Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
• Jurnalul Naţional: Teatrul Metropolis a împlinit trei ani. Ce au însemnat aceştia pentru directorul George Ivaşcu?
George Ivaşcu: Acum trei ani, într-o zi, mă opreşte casieriţa şi îmi spune: ”Acum a plecat o doamnă cu o fetiţă. Fetiţa se uita aşa în jur şi a spus: mami, aici locuiesc «oameni buni»”. Este cel mai frumos compliment, pentru că oamenii buni... cred că undeva, în fiecare din noi, există un copil. Teatrul Metropolis, şi el acum un copil – are 3 anişori. Dar deja publicul îl apreciază, jucăm seara de seară cu sala arhiplină. Dacă ne-am dorit ceva, a fost ca omul să îşi facă acest cadou: în 365 de zile să vadă nişte poveşti, să asculte, să se emoţioneze, datorită artiştilor.
• Metropolis a fost gândit ca un teatru de proiecte, dar avea, chiar de la început, actori angajaţi. Mai există în ţară se pare două sau trei teatre de proiecte. Ce statut are acum instituţia pe care o conduceţi?
Teatrul Metropolis este singurul teatru de proiecte din Bucureşti. Există şi actori angajaţi ai teatrului care participă la proiecte în egală masură cu cei care sunt invitaţi. Un teatru de proiecte oferă spectatorilor diversitate şi reuşeşte să întâmpine toate aşteptările şi dorinţele publicului din capitală.
• Este posibil ca mai multe teatre să devină instituţii de proiecte - teatrele în activitate, am în vedere şi nu cele nou înfiinţate?
Citește pe Antena3.ro
Există posibilitatea ca şi celelalte teatre să dorească să urmeze exemplul pe care noi l-am oferit, dar nu cred că se poate renunţa la reţeta clasică de echipă cu actori şi regizori angajaţi şi nici nu cred că este o idee bună. Trebuie să ne păstrăm identitatea şi este important ca fiecare teatru sa ofere altceva publicului spectator. Nu ne putem alinia şi nu ne dorim să ne confundăm. Fiecare instituţie de teatru are specificul său pe care trebuie să-l pastreze şi să-l îmbunătăţească exponenţial.
• La aniversarea teatrului, de obicei sărbătoreşte publicul, pentru că i se oferă noi spectacole. Aţi gândit o serie de proiecte pentru a marca împlinirea a trei ani. Care sunt acestea?
Sigur că da. Acesta a fost singurul nostru gând, să celebrăm împlinirea a trei ani oferind publicului spectacole în premieră. Astfel, pentru luna noiembrie, lună aniversară a teatrului, am pregătit patru premiere, simbolizând cadoul pe care Teatrul Metropolis îl face publicului său. Cele patru spectacole sunt: ”Funcţionarii” în regia lui Alexandru Mâzgăreanu (debut în Festivalul Naţional de Teatru), ”Opposites attract” cu şi în regia lui Florin Piersic Jr, ”Baba care ascultă Abba” în regia lui Theo Herghelegiu şi ”Nebuna din Chaillot” în regia lui Alice Barb.
• Aţi adus până acum regizori cu renume şi regizori tineri - unii chiar la început de cale. Aţi adus actori mari, care au jucat şi continuă să joace în spectacolele montate aici. Cum alcătuiţi repertoriul?
Eu am spus că repertoriul unui teatru trebuie să fie ca o bibliotecă, unde să-l găseşti şi pe Schopenahuer, şi cărţi de estetică, dar şi cartea de bucate, “Cartea bunelor maniere” sau dicţionare. Diversitatea face ca publicul, după ce a văzut un anumit gen de spectacole, să aibă o anume curiozitate şi o nevoie de cultură, să caute frumosul. Oamenii au nevoie de poveşti; s-au săturat de realitatea care îi înconjoară timp de 365 de zile. Şi atunci este imposibil ca din 365 de zile să nu-ţi faci un cadou de două ore, cadoul fiind frumosul, arta. Un spectacol este un cadou pe care ţi-l faci singur. Este frumoasa relaţie dintre Moş Crăciun şi copil. Teatrul îţi dă acea bucurie pe care o aveai atunci când găseai cadoul aşezat la baza bradului, în ajun. Îţi menţine vie starea de copil. Oricât de maturi am fi, avem disperarea de a nu ucide copilul din noi. Teatrul ne trimite la copilul care am fost.
• Numărul titlurilor din repertoriu a fost mare în fiecare stagiune. Cât de des poate fi programat un spectacol pentru a satisface cerinţele publicului, care vine tot mai des la teatru?
Într-adevăr, avem un repertoriu extrem de bogat, iar publicul solicită programarea spectacolelor săptămânal. Nu facem faţă cerinţelor publicului care vine la teatru într-un număr din ce în ce mai mare. Oamenii au realizat că singura cale pentru a evada din cotidian este visarea şi o pot face liniştiţi în sala de spectacole în faţa unor poveşti.
• Aţi încercat să dedicaţi câte o stagiune unei anumite direcţii ce ţine de text. Bunăoară, prima a fost legată de dramaturgia contemporană, a doua consacrată “textelor clasice în viziune modern?”. Cât de utile sunt astfel de “tematici” în “bucătăria” unui teatru şi cât de bine prind la public?
Am încercat să nu amestecăm lucrurile şi să procedăm ca într-un program de şcoală în care studiezi câte ceva nou în fiecare an. Astfel etapele prin care trece teatrul nostru coincid cu etapele prin care trece publicul său. Creştem şi învăţăm împreună.
• În alcătuirea repertoriului, ţineţi cont de “Asta vrea publicul” sau de “De asta are nevoie publicul”?
Nu am făcut o ierarhie a spectacolelor, pentru că aproape în fiecare lună noi am avut o premieră. De mai multă vreme, unele se joacă cu sala arhiplină. Una dintre problemele noastre este că nu putem acoperi cererea mare de bilete. De aceea am şi iniţiat programul cu două spectacole în aceeaşi seară, de la 19:00 şi 21:00. Eu aş remarca în mod special, din admiraţie maximă pentru doamna Olga Tudorache, spectacolul “Peşte cu mazăre”. Este greu să le clasific, pentru că şi “În rolul victimei”, şi “Buzunarul cu pâine” au reprezentaţii cu casa închisă constant. Faptul că nu închid stagiunea vine şi din dorinţa publicului. Sunt liste de aşteptări la anumite spectacole, şi atunci oferim publicului şansa de a vedea, în timpul verii, ce nu au apucat să vadă în timpul anului. În concluzie, da, ţinem cont de ceea ce îşi doreşte publicul. Fără el nu existăm.
• “Metropolis” este şi un teatru-găzdă. După ce criterii oferiţi spaţiul de joc altor producţii? Cine îşi poate aduce spectacolul pe scena de la “Metropolis”?
Oricine poate veni cu propuneri de spectacole în teatrul nostru. Acesta este principiul unui teatru de proiecte şi dorim să nu ne abatem de la acest drum. După cum bine ştiţi, în Teatrul Metropolis au montat atât regizori consacraţi, cât şi regizori debutanţi. Ambele categorii au avut şanse egale. Au depus proiecte care în urma unor evaluări atente au fost admise. Frumuseţea unui astfel de sistem este că pe aceeaşi scenă se pot întâlni toate generaţiile de artişti.
• Administrarea unui teatru este o mare responsabilitate, dar necesită şi mult timp. În plus, sunteţi profesor de arta actorului. Sunteţi actor, asta vă este menirea. În ce măsură reuşiţi să le faceţi pe toate?
Nu mă descurc, timpul e prea scurt, dar, pentru că mă pasionează foarte mult ceea ce fac, mă concentrez bine şi rezolv lucrurile într-un timp mai scurt decât în mod normal. Îmi place nu rolul de director, ci acela de actor care are grijă de un teatru. Meseria de actor a fost visul vieţii mele dintotdeauna, aşa că orice timp petrecut pe scenă este suprema bucurie, în rest pedagogia este minunată, mai ales când vezi că studenţi de-ai tăi ajung mari actori. Consider că secretul timpului pe care nu-l am constă în bucuria de a concentra totul şi de a mă bucura de fiecare moment. Mi-am spus mie însumi că sunt un actor care trebuie să aibă grijă de un teatru. Şi atunci îmi face o mare plăcere să particip la reuşita fiecărui spectacol şi la succesul fiecărui coleg. Munca aceasta administrativă care pare mai neatrăgătoare devine plăcută atunci când contribui la relaţia actor-spectator. Îmi place să cred că sunt o punte de legătură între public şi actor, o curea de transmisie. Munca de organizare care îmi creează oboseli şi stres are la bază un lucru frumos.
• Cum trebuie ţinut publicul mai aproape de viaţa unui teatru?
Publicul nu suportă minciuna. Pentru a-l păstra aproape trebuie să îi oferim adevăr. Adevărul în contextul dat nu poate să însemne altceva decât profesionalism, spectacole de referinţă, performanţă, cele mai bune condiţii şi nu în ultimul rând, căldură. Cred că apropierea se întâmplă atunci când oamenii se simt ca acasă într-un teatru, iar noi asta ne dorim şi îndrăznesc să spun că am primit deseori acest imens compliment din partea spectatorilor.
• Are Metropolis un public ţintă?
Vin foarte mulţi tineri la spectacolele noastre. Repertoriul, în afara unor texte contemporane valoroase care au fost premiate, a reluat unele clasice. Am vrut să facem mai accesibilă tinerilor, într-o nouă viziune, povestea lui Hamlet. Am dorit să ne adresăm exclusiv oamenilor tineri sufleteşte care au nevoie de poveşti. Spectacolele noastre au în prim-plan povestea şi actorii. Actorii cărora le vezi lacrima netrucată, pentru că intimitatea sălii permite acest lucru. Am vrut să sprijinim tinerii actori, dar nu în sens exclusivist, ci de a-i pune în dialog cu nume consacrate. O relaţie firească între cele două generaţii dă o energie pozitivă spectacolului şi cred că asta atrage. Publicul are şansa să vadă nume mari, dar şi să participe, cu aplauzele, la lansarea unor tineri actori. “Metropolis”, fiind teatru de proiecte, fără a avea nişte posturi fixe de actori angajaţi, oferă şansa unor noi locuri de muncă.
• Astăzi se aduc învinuiri şcolii sau şcolilor de teatru din partea multor regizori şi directori, care spun că actorii nu au pregătirea care o primea înainte un student la Actorie. Ce îi face să afirme acest lucru, o ştiţi mai bine decât ceilalţi directori, pentru că sunteţi profesor şi la UNATC şi la Universitatea din Sibiu, unde există catedra de Artă Teatrală?
Şcolile de teatru nu te învaţă să devii actor, ci te învaţă mijloace cu care te poţi juca pe scenă. Actoria e undeva înăuntru şi e acolo dintotdeauna, tehnica face doar ca ea să se dezvolte armonios şi să poată fi condusă uşor pe drumuri diferite. Vorbim de o meserie vocaţională aşa că nu putem învinui pe nimeni de nici un fel de impotenţă. Căutarea unui vinovat e cea mai simplă cale de a te îndepărta de problemă.
• Ce vor putea vedea spectatorii la “Metropolis” până la sfârşitul stagiunii?
Avem nenumărate surprize, dar pentru a le afla v-aş ruga să ţineţi cât mai aproape de site-ul teatrului. Deocamdată pot să divulg mici secrete referitoare la câteva producţii ale unora dintre cei mai importanţi regizori ai momentului care vor fi prezente pe scena Teatrului Metropolis în anul următor: ”Nevestele vesele” în regia lui Alexandru Tocilescu, “Îngeri în America” în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză, “Toulouse Lautrec”, regia Horaţiu Mălăele, “Vocea umană” în regia doamnei Sanda Manu. Acestea sunt doar începutul unei frumoase prietenii.
