x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Premieră cu MANTAUA, după N.V. Gogol, în regia lui Alexandru Lustig

Premieră cu MANTAUA, după N.V. Gogol, în regia lui Alexandru Lustig

de Magdalena Popa Buluc    |    16 Feb 2021   •   22:30
Premieră cu MANTAUA, după N.V. Gogol, în regia lui Alexandru Lustig
Sursa foto: Virgil Ogășanu în Mantaua

După atâta frig şi ceaţă, după un an de pandemie, TVR 1 vă propune un film de televiziune în premieră absolută: MANTAUA, după Nikolai Vasilievici Gogol. Nuvela cu acelaşi titlu, din 1842, este considerată emblematică pentru literatura rusă, fiind cea care l-a făcut pe Dostoievski să afirme: „Noi toţi am ieşit din MANTAUA lui Gogol!” 

 

Sub bagheta regizorală a lui Alexandru Lustig, MANTAUA propune o suită de performanţe actoriceşti. În rolul principal asistăm la „revenirea la TVR” a unui maestru al scenei româneşti, Virgil Ogăşanu, la 80 de ani plin de tinereţe creatoare! Fiecare actor din restul distribuţiei joacă, spectaculos, mai multe roluri, „fără mască”, mizând doar pe un talent proteic. De pildă, toate cele patru personaje feminine sunt interpretate de una şi aceeaşi actriţă, îndrăgita Emilia Popescu! În MANTAUA, asistăm la o sarabandă de portrete viu colorate, semnate de actorii: Gelu Niţu, Dan Aştilean, Dan Rădulescu, Dragoş Huluba.

 

Emilia Popescu în Mantaua

 

 

MANTAUA este o farsă tragică, cultivând grotescul, caricatura şi alegoria - despre derizoriul şi urâţenia unei lumi. Chiar dacă, peste secole, copistul a fost înlocuit cu copiatorul şi mantaua de postav cu canadiana de fâş - natura umană a rămas aceeaşi... Din MANTAUA clasică iese, mereu, actualitate...

 

În ultimii cinci ani, tânărul regizor Alexandru Lustig, regizorul premierei MANTAUA, a mai montat la TVR: „Livada de vişini”, „Furtuna” şi „Circul Matteo”, toate trei nominalizate la Premiul Uniter pentru cel mai bun spectacol de televiziune.

 

 

Gelu Nițu

 

 

Dan Aștilean

 

Filmarile la MANTAUA au avut loc în studiourile TVR în februarie 2020,  exact în prag de pandemie: actorii şi toată echipa au prins, practic, „ultimul tren” înainte de izolare!

 

 

Dan Rădulescu

 

Dragoș Huluba

 

 

MANTAUA

după Nikolai Vasilievici Gogol

Regia: Adrian Lustig

Distribuția: Virgil Ogășanu, Emilia Popescu, Gelu Nițu, Dan Aștilean, Dan Rădulescu, Dragoș Huluba

 

Miercuri, 17 februarie, de la 22.10 la TVR1

 

 

Regizorul Alexandru Lustig și Virgil Ogășanu, la repetiții

 

 

×
Subiecte în articol: virgil ogasanu