Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Tectonica sentimentelor", cea mai nouă piesă a unuia dintre cei mai importanţi dramaturgi francezi contemporani Eric-Emmanuel Schmitt, a avut premiera românească de curând, la Teatrul Naţional din Bucureşti, Sala Atelier. Este un spectacol pe care îl recomand, măcar şi pentru faptul că la final îţi dă o stare de bine.
Montarea regizorului Nicolae Scarlat cu piesa "Tectonica sentimentelor", de la TNB, are o strălucire interioară care străbate spre exterior o dată cu desfăşurarea acţiunii. Indiferent de puterea luminii artificiale îndreptate spre scenă, "lumina" spectacolului este puternică la sfârşit, când îţi dă şi căldură în suflet, şi o adiere de teatru proaspăt. Te ţine captiv de la intrarea primului actor şi până la "căderea" cortinei, alimentându-ţi pe parcurs curiozitatea, dorinţa de a înţelege personajele create de Eric-Emmanuel Schmitt, problemele cu care acestea se confruntă, dar, totodată, obligându-te să-ţi analizezi întrebările pe care le pune textul.
Titlul ne trimite spre un cutremur, deoarece cuvântul "tectonică" ţine de geologie. Un cutremur al sufletului, pentru că "sentiment" este propriu afecţiunii, iar în "Tectonica sentimentelor" are loc un seism, o distrugere, o deformare, se produce o mare fisură.
FRUMOASA ARHITECTONICĂ REGIZORALĂ
Acest text excepţional scris de Schmitt în 2008 are o traducere pe potrivă realizată de Alice Georgescu, care mărturiseşte despre bucuria simţită la lecturarea şi tălmăcirea piesei şi anume că munca la transpunerea în româneşte a replicilor a fost atât de plăcută, încât, de fapt, nici nu ar numi-o muncă. Pentru ea, a fost un fel de aventură iscată dintr-o pasiune fulgerătoare trezită de frumuseţea subiectului, de fineţea analizei sufletului omenesc în toate cele cinci ipostaze în care se întrupează el aici, de eleganţa limbajului, de forţa pătrunzătoare a cuvântului.
Totul porneşte de la orgoliu, care dă naştere la o concurenţă în... dragoste. Or, la dragoste "ajungi numai prin umilinţă".
Suntem în faţa unor ravagii provocate de o tânără ambiţioasă, Diana, atunci când îşi imaginează că Richard nu o iubeşte suficient de mult. Implicaţiile le vizează pe cele cinci personaje ale piesei.
Repercusiunile se ţin lanţ, iar viaţa fiecăruia este zdruncinată în momentul în care sentimentele îşi schimbă cursul. Este o comedie crudă, dar contradicţiile iau amploare şi încep a fi dezghiocate raporturile amoroase. Spectatorul este implicat, fără voia sa, emoţional.
Nicolae Scarlat a potrivit foarte bine interpreţii pe roluri: Ilinca Goia, Liviu Lucaci, Tamara Creţulescu, Carmen Ionescu şi Valentina Zaharia. Spectacolul îi pune încă o dată în valoare pe primii patru actori, dar reprezintă şi "botezul" pe scena profesionistă a Valentinei Zaharia (foto), tânăra care convinge datorită talentului şi perseverenţei cu care şi-a realizat personajul. Arhitectonica regizorală are forma bunului-simţ.
Altfel nu se putea, când ai un text de o mare valoare, precum "Tectonica sentimentelor", când îţi asumi sarcina de a respecta arta pe care o slujeşti de ani buni, când interpreţii îţi ascultă indicaţiile şi ştiu ce au de făcut în faţa publicului. Aşa câştigi credibilitate.
Citește pe Antena3.ro
