„Teatrul este arta care surprinde miracolul întâlnirii. Este o artă colectivă prin care înțelegem mai bine frumusețea și nevoia de a dărui. Ziua Mondială a Teatrului trebuie să fie o celebrare a tuturor celor care găsesc în artele spectacolului nu doar un refugiu, ci și o cale de a înțelege și de a aprecia la adevărata valoare șansa de a fi parte a acestei lumi. Din dorința de a împărtăși bucurie tuturor spectatorilor care au fost alături de noi, Teatrul Național „Radu Stanca” a pregătit un cadou special pe care vă invităm să-l primiți cu inima deschisă în data de 27 martie, zi care ne reamintește de faptul că lumea e o scenă, iar noi, cu toții, suntem actori”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Pe parcursul întregii zile de 27 martie, spectacolul „Felii”, de Lia Bugnar, cu Ofelia Popii, va putea fi vizionat gratuit pe Scena Digitală, platforma online a TNRS. În „Felii”, o singură actriță, cu șapte identități și tot atâtea personaje fascinante îl invită pe spectator într-un periplu alert prin abisurile sufletului feminin care suferă, iubește și iartă cu aceeași intensitate. Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi accesată pe site-ul www.scena-digitala.ro.
În 29 martie, la ora 19:00, la Sala Mare a TNRS, se va juca spectacolul „Orb de mină”, de Csaba Székely, regia Bogdan Sărătean, în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”. Încasările vor fi direcționate către Fondul de Solidaritate Teatrală.
Iniţiată în 2002, de către UNITER, Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” este un stimulator al solidarităţii de breaslă, un resort financiar pentru artiştii cu probleme de existenţă şi un semnal pentru public şi autorităţi în legătură cu situaţia acestora şi demnitatea lor.
De asemenea, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, Preşedintele României, Excelența Sa Domnul Klaus Werner Iohannis, a semnat decretul de decorare a directorului Constantin Chiriac cu Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Ofiţer „în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru profesionalismul şi dăruirea puse în slujba artei şi a publicului, pentru contribuţia importantă adusă la afirmarea pe plan intern şi internaţional a valorilor teatrului românesc”.