Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Fals interviu" - aşa l-a denumit autorul - ne arată un adevăr despre conştiinţa lui Adrian Pintea, pe care intr-adevăr nu este nevoie să o mai măsurăm. Ceea ce ne-a lăsat omul a izvorăt direct din suflet şi această sevă nu se va pierde niciodată. Se va indrepta murmurănd către mare⦠Am ales să vă impărtăşim interviul pe care Adrian Pintea şi l-a luat sufletului lui pentru a-l da mai departe.
Un suflet cu suflet! Un suflet care şi-a găsit sufletul drumeţind pe ingusta-i cărare, aşa cum spunea Kahlil Gibran: "Inimile voastre cunosc in tăcere taina zilelor şi a nopţilor. Dar urechile fiecăruia insetează după sunetul cunoaşterii din inima voastră. Şi voi aţi vrea să cunoaşteţi in cuvinte ceea ce deja ştiţi din gănduri. Aţi dori să atingeţi cu degetul trupul gol al viselor voastre. Izvorul ascuns al sufletului trebuie să ţăşnească şi apoi să alerge murmurănd către mare⦠Şi nu cercetaţi adăncurile conştiinţei voastre nici cu prăjina, nici cu sonda, fiindcă eul omului este ca un ocean fără hotare şi de nemăsurat. Nu spuneţi nicicănd: «Am aflat adevărul», ci mai curănd: «Am aflat un adevăr». Nu spuneţi: «Am găsit cărarea sufletului», ci mai degrabă: «Am găsit sufletul drumeţind pe ingusta-mi cărare». Pentru că sufletul aleargă pe toate cărările. El nu călătoreşte pe o anume linie, nici nu creşte asemenea trestiei. Sufletul se desface precum un lotus in petale fără de număr". Sufletul lui Adrian Pintea s-a desfăcut in mii şi mii de petale. A stat cineva să le numere?! "Fals interviu" - aşa l-a denumit autorul - ne arată un adevăr despre conştiinţa lui Adrian Pintea, pe care intr-adevăr nu este nevoie să o mai măsurăm. Ceea ce ne-a lăsat omul a izvorăt direct din suflet şi această sevă nu se va pierde niciodată. Se va indrepta murmurănd către mare⦠Am ales să vă impărtăşim interviul pe care Adrian Pintea şi l-a luat sufletului lui pentru a-l da mai departe.
Citește pe Antena3.ro
Adrian Pintea: Cei care mă cunosc sau se laudă că mă cunosc presupun că am. Folosul acestei cunoaşteri se termină insă, de obicei, prea devreme. Astfel că unii devin lăudăroşi şi cam atăt, in cele din urmă...
Adrian Pintea: Ştii să stai de vorbă?
Adrian Pintea:Am iubit vorbind mereu, dar vorbitul nu e prea bun in iubire. In chipul acesta au murit mai multe oraşe pentru mine, chiar in clipa in care le povesteam frumuseţile, deci locurile lor cele mai alese pentru iubit...
Adrian Pintea: Te-ai intors vreodată inapoi?
Adrian Pintea:Mereu. De fiecare dată altfel. Tremuram de dor şi cerul tot mai tremura deasupra dorinţei fragile a minţii mele de a-şi aminti. Iubisem prin locuri indepărtate, incărunţisem, de schimbase plăcuţele de metal cu numele străzilor, numerele de telefon, de asemenea...
Adrian Pintea: Cănd, ultima dată?
Adrian Pintea:De curănd. Am galopat un cal de cinema prin faţa vechiului Muzeu al Crişurilor, la Oradea. Mai mult cu frăul străns in pumn şi cu capul in piept. Nu voiam să fiu recunoscut.
Lumina
Adrian Pintea: Ai plăns?
Adrian Pintea:Nu. Am fumat in şa.
Adrian Pintea: Repet intenţionat: tu ai suflet?
Adrian Pintea:Sub copacii de sub muzeul amintit, cu străngere de inimă, am stat acum aproape cincisprezece ani. Nu ploua prea tare, căinii erau mai frumoşi, mai tandri, mai pierduţi in visele lor de căini... Ştiam ceva important pe atunci, deşi pieream mereu jocul. Un acoperiş de iută udă, ţărănească. Griji limpezi, nu intortocheate, nu urăte...
Adrian Pintea: Aţi fost vreun "adolescent fericit"?
Adrian Pintea:Fericirea este pentru mine in fiecare clipă altceva şi altfel. Un trotuar sau o alee pe care te poţi plimba cu măinile in buzunare, găndindu-te cu toată seriozitatea la mai nimic. Dacă te intreabă cineva: "Ce-i, mă, cu tine pe aici?", să-i poţi răspunde calm: "Dar dumneavoastră, mă, cu ce treabă?!". Oricine ar fi. Nu avem de păzit decăt lumina care creşte apa din adăncul făntănii şi misterul inconfundabil al păinii. Mai ales cănd aceasta e frămăntată de o mănă de femeie bună. Bunica, mama, iubita...
Adrian Pintea: Ce vrei?
Adrian Pintea:Nu ştiu incă să vreau destul.
Adrian Pintea: Căt eşti?
Adrian Pintea:Căt sunt ingăduit. Şi incă ceva... In rest, nu chiar atăt de rău cum se grăbesc să creadă alţii. Puţin măhnit uneori, mai ales cănd văd că dreptul meu de a fi sentimental este văndut unora care nu-şi pot asuma acest drept decăt cumpărăndu-l, la o trecătoare şi tristă speculă... Negustorii amare.....
Adrian Pintea: O amintire de măine?
Iubirea. Frumoasă şi ordonată, ca o muncă cinstită.
Adrian Pintea: Şi răspoimăine?
Impăcarea, lumina, livada răcoroasă, făgăduită in vis... Căntecul nou. Să pot spune senin cuiva care are nevoie de asta: TU. Să fiu om...
P.S. Nu există măhnire mai mare decăt clipa in care iţi uiţi propriul chip.
"Fericirea este pentru mine in fiecare clipă altceva şi altfel. Un trotuar sau o alee pe care te poţi plimba cu măinile in buzunare, găndindu-te cu toată seriozitatea la mai nimic"
"Nu avem de păzit decăt lumina care creşte apa din adăncul făntănii şi misterul inconfundabil al păinii. Mai ales cănd aceasta e frămăntată de o mănă de femeie bună. Bunica, mama, iubita..."
Adrian Pintea
