Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O aparitie electrizanta pe scena, o tehnica perfecta, dublata de un farmec si o fascinatie care opresc timpul in loc – iata ce transmite Felicia Serbanescu, cea mai reprezentativa artista a baletului constantean si una dintre primele balerine romance de azi.
Daniel Focsa: Doamna Felicia Serbanescu, desi nu mi-am propus sa incep cu un elogiu, uneori admiratia il face inevitabil: de peste 25 de ani, va identificati in mod stralucit cu baletul constantean (si, poate, ar trebui sa spun: romanesc). Cum a inceput totul, care au fost primii pasi ?
Felicia Serbanescu: Primii ''pasi'' au fost evident tot pasi de dans, de mica dansam mereu, chiar daca nu am avut un exemplu in familie, iar cand am vazut la televizor un ansamblu de balerine care ''pluteau'' deasupra scenei in varfurile degetelor pe muzica unui vals, m-au fascinat si inca de atunci am stiut ca asta am sa fac si eu, sa ofer frumusete, fericire si fascinatie tuturor. Parintii mei nu au avut liniste pana nu m-au dus la scoala de balet din Cluj-Napoca, unde am studiat cu pedagogi minunati. Am absolvit acel prestigios liceu dupa noua ani (din clasa a IV-a pana la final).
DF: Dupa terminarea liceului de coregrafie din Cluj, cum a fost intalnirea cu scena constanteana si cu maestrul Oleg Danovski ? Care a fost prima impresie pe care v-a facut-o, cum il percepeati atunci, ca foarte tanara balerina ?
Felicia Serbanescu: Compania din Constanta imi era cunoscuta inca de la infiintarea ei in 1979, din spectacolele pe care le prezentau in statiunile de pe litoral si din oras (fiind nascuta la Mangalia ii urmaream in timpul vacantelor). Pe maestrul Danovski l-am cunoscut la diverse competitii care aveau loc intre scolile de balet, cea din Bucuresti si cea din Cluj, singurele la acea ora in tara. In 1983, cand eu am terminat liceul, am plecat direct la concursul international de balet de la Varna, unde au mai participat si dansatori ai Operei Romane din Bucuresti, elevi ai scolii din Bucuresti si dansatori din compania de la Constanta. Acolo bineinteles era si maestrul Oleg, care dupa competitie m-a adus cu masina personala la Constanta pentru a ma angaja la compania dansului, de-acum celebra. In primii ani am stat prea putin in Constanta, calatoream foarte mult in turnee, dar publicul era dornic de balet clasic si contemporan si ne primea cu caldura si cu bucurie de fiecare data la intoarcerea acasa. Scena teatrului Fantasio era improprie pentru ''Lacul lebedelor'' de exemplu, dar noi eram toti tineri, dornici de afirmare si nu puneam pret prea mare pe conditiile avute. Din 1985 ne-am mutat sediul spectacolelor la Casa de cultura, o scena mare, dar friguroasa iarna si calduroasa vara.
In prima perioada, pe langa turnelele din strainatate (care durau cam sase luni pe an) erau minunate deplasarile estivale in statiunile de pe litoral, unde dansam aproape in fiecare seara si ne bucuram de aprecierea publicului din tara dar si a celui din straianatate, care de-acum ne cunostea din orasele lor germane, olandeze, franceze...
Pe maestrul Danovski l-am perceput, ca eleva, foarte exigent si de neatins ca postura profesionala, insa ca balerina in compania dansului, un om extraordinar cu care am interactionat perfect (doar era un perfectionist) de la prima colaborare. Se simtea in sala, cand lucra cu mine, ca iubeste dansul mai mult decat orice si mi-a insuflat si mie aceasta dragoste inconturnabila, daca mai era nevoie. Mi-a acordat multa incredere inca de la inceput si mi-a confirmat inca o data ca pornisem pe un drum presarat cu sacrificii dar minunat si plin de satisfactii. Imi spunea ca "o balerina trebuie sa stea in pointe mereu, si cand este acasa, chiar si cand este in bucatarie''; glumea bineinteles. Era un OM fantastic, ca si opera lui.
DF: In continuarea raspunsului dumneavoastra, pentru ca Oleg Danovski este inca atat de viu si de prezent - o prezenta aproape fizica, aproape tangibila - as vrea sa va intreb in ce mod si in ce masura a contribuit el la formarea dumneavoastra ca balerina, ca artista.
Felicia Serbanescu: Maestrul Oleg a contribuit la formarea mea ca balerina acordandu-mi incredere si distribuindu-ma in roluri principale din baletele mari chiar in primii ani de la angajarea mea la companie. Lucrul cu maestrul Oleg era o lectie pentru tot ce implica un spectacol: regie, actorie si bineinteles perfectiune in dans. Punea accent pe acuratetea specifica dansului clasic dar era fascinat de trairile fiecarui dansator in parte si lucra mult la emotia pe care o transmiteam. A fost renumit de-a lungul carierei pentru rolurile de compozitie pe care le-a interpretat genial, de aceea nu precupetea niciun moment si se transpunea grozav in orice rol, fie el de motan, papusar sau print.
Am devenit un artist complex cu fiecare rol pe care-l interpretam din repetoriul clasic (cam 12-13 roluri titulare) dar si intalnind coregrafi de dans contemporan care mi-au incredintat partituri coregrafice in creatiile lor: Gigi Caciuleanu, Sergiu Anghel, Ioan Tugearu, Daniel Meja, Vava Stefanescu. Am in repertoriu doua dintre lucrarile de referinta ale coregrafului Maurice Béjart incredintate personal de maestrul francez.
Ca personalitate artistica m-am definit singura sau mai bine zis am fost inzestrata de natura cu talent, perseverenta, pasiune si toate acestea au facut ca drumul spre glorie sa fie mai usor.
DF: Dintre creatiile unor compozitori ca Ceaikovski, Minkus, Delibes, Adam, Saint-Saëns... (si ne vom referi acum doar la baletul clasic) aveti vreun rol preferat ? Un rol care sa va vina "ca o manusa", care sa exprime cel mai bine personalitatea, "eul" dumneavoastra ?
Felicia Serbanescu: Am debutat cu rolul ''Frumoasei din padurea adormita'', Aurora, si mi-a adus mari satisfactii la cei 19 ani pe care-i aveam. Din creatia ceaikovschiana am mai dansat si in celelalte balete si m-am regasit in toate rolurile din: ''Spargatorul de nuci'' – Masa, ''Lacul lebedelor'' – dublul rol Odette-Odille, pe care l-am dansat la maturitatea mea artistica (35 de ani) si cu o imensa placere. Daca ne referim la Minkus, rolul care mi-a placut foarte mult este Kitri din baletul ''Don Quijote'', rol despre care spunea maestrul Danovski ca este montat pentru mine. Daca vorbim de Adam, rolul titular din baletul ''Giselle'' mi-a fost foarte drag, la fel si rolul Esmeraldei din ''Cocosatul de la Notre Dame'', iar Julieta din baletul ''Romeo si Julieta'' de Prokofiev l-am simtit cel mai aproape de personalitatea mea, cel mai complex, mi-a placut sa iubesc, sa urasc si sa mor pentru un ideal. Dintre creatiile lui Prokofiev am mai dansat Cenusareasa din baletul omonim, iarasi un rol frumos. Dintre baletele lui Delibes am dansat ''Coppelia'', rolul titular, Swanilda, un rol vesel si plin de viata. Spectacolul ''Coppelia'' a fost montat de maestrul Danovski la Constanta si a lucrat mult cu mine in acea perioada, era fantastic cand ii arata fiului dansului, Olegut, cum sa interpreteze rolul lui Coppelius (papusarul). Ulterior am mai dansat acel rol si-n versiunea originala de la Paris, montat de Wilfriede Piollet si Jean Guizerix, stele ale baletului mondial (tot la Constanta, dar 10 ani mai tarziu decat prima versiune).
Capodopera lui Saint-Saëns, ''Lebada'', am dansat-o la prima comemorare a maestrului, si nu numai. Am simtit ca asa imi pot exprima cel mai bine durerea, dansand «Moartea Lebedei» in memoria celui care a fost dirijorul de lebede cum bine spune titlul unei carti.
Toate rolurile mele au fost parte din mine si m-au facut sa ma transpun in locul fiecarei eroine si sa ma simt minunat atunci cand le-am dat viata pe scena. In fiecare dintre ele am lasat o parte din sufletul meu si le-am iubit, le-am iubit.
DF: Cand sunteti pe scena, simtiti emotia publicului, bataile de inima din sala ?
Felicia Serbanescu: Intotdeauna cand sunt pe scena simt emotia publicului care traieste la aceeasi intensitate ca si mine rolurile pe care le interpretez. Publicul simte onestitatea artistului si percepe usor ceea ce eu ii transmit prin dansul meu, astfel ca bataile inimilor noastre vibreaza la unison. De fiecare data am simtit ca se creeaza acea ''legatura'' si de cateva ori chiar ca s-a oprit timpul in loc in toiul aplauzelor furtunoase.
A existat un moment in cariera mea cand m-am accidentat pe scena in timpul actului al III-lea al baletului ''Lacul lebedelor'' si nu am mai putut continua spectacolul deoarece mi s-a rupt total tendonul lui Ahile la piciorul stang, iar publicul a reactionat foarte calduros si mult timp dupa aceea a fost interesat de cum a decurs operatia si recuperarea, iar la revenirea mea pe scena dupa sase luni au fost mai mult decat nerabdatori sa ma primeasca cu vii aplauze si ovatii.
Maestrul Stefan Banica din Bucuresti imi zicea la competitia de la Varna in 1983, ca sunt inzestrata cu caldura si trec cu usurinta rampa scenei cucerind astfel publicul de la prima aparitie...
DF: ...Pot spune ca, dincolo de tehnica perfecta, am perceput si eu, ca spectator, de fiecare data cand v-am vazut pe scena, acea caldura, fascinatie si pasiune extraordinara care va insotesc dansul si pe care le transmiteti publicului. Si asta, in baletul contemporan, nu mai putin decat in cel clasic.
As vrea sa va intreb daca este adevarat ca aveti o preferinta pentru dansul contemporan. Subiectul este vast, dar va propun sa evocam macar doua nume importante: Gigi Caciuleanu, Maurice Béjart.
Felicia Serbanescu: Iubesc toate genurile de dans in egala masura, am fost educata in stilul dansului clasic dar mi-am dorit sa pot dansa si dans contemporan cu aceeasi usurinta. La inceput am fost neincrezatoare ca pot exprima tot ceea ce implica acest stil. Lucrarile semnate de Maurice Béjart, ''Our Faust'' (neo-clasic) si ''Heliogabalus'' (modern), pe care am avut privilegiul de a le dansa in mai multe Gale de balet din 1990, m-au facut sa inteleg ca este minunat sa te poti exprima liber si mi-au adus mari succese si satisfactii. Gratie acestui mare coregraf al secolului XX, am putut aborda si alt gen decat cel clasic. Atunci a fost inceputul.
Adevarata dragoste pentru dansul contemporan mi-a insuflat-o Gigi Caciuleanu. De la prima intalnire in 1999 si pe parcursul mai multor stagiuni a fost extraordinar in lucrul cu mine si plin de exuberanta in ceea ce exploram. A creat spectacole memorabile si mi-a daruit libertatea de a ma exterioriza, multe momente lasandu-le la latitudinea mea de exprimare prin improvizatie (Mozartissimo – mica serenada). Am fost fericita ca i-am intalnit geniul!
Am trait inaltatoare sentimente in dans, nu pot spune ca am preferinta pentru dansul clasic mai mult decat pentru cel contemporan sau invers. Este foarte important ca am ajuns la inimile spectatorilor cu arta dansului meu, fie ea clasica sau contemporana.
DF: Aveti o cariera internationala (Germania, Canada, Republica Moldova) remarcabila. Ati participat la nenumarate festivaluri si concursuri peste hotare, incepand cu cel de la Varna (1983) pana in prezent. Dintre toate aceste realizari, care va sunt cele mai dragi, pe care le considerati cele mai importante ? Exista diferente intre publicul din strainatate si cel romanesc ?
Felicia Serbanescu: Toate competitiile la care am participat au fost importante pentru progresul meu. La Moscova, in 1985, un concurs-experiment (au concurat toti participantii in aceeasi categorie, fara juniori si seniori) m-a facut sa ma simt foarte increzatoare in fortele proprii. Am stat la Moscova trei saptamani, timp in care am lucrat si dansat in teatrul Balsoi si am vazut spectacole cu compania teatrului. Acolo pluteste un ''microb'' cu care te contaminezi iremediabil si faptul ca am devenit laureata a acelui concurs a fost un start de bun augur pentru cariera mea. Tot acolo am primit invitatia pentru competitia de la Osaka (Japonia) din 1987, unde de asemenea sunt laureata. Intre timp m-am casatorit si am dat nastere unei fetite minunate care astazi are 25 de ani.
Au mai urmat competitia de la Paris (1990) si de la Jackson-Mississippi (U.S.A., 1994) unde am participat ca nonconcurenta. In acelasi an am participat la Festivalul Primaverii de la Phenian (Coreea de Nord) unde am luat premiul I impreuna cu Horatiu Chereches.
Pentru o stagiune am dansat in Germania la Meiningen, insa lipsa repertoriului de la Constanta, turneele si mai ales lipsa familiei m-au readus acasa. In acea perioada am colaborat si cu compania de balet din Leipzig, condusa de Uwe Scholtz, coregraf care m-a apreciat din primul moment.
La Chisinau am fost invitata in 1995 si 1999, sa dansez Kitri in baletul ''Don Quijote'' alaturi de Andrei Litvinov care actualmente este directorul artistic al companiei. Si acolo am cunoscut oameni minunati cu care mi-a facut o deosebita placere sa colaborez. Opera din Bucuresti m-a invitat in 1995 sa dansez rolul titular din baletul ''Giselle'' si invitatia s-a repetat in 2001 pentru acelasi spectacol.
In Canada urma sa dansez in productia baletului ''Carmen'' in iunie 2005, insa in acea primavara m-am accidentat la tendon si nu am mai putut onora invitatia. De indata ce m-am recuperat am primit o noua invitatie si astfel la inceputul anului 2006, dupa intoarcerea din turneul din Germania, am participat la gala ''Crosswinds'', eveniment creat de partenerul meu canadian Theodor Constant.
Publicul m-a primt pretutindeni ca acasa, m-am simtit iubita la fel si in Canada, sau Taiwan si in Japonia sau pretutindeni in Europa.
DF: De la moartea maestrului Oleg Danovski in 1996, Teatrul de Balet infiintat de el a trecut prin mari prefaceri. Din pozitia pe care o aveti, ca prim-balerina, coregraf dar si cadru universitar la Facultatea de Arte din Constanta, cum vedeti situatia acestui teatru si, in general, prezentul si viitorul baletului constantean ?
Felicia Serbanescu: Intr-adevar, de la moartea maestrului compania a suferit mai multe transformari, unele benefice altele dezastruoase. Intre anii 1998 si 2004 am avut norocul sa fim manageriati de un om integru, cu dragoste nemarginita pentru dans si pentru lucruri unice, asa cum era compania infiintata cu mult efort in 1979. D-na dr. Ana-Maria Munteanu a facut posibil ca acei ani sa fie unii fructuosi si memorabili pentru toti dansatorii, pedagogii si coregrafii invitati la Constanta. Mari personalitati ale dansului mondial dar si coregrafi in afirmare au fost fericiti sa colaboreze cu compania si invers.
In sase ani am avut 40 de proiecte, unele desfasurandu-se in paralel cu altele din lipsa de timp si spatiu; spectacole clasice, neo-clasice, contemporane, moderne, jazz, flamenco... Toate aceste colaborari au propulsat compania pe cele mai inalte culmi, practic eram axul culturii constantene, totul se dezvolta in jurul nostru si cu noi. Tot la Constanta rasarea soarele pentru baletul romanesc! Din pacate tot repertoriul adunat in acei ani minunati nu s-a mai pastrat deloc dupa perioada de unificare cu colectivul Operei din Constanta.
Anul 2004 a fost anul in care compania a disparut ca entitate din mijlocul teatrelor importante din Europa. Un adevar crud care sper ca sapa tot mai adanc in constiinta celor care au facut posibila aceasta nedreptate. Repetoriul danovskian a disparut incetul cu incetul deoarece nu a existat o reconciliere cu familia maestrului si astfel s-au pierdut capodopere coregrafice de exceptie. Ma simt vinovata ca nu am fost in stare alaturi de alti colegi sa pastram cu sfintenie mostenirea morala pe care ne-a lasat-o cu atata drag maestrul. N-am avut nicio putere!
Compania face exact ceea ce maestrul nu si-a dorit vreodata: divertisment in opere si operete.
DF: "Frumusetea va salva lumea" (Dostoievski). Credeti asta ?
Felicia Serbanescu: Da, cred ca frumusetea va salva lumea iar arta va contribui miraculos la salvarea sufletelor lumii!
Maestrul Oleg spunea: ''In urma mea ramane o clipa de frumusete''.
Citește pe Antena3.ro
