Shakespeare a devenit un simbol la Craiova, datorită Festivalului de Teatru care îi poartă numele, festival început în 1994. La temelia acestui eveniment, desfăşurat din doi în doi ani, a stat producţia Naţionalului craiovean: “Titus Andronicus”, în regia lui Silviu Purcărete, cu Ştefan Iordache protagonist, montare pe textul lui Shakespeare (1992), apreciată pe foarte multe scene ale lumii. Pe acest monumental titlu s-a construit încet, încet, datorită pasiunii lui Emil Boroghină, directorul de atunci al Naţionalului, Festivalul Internaţional Shakespeare. S-a “scris” în 20 de ani o filă frumoasă de istorie a acestei manifestări teatrale pe care au onorat-o mari companii şi mari creatori din lume.
În 2014, evenimentul este marcat şi de împlinirea a 450 de ani de la naşterea dramaturgului. În Craiova s-a înţeles că o manifestare culturală bine întreţinută contribuie la educaţia generaţiilor şi la crearea unei imagini frumoase în lume. Astfel se primeneşte oraşul. Shakespeare e găzduit nu numai în teatrul de aici, în biblioteca de aici, în universitatea de aici, dar şi pe străzi, în aer liber: există Piaţa “William Shakespeare”, în centrul căreia s-a dezvelit în prima zi a festivalului, o statuie a dramaturgului.
23 aprilie e considerată ziua naşterii lui Shakespeare. La această dată începe de fiecare dată Festivalul de la Craiova. La această dată îşi începe stagiunea şi vestitul Globe Theatre din Londra, scena pentru care a creat şi chiar a trăit Shakespeare. Dar trupa a ajuns, pe data de 23 aprilie, şi la Craiova. Echipa spectacolului “Mult zgomot pentru nimic”, în regia lui Max Webster, şi-au sărbătorit patronul spiritual cu această minunată montare în aer liber, în faţa Naţionalului. Sute de oameni i-au admirat pe actorii distribuiţi în originala creaţie marca Globe Theatre. Au jucat şi a doua zi, dar în foaierul teatrului, căci afară ploua. Deşi imprevizibil, a fost excepţional!
Joi, pe scena mare a Naţionalului craiovean, publicul a putut intra, cu ochii şi cu puterea minţii, în Pădurea din Ardeni, inventată de Silviu Purcărete în spectacolul “Cum vă place” a Teatrului Naţional din Budapesta. Marele creator a lucrat spectacolul tot cu Helmut Stürmer (decor), Dragoş Buhagiar (costume), Vasile Şirli (muzica). A prins la public, de minune! Regizorul a explorat acest text într-o manieră sprinţară. Imagininile şi jocul liber al actorilor îţi dă senzaţia că acolo pe scenă e un regat în care o lume se transformă. Vezi lumi, de fapt, e şi lumea teatrului, căci spectacolul începe în “cabina de machiaj”. Şi ce frumos te duce mai departe, pe acordurile unor muzici, de pian şi saxofon, în adâncul pădurii, în care dezinvolt umblă şi ne amuză un cerb, dar care la final moare...
Vineri, publicul a putut vedea două variante cu “Richard al III-lea”. De pe două continente. Primul spectacol, regizat de Fred Abrahamse, a fost prezentat de AM Production, în colaborare cu National Arts Festival şi Market Theatre din Cape Town (Africa de Sud). Au uimit trei actori, care au interpretat mai multe personaje: Marcel Meyer, David Dennis şi Nicholas Dallas. Al doilea “Richard al III-lea” e producţia Teatrului Naţional din Beijing, în regia lui Wang Xiaoying, creator interesat, după cum s-a şi văzut, de imagini poetice.
Un spectacol aşteptat şi apreciat a fost “Măsură pentru măsură”, prezentat sâmbătă seara de extraordinarii actori ai Teatrului Vahtangov” din Moscova, în regia celebrului regizor din Sankt Petersburg Yuri Butusov. Un model cum să prezinţi în scenă paradoxul naturii umane, dualitatea naturii umane, cum să dezghioci caractere. O frumuseţe a teatrului în sine!
Citește pe Antena3.ro