x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Nu suporta mediocritatea"

0
Autor: Andreea Tudorica 18 Mai 2009 - 00:00
Victor Stroe/Jurnalul Naţional

Timp de trei ani, între 1941 şi 1944, Liviu Rebreanu a fost di­rec­torul Teatrului Naţional. A vrut să facă din "toaleta în dă­râ­mare", aşa cum spunea că arăta Teatrul atunci când a preluat directoratul, un "templu luminos de artă".



Maestrul Ion Lucian, angajat de Reabreanu în Teatru la vârsta de 18 ani, spune că a reuşit.

● Jurnalul Naţional:Vă întreb direct. Fără alte introduceri. Când şi cum aţi intrat în teatru?
● Ion Lucian:
Eu am intrat în Teatrul Naţional printr-o întâm­pla­re fericită în 1942. Începând cu anul 1940, eu eram în atmosfera Naţionalului pentru că, fiind elev de liceu în ultimele clase, făceam figuraţie în teatru, datorită unui coleg de clasă de-al meu care era descendent din familia Caragiale. Şi era un ajutor material foarte bine simţit, pentru că părinţii mei se despărţiseră în sensul că tatăl meu a trebuit să rămână în Cadrilater pentru administrarea uzinelor româneşti de acolo, iar mama împărţea cu mine jumătate din leafă la Bucureşti. Am simţit nevoia să ajut, şi atunci am intrat în figuraţie. În felul acesta am intrat în ambianţa teatrală. În anul următor m-am înscris la Conservator, deşi eram şi la liceu în ultimul an, iar după aceea am terminat liceul şi întâmplător s-a făcut un concurs pentru ocuparea a cinci posturi de actori. Începuse să se facă simţit războiul, adică o parte din actorii bărbaţi de la Naţional plecaseră pe front. Concursul se anunţase a fi cu absolvenţii de facultate sau studenţi în ultimul an. Or, eu eram la jumătatea anului I, deci nu îndepli­neam condiţiile. Şi, ca atare, nu m-am înscris. Dar fiind acolo, i-am dat replica unui coleg care dădea concurs. În ziua con­cursu­­lui a trecut pe lângă noi Calboreanu. M-a văzut şi m-a întrebat: "Puştiule, tu când intri în concurs?". Eu i-am răspuns: "Maestre, eu n-am voie, pentru că sunt în anul I". "Fă o cerere to­tuşi, să vedem, poate reuşesc să-i conving pe colegii mei de co­misie." Comisie care era prezidată de Liviu Rebreanu. Am scris o cerere aşa, pe genunchi, i-am dat-o maestrului Calboreanu, care s-a dus cu ea la Rebreanu, care a fost de acord ca eu să  intru în concurs. Şi pentru că nu eram pregătit, am intrat cu scena care era de fapt replica pe care i-o dădeam studentului care mă ru­gase să îl ajut. Am spus vreo trei sau patru replici şi am auzit "Vă mulţumim". Mi-am zis nici nu am dreptul să intru în concurs, nici nu m-au lăsat să termin, e clar deci... Şi de ruşine nu am dat prin teatru.


"ERA SEVER, DAR JUST"
● Cât timp?
● Două săptămâni. Dar m-am dus într-o zi să-mi iau gajul meu amărât de figurant şi m-a întâmpinat regizorul tehnic spunând: "Unde umbli, dom'ne, te căutăm de două săptămâni". "De ce?" "Păi ce, nu ştii?" "Nu." "Ai reuşit la concurs." M-am văzut al treilea din 136 de concurenţi. Aceasta a fost pornirea. După aceea am fost angajat la Naţional la 18 ani. După aproape două luni, făceam figuraţie în continuare la "Coana Chiriţa", dramatizarea lui Muşatescu după Alecsandri, într-o seară pe la ora 8:00 m-am trezit chemat în scenă (deşi ca figurant intram abia pe la 10:00). Nu ştiam de ce, ce se întâmplase. Era toată distribuţia adunată şi am aflat că interpretul lui Guliţă nu a venit la teatru. Calboreanu m-a întrebat: "Măi copile, ai curajul să intri în rolul lui Guliţă?". Cu inconştienţa vârstei am răspuns "Da". "Atunci, îmbracă-te şi vino repede, căci cu tine începe." Am intrat în scenă, neştiind nimic din rol, decât ce am apucat să fur aşa, din ce auzisem şi mi se mai spusese în fugă până să intru în scenă. Rezultatul a fost un aşa succes, încât a doua zi Rebreanu a dat o dispoziţie ca eu să rămân definitiv pe rol, mulţumindu-mi pentru salvarea spectacolului. Şi mi-a dat o gratificare care era echivalentul a trei lefuri pentru mine. Şi din clipa aceea am devenit actorul preferat al multor regizori şi, cred că pot să spun, simpatia marelui Rebreanu. Şi o spun pentru că am jucat în trei stagiuni 74 de roluri. Pentru că acest om, când avea încredere, când punea ochii pe un interpret, acela putea să fie convins că, dacă nu face vreo prostie, are cariera asigurată. Preţuia foarte mult talentul, dar am spus, dacă nu făcea vreo prostie, pentru că era fără milă la respectarea deontologiei teatrale. Era extrem de sever, dar extrem de just, de drept şi stăpânea morala într-un mod exemplar. Era o figură luminoasă, pentru că avea persona­litate. Când intrai în biroul său deveneai stânjenit puţin de prezenţa majestuoasă a lui. Ştiai de la început că vorbeşti cu un intelectual rafinat, nu puteai să-l înşeli cu nimic, nu-ţi rămânea dator cu nici un fel de replică. Aşa că pot să spun că trei ani, cât a mai fost director, a fost pentru mine şi un înger păzitor, şi un factor moral care mi-a imprimat pe lângă seriozitatea profesiei şi morala şi deontologia ei. Nu îi ierta nici pe marii actori când călcau pe alături cu disciplina, în schimb îi respecta şi n-am auzit în cei trei ani pe cineva care să-i impute cea mai mică oscilaţie din punct de vedere moral şi profesional.


● Presupun că avea uşa deschisă tot timpul pentru cei din teatru...
● Uşa nu era deschisă ca să poţi să intri. Pentru că în primul rând nu aveai nici curajul şi nici obrăznicia să intri. Dar din clipa în care anunţai că vrei să stai de vorbă cu el, puteai să fii sigur că cel târziu a doua zi puteai să fii prezent în biroul lui.


● Spunea atunci când a venit în Teatrul Naţional că l-a găsit "în toaletă de dărâmare, cu reţete de circa 5.000 de lei, în loc de 30.000 de lei".
● Foarte corect...


● "... Şi cu un deficit de aproximativ 6 milioane de lei"...
● Aceste date îmi sunt foarte prezente, pentru că se regăsesc într-un articol pe care l-am scris. Le confirm fără echivoc.


● Cum a fost Naţionalul după directoratul lui Rebreanu?
● Păi, în primul rând că el a redresat această cădere a Teatrului Naţional, în aşa fel că, imediat după debarcarea lui şi venirea directorilor următori, recuperarea nu a fost atât de dificilă. Însă a avut în componenţa teatrului nişte regizori cum au fost Soare Z. Soare, Şahighian, Cornuciati şi Bumbeşti, care au pus spectacole care au reanimat teatrul. Au făcut reţete maxime, astfel încât teatrul şi-a revenit, deşi era plin război.


● Şi era chiar şi după revolta legionară...
● Cu revolta legionară a fost o adevărată criză. Multă vreme sala a fost aproape goală.


● Vorbeaţi de "debarcarea" lui Rebreanu...
● Debarcarea asta a fost semioficială, adică el a fost mai mult silit să plece. Şi a plecat cu fruntea sus. I s-a creat o atmosferă neplăcută, spunându-i-se că trebuie să vină un comunist. Era şi bolnav, şi a profitat şi de asta pentru a se retrage.


● Care a fost secretului lui Reabreanu pentru a face publicul să se reîntoarcă în sala de teatru după această revoltă legionară?
● Vreau să vă spun că şeful lui de cabinet era Radu Gyr, care era şef legionar. El a creat un fel de legătură între opiniile şi cre­din­ţele artistice ale lui Rebreanu şi angrenajul întregului aparat. A fost un echilibru. Teatrul nu a avut de suferit de pe urma poli­ti­cii legionare. Rebreanu a redresat calitatea teatrului printr-un repertoriu remarcabil. Aşa că lumea nu s-a îndepărtat de teatru cum s-a întâmplat când s-a îndepărtat de multe dintre insti­tu­ţii­le legionare. Teatrul nu a fost considerat ca un cuib de legionari.


● Spuneaţi că Rebreanu intervenea în repertoriu. O făcea brutal sau elegant?
● El avea un Consiliu artistic extrem de puternic cu oameni de cultură, oameni cu răspundere, dar pe lângă asta a fost marea lui personalitate care a impus un repertoriu de mare valoare.
"NU A COCOLOŞIT PE NIMENI"
● Vorbea Rebreanu la vremea respectivă despre o criză a actorilor şi a regizorilor buni. O criză a teatrului. Rebreanu iubea teatrul, dar credea el în viitorul lui? A mai continuat criza?
● Nu, nu a continuat. Pentru că, aşa cum şi-a făcut propria declaraţie, nu a cocoloşit pe nimeni. Nu a suportat prezenţa unor mediocrităţi sau a unor valori care neglijează...


● Mai degrabă, a unor nonvalori...
● Da, exact. Şi atunci, ştiindu-se această opinie a lui şi fiind
liderul Teatrului, regizorii care erau atunci în teatru, şi nu erau, cum să spun, nişte incapabili sau mediocri... De fapt, criza era în realizările lor pentru că şi propunerile lor din punct de vedere repertorial nu se ridicau la valoarea la care Rebreanu jinduia. Din acest motiv spunea că regia era în criză. Din această cauză nu a mai permis regizorilor Naţionalului, care erau nişte valori, să propună în repertoriu lucruri de valoare discutabilă. Şi a urmărit şi procesul de muncă, dar, în special, rezultatul. A făcut, de exemplu, în acea perioadă evenimentul care a răscolit toată Capitala, "Din jale s-a-ntrupat Electra", spectacol de cinci ore. Venea lumea cu mâncare la pachet şi la orele 3:00-4:00 dimineaţa erau la coadă să cumpere bilete.


● La începutul directoratului a mizat mai mult pe repertoriul românesc. Apoi pe cel clasic mondial. De ce a abordat o astfel de reţetă? Şi a avut ea succes?
● Eu cred că este directorul Teatrului Naţional care a promovat cele mai multe piese româneşti. Avea un comitet de lectură. Acolo intrau pentru prima oară piesele. Piesele marilor autori români nu le băga în comitet. Le citea întâi el. Stătea de vorbă cu autorul, îi spunea opinia lui, eventual propunea anumite modi­ficări şi când credea că totul este bine atunci o băga în comitetul de lectură ca să aibă argumente să o susţină. Şi cred că a fost directorul cel mai serios din cei care au promovat literatura românească. Pentru că el era scriitor. Era, evident, un parti-pris favorabil culturii.


● Ţinea cont mai mult de critici sau de critica publicului?
● Ţinea cont şi de critică, dar nu foarte mult. Bine, dar pe vremea aceea erau nişte cronicari, că aşteptai cronica aşa, ca o sentinţă judecătorească. Cred că în vremea lui Rebreanu am avut cei mai mulţi critici de valoarea francezului Jean Jaques Gaultier, care a fost primul şi singurul critic teatral făcut academician. Erau Ion Marin Sadoveanu, Carandino, Mircea Ştefănescu. Nişte nume mari. Dar cronica atunci era şi altfel decât este acum. Aveau un tipar, dar un tipar, după părerea mea, foarte bine statornicit. Era o cronică analitică, adică nu cum e acum, cum se spune, "te înjură sau te laudă". Se puncta fiecare actor, fiecare rol şi spectacolul în detaliu. Şi fiecare îşi argumenta opinia lui de cronicar-spectator.


● Dar în momentul în care era o cronică defavorabilă...
● ... Rebreanu intervenea public. Cu argumente. Criticul cutare spune cutare lucru, părerea mea este că... Dar analiza toate argumentele criticului.


REPERTORIU DE VALOARE
● A încurajat promovarea tinerilor în teatru. Iar dumneavoastră sunteţi chiar un exemplu...
● Da, am să vă spun chiar şi o mică istorioară. La un moment dat, la o piesă în regia lui Şahighian, "Prinţesa îndepărtată", între regizor şi Toma Dimitriu (actor în piesă) a avut loc o dispută verbală, Toma refuzând să mai joace. Am alergat după el şi l-am în­trebat: "Domnule Dimitriu, dacă nu mai vreţi să jucaţi, îmi daţi voie să vă dublez?". Şi el, la nervii pe care îi avea, a fost de acord. M-am dus la Şahighian să cer acceptul pentru a-l dubla pe Toma. Şi-mi spune: "Tu eşti nebun? Tu ai 18 ani, iar personajul are 72 ...". Am insistat să mă lase şi am făcut o cerere şi mi-a pus rezo­luţie favorabilă. Apoi m-am dus, normal, la Rebreanu. S-a uitat luuuung la mine şi mi-a spus: "Măi copile, tu ai făcut un succes frumos în teatru, toată lumea te iubeşte, te preţuieşte. De ce vrei tu să-ţi rupi gâtul acuma? Că tu nu poţi să fii credibil în pielea acestui personaj la vârsta ta". Am insistat, invocând că şi Toma, şi Şahighian au fost de acord. Şi i-am spus: "Ştiu că în Teatrul Naţional, dacă apuci să ai succes cu rol de copil, până ieşi la pensie numai copii joci". A început să râdă şi a fost de acord. Şi mi-a dat un matineu. În concluzie, eu am făcut o cerere aberantă. El ca director putea să mă dea afară pe uşă. Dar a fost de acord, a încercat. La spectacol, Rebreanu a venit în loja lui special pentru scenuţa mea. Şi i-a plăcut. Dar apreciez că nu s-a opus atunci, recunosc cu maturitatea de acum, la cererea mea aberantă. Iubea într-adevăr tineretul, în cel mai bun sens al cuvântului.


● A vrut să facă din teatru "un templu luminos de artă". A reuşit?
● Da, a reuşit. Pentru că stagiunile '41, '42 , '43 au fost, în pofida dominaţiei naziste, extraordinare. Repertoriul a fost înalt. Uite, de exemplu, s-a jucat un Gogol sub nemţi.


● Când v-am sunat şi v-am spus despre ce vreau să vorbim, ce amintire legată de Rebreanu v-a venit mai degrabă în minte?
● (Zâmbeşte) N-aş vrea să diminuez monumentalitatea lui, dar avea şi umor. Şi îmi aduc aminte de o scenă cu unul din marii farsori (Nichi Atanasiu) ai teatrului şi una din victimele acestuia. Atanasiu a făcut într-o zi o distribuţie fictivă pe o hârtie pentru "De ce ai făcut din mine flaut?", o piesă la care a trecut un autor spaniol. Exact cum făcea Rebreanu decizia de numire. La mijlocul distribuţiei era trecut Mircea Balaban. El era vedeta far­selor, el le încasa pe toate din plin. Distribuţia a rămas pe masa de machiaj a lui Balaban. El a văzut-o, s-a interesat şi a aflat cum că ar fi vorba despre stagiunea de vară. Şi nu era mulţumit, pentru că trebuia să plece în concediu la Poiana Ţapului, avea o casă acolo. Tunând şi fulgerând, a luat distribuţia şi s-a dus val-vârtej la Rebreanu. Nici n-a mai cerut permisiunea să intre şi a dat buz­na în birou. Şi aşa nervos cum era a început să ţipe către Re­breanu: "De ce ai făcut din mine flaut?". La care Rebreanu, şocat întâi de izbucnirea asta, s-a uitat lung la el şi a spus: "Pentru
că am nevoie de orchestră". A fost o replică de la înălţimea lui. Dar apoi şi-au cerut scuze şi au râs pe seama acestui capitol.
Citeşte mai multe despre:   national,   teatrului,   teatru,   teatrul,   rebreanu,   biblioteca pentru toţi

 



Mai multe titluri din categorie

DANTE IN LOVE. O iubire dincolo de timp de Giuseppe Conte

DANTE IN LOVE. O iubire dincolo de timp de Giuseppe Conte
După șase sute nouăzeci și nouă de ani, Tatăl Ceresc îi permite lui Dante să coboare din Paradis în Florența zilelor noastre, pentru a-i răsplăti iubirea pentru poezie și frumusețea...

„Dispărute, strămutate, salvate”, expoziție foto-documentară la Muzeul Național Cotroceni

„Dispărute, strămutate, salvate”, expoziție foto-documentară  la Muzeul Național Cotroceni
Muzeul Național Cotroceni prezintă, în perioada 9 decembrie 2021 – 9 februarie 2022, în Spațiile Medievale, expoziția foto-documentară „Dispărute, strămutate, salvate”. Proiectul expozițional își...

Expoziție de pictură a artistului Ion Nedelcu, la Opera Națională București

Expoziție de pictură a artistului Ion Nedelcu, la Opera Națională București
În an centenar, Opera Națională București găzduiește în prima jumătate a lunii decembrie expoziția de pictură „NED – 50 de ani de carieră artistică“ a artistului Ion Nedelcu. Vernisajul expoziției, pre...

Concert de Crăciun corul Preludiu şi Orchestra Română de Tineret la Ateneul Român pe 8 decembrie

Concert de Crăciun corul Preludiu şi Orchestra Română de Tineret  la Ateneul Român pe 8 decembrie
Galerie Foto Corul de camera Preludiu şi Orchestra Română de Tineret dirijate de Andrei Stănculescu vor evolua pe 8 decembrie, ora 19, la Ateneul Român, într-un prim eveniment pe care îl susţin în această formulă, sub...

Filme de avangardă, maeștri ai experimentului în cinema și titluri multi-premiate, la prima ediție BIEFF Timișoara

Filme de avangardă, maeștri ai experimentului în cinema și titluri multi-premiate,  la prima ediție BIEFF Timișoara
Galerie Foto Un punct de intersecție al inovației și al libertății creative, Festivalul Internațional de Film Experimental București încheie anul 2021 cu o ediție specială, organizată în premieră la Timișoara. În...

Colecție de filme românești #MadeinRomania

Colecție de filme românești #MadeinRomania
Galerie Foto Povești despre noi și ai noștri, iubiri interzise, familie și apartenență, adolescență dificilă, regăsire. Despre oameni și urși, despre oameni și pământurile lor. Ai pe unlimited.tiff.ro o selecție de fi...

Alex Baldwin admite că i s-ar putea încheia cariera după împușcarea Halynei Hutchins

Alex Baldwin admite că i s-ar putea încheia cariera după împușcarea Halynei Hutchins
Alec Baldwin a recunoscut că ar putea ajunge la finalul carierei sale de actor după împușcarea directoarei de imagine Halyna Hutchins pe platoul de filmare al peliculei Rust, scrie BBC. "Ar putea fi", a declarat...

Premieră în piață de artă: o icoană semnată de Arsenie Boca, scoasă la licitație

Premieră în piață de artă: o icoană semnată de Arsenie Boca, scoasă la licitație
Galerie Foto Icoana pe glajă „Maica Domnului Îndurerată”, semnată de părintele Arsenie Boca, este scoasă la vânzare miercuri, 8 decembrie, în cadrul Licitației de Crăciun - Artă Sacră. Este o raritate absolută...

„The Lord of the Rings”, una dintre cele mai de succes trilogii din toate timpurile, în decembrie la Warner TV

„The Lord of the Rings”, una dintre cele mai de succes trilogii din toate timpurile, în decembrie la Warner TV
Galerie Foto „The Lord of the Rings”, una dintre cele mai premiate și de succes trilogii din toate timpurile, va fi difuzată în luna decembrie la Warner...

Premiera „Trei surori”, de A.P. Cehov, un succes pe scena TNRS

Premiera „Trei surori”, de A.P. Cehov, un succes pe scena TNRS
Galerie Foto Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu (TNRS) a prezentat, în week-endul trecut, premiera spectacolului „Trei surori”, de A. P. Cehov, regia Andreea și Andrei Grosu, una dintre cele mai mari producții puse...

Constantin Chiriac, laureat al Premiilor Naționale Negruzzi

Constantin Chiriac, laureat al Premiilor Naționale Negruzzi
Galerie Foto Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, laureat al Premiilor Naționale Negruzzi 2020, a primit la Iași această...

Se deschide CLASSICAL CHRISTMAS MARKET pe Esplanada Operei Naționale București

Se deschide CLASSICAL CHRISTMAS MARKET  pe Esplanada Operei Naționale București
Galerie Foto Astăzi, 3 decembrie 2021, de la ora 17:00, se deschide CLASSICAL CHRISTMAS MARKET, primul Târg de Crăciun în aer liber din România, care va aduce în prim plan muzica clasică a sărbătorilor de iarnă....

Depresia nu e rușine - Înțelege-l pe Otto!

Depresia nu e rușine - Înțelege-l pe Otto!
Miercuri, 8 decembrie, de la ora 18:30, la Sala Cinema a Muzeului Țăranului Român, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” invită pe toți cei interesați la proiecția...

Orchestra Română de Tineret la Expo 2020 Dubai. Concert pentru Ziua Naţională a României pe scena Millenium Amphitheater

Orchestra Română de Tineret la Expo 2020 Dubai. Concert pentru Ziua Naţională a României pe scena Millenium Amphitheater
Galerie Foto Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea semnează primul eveniment cultural românesc de anvergură de la Expo 2020 Dubai, solişti fiind laureaţii Concursului Internaţional “George Enescu”...

Cărți de pus sub brad

Cărți de pus sub brad
E vremea în care începem să căutăm cadouri de Crăciun, iar cărțile cu siguranță vor fi potrivite oricând. Și putem să le cumpărăm din timp, nu să așteptăm luna decembrie când peste tot e deja foarte...
Serviciul de email marketing furnizat de