x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Hachițe Culturale la Iași: trei zile de ateliere pentru tineri și un tribut emoționant adus actorului Teodor Corban

Hachițe Culturale la Iași: trei zile de ateliere pentru tineri și un tribut emoționant adus actorului Teodor Corban

de Magdalena Popa Buluc    |    06 Apr 2026   •   23:15
Hachițe Culturale la Iași: trei zile de ateliere pentru tineri și un tribut emoționant adus actorului Teodor Corban

Între 24 și 26 aprilie 2026, Iașul devine scena unui nou concept cultural: Hachițe Culturale. Evenimentul propune un mix inedit între formarea noii generații de artiști și celebrarea moștenirii artistice a regretatului actor ieșean Teodor Corban, în unele dintre cele mai importante spații culturale din Iași: Centrul Internațional de Artă Contemporană, Teatrul Național Vasile Alecsandri, Casa Muzeelor și Acaju Cafe.

Programul celor trei zile este conceput pe două direcții principale: dezvoltarea abilităților practice pentru tineri (17+) și o retrospectivă cinematografică și teatrală de excepție.

 

Educație prin acțiune: Ateliere pentru tineri

Pentru tinerii pasionați de artele spectacolului (vârsta minimă 17 ani), Hachițe Culturale deschide înscrierile pentru două experiențe intensive:

 

  • Atelier de Cascadorie susținut de către CRISTIAN PRISECARU: O incursiune rară în culisele acțiunii, unde participanții vor învăța baze ale mișcării scenice și siguranței în cascadorie.

 

CRISTIAN PRISECARU este un regizor, scenarist, actor, regizor de acțiune, coordonator de cascadorii și artist marțial român. A fost antrenat de maestrul cascador Szoby Cseh, ulterior devenind asistentul acestuia. În cei 25 de ani de activitate, Cristian a lucrat la peste 150 de filme și spectacole de acțiune. A coordonat cascadorii la nivel internațional, câștigând porecle precum „Safe Dracula” și „El Diablo”. Ca regizor și scenarist, creează filme care explorează societatea, iar în ultimul timp s-a dedicat istoriei mai puțin cunoscute a României. Poliglot și pasionat, Cristian a antrenat echipe de cascadori și actori pentru lupte scenice și mișcare, mai ales în Europa și America Latină.

 

  • Atelier de Actorie și Improvizație susținut de către FERENC SINKÓ și FILIP ODANGIU: Un spațiu de explorare creativă, menit să dezvolte prezența scenică și spontaneitatea.

 

FERENC SINKÓ a absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune a UBB Cluj în clasa lui András Hatházi şi Csaba Szilágyi-Palkó, și s-a angajat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Din 2004 este colaborator, apoi lector asociat al UBB, Facultatea de Teatru și Televiziune; și membru fondator / preşedinte al As. GroundFloor Group

 

FILIP ODANGIU este specializat în formarea și antrenamentul actorului și artele plastice. Doctorat în Teatru obținut la Universitatea Bsabeș Bolyai  cu o temă dedicată pedagogiei și formării actorului, în mod specific, strategiilor metacognitive implicate în antrenamentul actorului. Cercetează în domeniile interpretării actoricești și a artelor performative. Practica sa artistică vizează arta interpretării actoricești, teatrul nonverbal, improvizația, commedia dell’arte, mișcarea scenică, teatrul de animație, Viewpoints și storytellingul.

 

In Memoriam Teodor Corban: O moștenire vie

Inima evenimentului o reprezintă omagiul adus lui Teodor Corban, o figură emblematică a teatrului și filmului românesc. Publicul este invitat să redescopere versatilitatea actorului prin:

  • Lansare de carte: Volumul Viața ca un carambol scris de către Teodor Corban, în care regăsim povești și poezii.

 

  • Proiecție de film: Vizionarea peliculei Cărturan (regia Liviu Săndulescu), unul dintre cele mai profunde roluri de compoziție ale actorului.

 

  • Seară de scurtmetraje: O selecție de bijuterii cinematografice scurte, care evidențiază geniul comic și dramatic al lui Teodor Corban.

 

  • Teatru pe ecran: Vizionarea înregistrării spectacolului de teatru Vizita Bătrânei Doamne, o producție excelentă ce a marcat istoria Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași.

 

„Prin Hachițe Culturale ne dorim să creăm o punte între rigoarea marilor maeștri, precum a fost Teodor Corban, și curajul tinerilor care acum își caută vocea artistică”, declară Ioana Natalia Corban, fiica lui Teodor Corban și Președinte al Asociației Arteka, oganizatorul evenimentului.

 

Program, Locații și Acces:

 

Vineri 24 Aprilie 2026

Ora: 15:00 – 19:00 - Atelier de Cascadorie – ABC-ul Cascadoriilor. (17+)

Locație: Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească Iași.

Acces: Donație recomandată: 100 ron  /  50 ron - pentru elevi și studenți.*

Trainer:  Cristian Prisecaru

 

Ora: 20:00 – Proiecție film lungmetraj – Cărturan – regia Liviu Săndulescu.

Locație: Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească Iași.

Acces: Gratuit*

 

Sâmbătă 25 Aprilie 2026

Ora: 10:00 – 14:00 – Atelier de cascadorie – ABC-ul cascadoriilor. (17+)

Locație: Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească Iași.

Acces: Donație recomandată: 100 ron  /  50 ron - pentru elevi și studenți*

Trainer:  Cristian Prisecaru

 

Ora: 18:00 – Proiecție spectacol de teatru Vizita Bătrânei Doamne, regia Claudiu Goga.

Locație: Sala Studio a Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași.

Acces: gratuit*

 

Duminică 26 Aprilie 2026

Ora: 10:00 – 14:00 – Atelier de teatru și improvizație pentru tineri. (17+)

Locație: Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească Iași.

Acces: gratuit*

Traineri: Filip Odangiu & Ferenc Sinko

 

Ora: 15:00 – Lansare carte Viața ca un carambol – scrisă de Teodor Corban

Locație: Casa Muzeelor Iași.

Acces: gratuit*

 

Ora: 19:30 – Proiecție Scurtmetraje

  1. Betoniera, regia Liviu Săndulescu. (16 min)
  2. Controlul minții, regia Tudor Botezatu. (5 min)
  3. Fața Galbenă care râde, regia Constantin Popescu. (15 min)
  4. Ana se întoarce acasă, regia Emilian Floareș. (15 min)
  5. Niște dorințe, regia Violeta Gorgoș. (14 min)

Locație: Acaju Cafe.

Acces: gratuit*

 

*Accesul la toate evenimentele se face pe bază de rezervare la:

https://forms.gle/gGBqvcPNo2k5Gpno8

 

Sau prin e-mail direct către: asociatiaarteka@gmail.com precizând evenimentul.

 

Sau prin mesaj la www.facebook.com/hachiteculturale

 

Despre Hachițe Culturale:

Acest proiect cultural își propune să revitalizeze scena culturală ieșeană printr-o serie de activități ce se integrează perfect în domeniul teatral și cinematografic autohton. Pasionații de teatru se pot regăsi atât în postura de spectator cât și în cea de participant direct având în vedere tipul de ateliere organizate. De asemenea, un eveniment dedicat și tinerilor care vor să experimenteze senzațiile prin care trece un actor de teatru sau de film.

 

Despre Organizator:

Asociația Arteka este o organizație non-profit înființată cu scopul de a susține tinerii artiști prin derularea de proiecte și programe culturale destinate acestora.

În anul 2020 Asociația Arteka a implementat proiectul cultural Ignorance is Bliss, prin care s-a dezvoltat un scenariu de film și un film de ficțiune lung metraj, intitulat Hrănește Animalul!, pe tema violenței în familie. Proiectul s-a adresat cu precădere comunității locale din Municipiul Iași și împrejurimi.

Link: https://youtu.be/VhpROTfsgfc

 

În 2021 Asociația Arteka a implementat proiectul cultural Teatru Radiofonic pentru Copii, realizând două spectacole de teatru radiofonic pentru copii, ce sunt in continuare difuzate și ascultate pe canalul de Spotify al Asociației.

https://open.spotify.com/episode/29TNBgj0uLZWIvd7Ldxu5B?si=_in6ACGMQHaeUGlFXwKcSw

 

În anul 2024 Asociația Arteka a început producerea și implementarea proiectului cultural Supradoza De Teatru, o serie de episoade tip vlog de critică teatrală dedicate publicului tânăr, proiect aflat în desfășurare și în anul 2026.

Link: https://youtu.be/1XGcqabgLiA

 

Despre Teodor Corban (28.04.1957 – 16.01.2023)

Teodor Corban a fost unul dintre cei mai importanți actori români și s-a remarcat atât pe scena Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași cât și în lumea filmului.

În 2007 și-a făcut debutul pe marele ecran cu rolul principal din A fost sau n-a fost, unul dintre cele mai premiate și celebre filme românești de după 1990. A interpretat roluri în film sub bagheta marilor regizori din România: Nae Caranfil, Corneliu Porumboiu, Radu Jude, Radu Muntean, Cristian Mungiu, Liviu Săndulescu, Bogdan Mirică.

În 2015, pentru rolul Costandin din filmul Aferim! a fost nominalizat la categoria Cel mai bun actor din cadrul Festivalului Internațional de film de la Berlin, alături de nume mari precum James Franco sau Tom Courtenay. Primește premiul Gopo pentru cel mai bun actor pentru rolul din acest film.

Jucând pe scena Teatrului Național Vasile Alecandri din Iași, a fost unul dintre cei mai prolifici actori, interpretând zeci de roluri sub îndrumarea unor regizori importanți, cum ar fi Silviu Purcărete, Alexander Hausvater, Claudiu Goga, Alexandru Dabija. A fost, de asemenea, o voce constantă în proiectele Radio Iași, Radio HIT sau Viva FM.

De-a lungul vieții a pregătit tineri pentru admiterea la Facultățile de Teatru și Film din țară, fiind un pedagog care credea cu tărie în procesul de educație continuă al tinerilor viitori actori.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Teodor Corban
Parteneri