIESA DE REZISTENŢA
La ediţia din acest an au fost unele evenimente legate de teatru care au coagulat întreaga compoziţie a festivalului. Totul are loc în jurul aceluiaşi nucleu - arta teatrală. Două spectacole de Eugenio Barba, chiar de la începutul manifestării, în prezenţa acestui creator, care a uimit asistenţa (lumea de teatru) şi printr-o conferinţă specifică teatrului său inedit, a ridicat ştacheta. Poate nu pe placul oricui, dar impresionant pentru multă lume a fost spectacolul regizat de Peter Brook "Întrebări". Aşa cum spune George Banu, aceşti doi regizori sunt două mari figuri ale scenei europene din anii '60 - '70.
Au fost spectacole ale unor trupe japoneze care circulă prin lume, spectacole din diverse ţări, jucate în diverse limbi. Revelaţia, însă, a fost, după mine, Pippo Delbono, care a prezentat sâmbătă seara un monolog răvăşitor: "Poveşti de iunie".
Pe lângă străini veniţi cu spectacole mai mult sau mai puţin valoroase, programul a cuprins şi montări ale creatorilor români: Silviu Purcărete, Mihai Măniuţiu, Radu Afrim, Alexandru Dabija, Radu Alexandru Nica, Dragoş Galgoţiu, Gianina Cărbunariu. La secţiunea Dans au fost aduse două companii israeliene, care au lăsat o amprentă în sufletul spectatorilor: "Kibutz" şi "The Suzanne Dellal Centre". A fost mult public şi la "Depeche//Dance", cu Răzvan Mazilu protagonist (Teatrul Odeon), dar şi la "Vis"-ul lui Dan Puric.
În Underground, Teatrul Luni de la Green Hours din Bucureşti a avut numeros public seară de seară, căci a jucat pe perioada festivalului, de la ora 23:00, mai multe spectacole.
S-a remarcat, printre companiile de stradă, şi trupa românească "Xtreme", condusă de Dorel Moiş, reprezentaţiile având loc la înălţime: s-a dansat pe faţada unui hotel cu 14 etaje.
Au fost la Sibiu şi chinezi, arabi, georgieni, americani, italieni, nemţi, britanici, spanioli, francezi, belgieni, luxemburghezi etc.
FINALUL
În după-amiaza zilei de duminică, publicul are parte de mult teatru românesc: "Femeia care şi-a pierdut jartierele", o nouă creaţie semnată Silviu Purcărete şi produsă de Teatrul de Comedie, cu interpreţii Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă şi Mihaela Teleoacă; "Herr Paul" - un frumos spectacol realizat de Radu Afrim cu talentaţi actori ai Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ; "Sunt un orb" - recitalul de poezie al lui Horaţiu Mălăele şi "Metamorfoze" de Silviu Purcărete (producţie a Teatrului Naţional "Radu Stanca".
În Piaţa Mare a oraşului, înainte de tradiţionalul foc de artificii, lumea se va aduna la concertul formaţiei "Zdob şi Zdub" (ora 22:00), după care publicul îi va urmări pe artiştii companiei spaniole "Carros de Foc" în spectacolul itinerant "Piraţii" (ora 23:00).