Vera Ion, regizoare si dramaturg, si Sorin Poama, actor, vor fi prezenti la festivalul "Absolut Fringe", care se desfasoara in Dublin intre 8 si 23 septembrie, pentru a prezenta platforma 'Scrie despre tine'.
"Scrie despre tine" este un proiect de teatru independent care isi propune sa genereze scenarii de teatru documentate pe experiente personale. Rezultatul intalnirilor este cate o piesa de teatru care va fi jucata in fata unui public.
In cadrul atelierului de dramaturgie si dezvoltare personala se lucreaza cu actori si regizori profesionisti exercitii creative de actorie si dramaturgie bazate pe povesti si experiente personale. Trainerii au dezvoltat o metoda bazata pe interviuri, exercitii de observatie, de actorie si de scris.
'Scrie despre tine' a aparut in 2010
Vera: 'Am fost clovni pe strazi in Europa. Am incercat lucruri diferite. Romania are un peisaj trist pentru tinerii actori. Nu am vrut sa intram in depresii'.
Sorin: 'S-a nascut dintr-o tragedie pentru ca faceam niste lucruri din pasiune si nu reuseam sa mancam o paine. E ca un colac de salvare din lumea teatrala romaneasca'.
Vera: 'Am lucrat impreuna si ne-am inteles foarte bine. Suntem o echipa. Ne cunoastem foarte bine. Ne intelegem uneori din priviri. Avem scopuri comune foarte clare. Sorin e pe actorie, eu am venit pe partea de scris, mai analitica. Ne completam. Am invatat multe unul de la celalalt'.
Sorin: 'Nu este o colaborare care sa creeze tensiune. Ne si provocam unul pe celalalt. Este o chimie interesanta intre noi'.
Ce este 'Scrie despre tine'
Un atelier care dureaza intre sase si opt luni, in fiecare saptamana fiind doua intalniri, apoi continua toata viata. Sedintele sunt de obicei distractive. Se combina exercitiile de scris cu actoria. Se plange, se rade, se injura. 'Exista un exercitiu in care scrii fara sa te opresti. Uneori se injura pentru ca nu trebuie sa se ezite. Totul este firesc, natural, fara bariere', spune Vera.
Scopul atelierului este scrierea unei piese de teatru inspirata din experientele personale, care sa reprezinte publicul contemporan. Sorin sustine ca 'Scrie despre tine' este mai apropiat de mediul social decat de cel teatral: 'Oamenii au nevoie de povesti fara sali reci. Ajungi la oameni diferiti prin povestea ta din prezent. Povestile au o putere foarte mare. Sa fii artist nu e un statut. Esti ca orice alt om care are o activitate din care isi castiga existenta. La 'Scrie despre tine' orice om poate fi artist, iar orice poveste poate fi o piesa de teatru sau chiar mai multe piese de teatru'.
Cum este 'Scrie despre tine'
Potrivit lui Sorin, 'Scrie despre tine este un joc cu reguli clare. Este importanta povestea care iese la sfarsit si ca ea sa ajunga la public. Si prin acest cerc sa atingem oamenii din societate. 'Scrie despre tine' este ceva profund, autentic, ceva care te modifica si care te schimba'.
Atelierul este un mediu bazat pe sinceritate, intimitate, confidentialitate. Oamenii care participa la 'Scrie despre tine' provin din toate mediile sociale si au varste cuprinse intre 25 si 60 de ani. 'Noi nu facem nimic. Omul are o cantitate de timp pe saptamana in care se gandeste la el, ceea ce in viata cotidiana nu face sau nu-si permite sau ii este frica. In atelier fiecare simte ca poate sa fie liber, fiecare e si penibil si caraghios si vulnerabil si sensibil. Cel mai greu e sa te lupti cu propriul avatar social', spune Vera.
Sorin considera ca actoria poate printr-un singur cuvant sa deschida o lume, iar la 'Scrie despre tine' se ajunge la lumi frumoase. Prin combinatia intre actorie si scris se iese din inhibitii si frustrari si se observa ceea ce este in jur. Printr-un exercitiu simplu, in care trebuie notate replici auzite in autobuz, pe strada, la magazin, la locul de munca, multe persoane au observat ca nu sunt atente si ca nu inregistreaza informatii despre sunete, culori sau oameni.
Metoda atelierului a fost experimentala si a fost imbunatatita de la sedinta la sedinta. 'Cand vedem ca se ezita intr-un anumit loc, inseamna ca acolo trebuie plusat. Am cautat sa distrug imaginile pe care oamenii si-ar fi dorit sa le construiasca in workshop, ca astfel sa ramana acea persoana lucida, puternica', spune Sorin.
'Ich Clown', 'Luna Scrie despre tine', 'Io te-am facut, io te omor'
Vera si Sorin au scris impreuna 'Ich Clown', acesta fiind si primul text generat de atelier. 'Ich Clown este bazat pe o poveste personala, o poveste de-a noastra si care ne reprezenta intr-un moment de cumpana al vietii noastre. Am simtit un alt raspuns din partea publicului, ca atentie, impact, mirare pentru ca se recunosteau in situatii, in teme', povesteste Vera.
'Luna Scrie despre tine' a avut loc in primavara acestui an si au fost prezentate textele create in atelier, sase texte noi. Au participat voluntar 30 de actori si artisti. Participantii au fost incantati de evenimentele la care au luat parte in aceasta perioada. Vera a spus ca una dintre reactiile intalnite cel mai des a fost: 'Eu nu merg la teatru de obicei. Am ajuns aici din intamplare, dar mi se pare foarte tare si o sa mai vin. E foarte viu, am fost atent, am fost curios pana la finalul spectacolului'.
'Io te-am facut, io te omor' se numara printre experimentele pe spectatori, prin care se urmareste daca un spectacol poate trezi povesti in spectatori care se regasesc in spectacol, la prima reprezentatie publicul fiind foarte cooperant.
'Scrie despre tine' in viitor
Vera: 'Vrem sa ne extindem si in alte orase si sa facem ateliere in scoli. Vrem sa pregatim si alti traineri, care pot fi din educatie, din teatru, din orice domeniu. Ne dorim sa avem un spatiu al nostru. Visul nostru este sa facem o stagiune cu piesele din atelier. Vrem sa facem si scurtmetraje. Scriem si o piesa noua'.
Sorin: 'Vrem sa facem un Fringe la Bucuresti. La fel cum este acest "Absolut Fringe" din Irlanda, care colecteaza tot ce e mai bun in Europa. Acolo oamenii sunt disperati sa cunoasca artistii tineri, artistii noi. Acolo se cauta lucrurile noi'.
'Scrie despre tine' in 5 cuvinte
Sorin: crud, memorie, slobozi, intim, asumare.
Vera: fierbinte, context, luciditate, nesimtire, generozitate.
'Scrie despre tine' la "Absolut Fringe"
Festivalul se bazeaza pe proiectele tinerilor si pune accentul pe inovatie si creativitate. Prin prezenta in festival se poate testa international 'Scrie despre tine' si daca in comunitatea europeana un astfel de proiect trezeste nevoi similare celor din Romania. 'Mergem sa cunoastem oameni tineri, care fac lucruri similare. Vrem sa cream colaborari si sa invatam cum poate evolua o companie de teatru independenta. Suntem foarte interesati si de exercitii noi', spune Vera Ion.
Nu este prima data cand Vera si Sorin intra in contact cu mediul teatral irlandez. 'In 2007, am avut lucrarea de licenta, un spectacol de teatru, dupa un text dramatic contemporan irlandez, 'Monged', al lui Gary Duggan. I-am scris lui Gary si el a fost de acord sa-i montam piesa. Textul este unul provocator, inspirat din universul drogurilor. Gary a venit in Romania si a vazut spectacolul. De atunci, am pastrat legatura', a marturisit Vera.
Sorin Poama a povestit ca prin 1970 foarte multi actori de la Teatrul National din Dublin si-au dat demisia pentru ca isi doreau un altfel de teatru. Astfel, au inceput sa joace in Pub-uri. Au aparut scriitori tineri si companii teatrale noi. Atunci s-a format primul val de companii independente din Irlanda, iar in prezent exista un sistem care functioneaza pentru teatrul independent. 'In Irlanda, in toate scolile si liceele se fac cursuri de dramaturgie, iar cei mai talentati sunt racolati inca de la o varsta frageda. Au scriitori tineri foarte buni. Pentru Romania este necesar un astfel de model. Este foarte important sa ne racordam la timpul prezent in teatrul european', a spus Sorin.
"Absolut Fringe" este cel mai mare festival multidisciplinar de arta din Irlanda. Ajuns la a-18-a editie in 2012, festivalul gazduieste pana la 525 de evenimente in peste 40 de spatii. "Fringe"-ul ofera artistilor participanti posibilitatea de a incheia parteneriate. "Absolut Fringe" pune accentul pe promovarea si descoperirea unor noi forme artistice si incurajeaza trupele tinere.