Americanii din Philadelphia sunt cap de afiş la prima ediţie a Suburban Street Fest, ce are loc în această seară în Suburbia, de la ora 20:00.
Diseară, festival punk
Americanii din Philadelphia sunt cap de afiş la prima ediţie
a Suburban Street Fest, ce are loc în această seară în Suburbia, de la ora
20:00.
Înainte de The Low Budgets – streetpunk SUA, evoluează trupele Fingering Jhoanna – punk Bucureşti, Mulţimea vidă – ska punk Iaşi, Recycle Bin – streetpunk Bucureşti şi Protex – streetpunk Cluj, biletul de intrare fiind 15 lei. În luna februarie, The Low Budgets a început (la Berlin) turneul european de promovare al celui mai recent album, “Leave Us A Loan” (2007), turneu ce include atât ţări din Est (Cehia, Ucraina, Polonia etc.), cât şi din Vest (Austria, Germania, Franţa).
UMOR. Grupul american, al-cătuit din Chris “Private investigator” Peelout – chitară, vocal, Joe Jack “Computer hacker” Talcum – keyboards, vocal, Dandrew “Limo driver” Stevens – chitară bas, Steve “Superhero” Please – tobe, este cunoscut pentru o muzică energică şi versuri pline de umor, cu subiecte inspirate din viaţa de zi cu zi a celor cu venituri mici. Este de menţionat că cei patru cunosc din experienţele trăite pe propria piele cum e să ai bugetul mic şi să supravieţuieşti, făcând haz de necaz pe acest subiect. Formaţia a luat naştere la iniţiativa chitaristului Chris Peelout (ex-Town Managers) şi a solistului-chitarist Joe Jack Talcum (ex-Dead Milkmen), având trei albume la activ.