"Avocatul Raţă m-a făcut să iau în serios joaca mea de-a muzica"

Interviu peste Ocean cu "un om fericit". Realizat de Dana Andronie, cu participarea oportună a lui Alexandru Andrieş. Chiar dacă a plecat în America, la mătuşa sa Victoria, menestrelul a găsit răspunsuri la "tona mea de întrebări".

Declar pe proprie răspundere că Alexandru Andrieş e şarmant. Are un umor stilat, te vrăjeşte atât cu privirea inteligentă şi mereu jucăuşă, cât şi cu sâsâitul său, pe care nu l-a moştenit. A fost pus deoparte doar pentru el. Ştiau Ursitoarele de ce... "Sunt singurul din familie care scoate sunetul ăsta. Cred că are legătură şi cu faptul că dinţii mei sunt încălecaţi invers, cei de jos peste cei de sus... Bine că nu sunt rârâit, m-ar fi confundat lumea cu Alifantis!"

Jurnalul Naţional: Alexandru Andrieş, al cui sunteţi?

Alexandru Andrieş: Hahaha, adică date de dosarJ. Pe mama o chema CHIRIACHIŢA, pe tatăl meu - IOAN. Mama a fost contabilă la întreprinderea Tractorul din Braşov şi tot acolo lucra şi tata, la metrologie. De fapt, când s-a angajat el, la fabrică se făceau avioane. Întreprinderea se numea IAR, dar imediat după război ruşii au făcut-o harcea-parcea şi au transformat-o în fabrică de tractoare.

Ce voiaţi să ajungeţi când aţi descoperit lumea oamenilor mari?

Prima meserie pe care mi-am ales-o a fost cea de pilot de avion. Normal, având în vedere antecedentele tatălui meu. Dar cred că mulţi băieţi vor asta când sunt mici, nu-i aşa? Suna grozav, pilot de avion!!! După aia m-am apucat de desenat şi de zdrăngănit la pian... Nici nu m-am mai gândit serios la ce vreau să fiu când mă fac mare. Îmi plăcea cum trăiesc.

Ce informaţii puteţi să extrageţi din arhiva personală despre anii copilăriei petrecuţi în casa de la Braşov? Nu vrem să vă compromitem...

Numai lucruri frumoase! Casa era plină de bunătăţi - şi acum mă gândesc cu poftă la dulapul plin de dulceţuri, peltele şi şerbeturi din casa copilăriei mele - şi toţi cei de-acolo, mama, tata, bunicii, mătuşa mea, străbunica, absolut toţi m-au crescut într-un fel special, cu multă libertate şi cu standarde înalte, de la care era inacceptabil să te abaţi. Abia acum îmi dau seama cu adevărat ce noroc am avut cu aşa oameni care să aibă grijă de mine. Le mulţumesc în gând des, de fiecare dată cu mare bucurie. Şi sper că nu i-am dezamăgit!

"AM PRIMIT DE LA DUMNEZEU TALENT"

Ce sunteţi mai întâi (ierarhic vorbind, nu cronologic): arhitect sau muzician?

De unde să ştiu? Ca arhitect am acte care dovedesc competenţa mea, ca muzician... am un public nemaipomenit, şi asta de ani buni încoace. Doar că eu nu mă gândesc aşa la mine niciodată, nu mă simt rupt în două, sunt doar eu şi atât!

În cazul dumneavoastră, în ce măsură muzica (dvs.) e influenţată de arhitectură şi invers?

Dar în cazul altora?J Am citit într-o carte un lucru extrem de interesant - cum ne influenţează, fără să ştim, dar implacabil şi adânc, arhitectura în care ne naştem şi ne formăm. Cred că-i aşa, e absolut normal să fie aşa. Din acest punct de vedere, arhitectura stă, cronologic, pe primul loc.J În rest, putem face tot felul de teorii, eu nu stau să mă gândesc la asta... Din fericire am avut mare noroc, am primit de la Dumnezeu talent şi tot ce fac e să îl întorc către cei de lângă mine, după puterile şi priceperea mea. Şi mă bucur că pot s-o fac.J

Când v-aţi dorit să faceţi cântece?

Recunosc, de vină sunt The Beatles. Mi-au schimbat total felul în care vedeam lumea şi percepeam muzica, şi nu numai mie! E deja istorie ce-au făcut ei, iar când am ascultat prima oară albumul lor "Revolver" am ştiut clar că asta vreau şi eu, printre altele. Să fac cântece de-astea grozave. Îmi spuneam: mamă, ce tare mi-ar plăcea! Sigur că nu s-a întâmplat de a doua zi, dar ăsta a fost punctul de plecare... La mine acasă tocmai se zugrăvea, toată mobila era pusă claie peste grămadă în bucătărie, pick-up-ul era undeva sus de tot şi eu aveam discul doar pentru o zi. Era marfă rară la vremea aia! Ne împrumutam între noi discurile ca pe ceva extrem de drag şi de preţios. Era o mare dovadă de prietenie să-ţi împrumute cineva discul lui... Aşa că am ascultat "Revolver" în picioare, pe un scaun din bucătărie, mut de plăcere. A fost un bun punct de plecare, aş zice acum.J

Care este muza dumneavoastră inspiratoare (sau exterminatoare)? Din muzica dumneavoastră rezultă cumva că absurdul vă inspiră. Sunteţi un fel de Caragiale pe note, al zilelor noastre - în sensul de "văd enorm şi simt monstruos"?

Caragiale mi-a plăcut întotdeauna, dar n-aş merge atât de departe. Cum să fiu eu un fel de Caragiale pe note? Nimeni nu poate fi Caragiale, şi dacă e ceva bun în ceea ce fac, nimeni nu poate fi nici Andrieş. Aşa stau lucrurile, arta e un domeniu nemilos, ai locul tău sau nu-l ai, punct. Nu există negocieri, n-ai cum să cumperi talentul, singura concurenţă e cu tine, să faci ceva mereu mai bun, mai interesant, mai altfel... Muza mea inspiratoare? Absolut tot ce mi se întâmplă, evident. Dacă nu mi s-ar întâmpla nimic, ar fi aşa o plictiseală în cântecele mele...

De la cine aţi moştenit sâsâitul şarmant?

Hahaha, de la nimeni! Sunt singurul din familie care scot sunetul ăsta. Cred că are legătură şi cu faptul că dinţii mei sunt încălecaţi invers, cei de jos peste cei de sus. Bine că e şarmant, şi nu enervant. Şi bine că nu sunt rârâit, m-ar fi confundat lumea cu Alifantis.J

"CAŞCAVALUL ÎMI PLACE ORICUM, RECUNOSC"

Ne puteţi povesti despre Miruna şi despre Troilebuzul 89? Da, ştiu, n-am încurcat personajele. Dumneavoastră sunteţi Alexandru Andrieş, nu Mircea Vintilă. Dar aţi cunoscut-o pe Miruna?

JMircea Vintilă nu e nici sâsâit, nici rârâit... Aşa că n-aveţi cum să îl confundaţi. Iar dacă mă întrebaţi de Miruna şi de Troleibuzul 89, înseamnă că deja ştiţi povestea de la Mircea Vintilă. Dar iată şi varianta mea: sigur că am cunoscut-o pe Miruna, am fost colegi la Arhitectură şi cam toţi eram cu ochii după ea. Frumoasă, blondă, deşteaptă... Cum să nu-ţi placă? Iar în ziua la care vă referiţi, Miruna "avea blugii rupţi la spate" - ca să citez exact cuvintele prietenului meu, corifeul de Bucureşti - şi habar n-avea, iar eu am mers cu ea până în staţia de la Universitate. Când a reuşit, cu greu, să ajungă să se-agaţe în uşa unui 89 plin ochi, ştiind clar că n-are cum să urce în troleibuz, imediat când, greu de tot, troleibuzul s-a pus în mişcare... eu i-am strigat: "Miruna, vezi că ai blugii rupţi!"J. A roşit toată, cei din staţie au întors la secundă capul să vadă locul ăla unde sunt rupţi blugii. Eu râdeam cu poftă. Ea mi-a făcut, a doua zi, un scandal monstruos. Şi uite aşa am ajuns în cântecul lui Mircea Vintilă... hahaha.

Vă rog să ne faceţi legenda la "Comanda specială", care însoţeşte CD-ul ce apare cu Ediţia de Colecţie... (vezi bursucul, oaia cu producţia sa proprie...)

Ei, na! Era ciorna mea pentru acest proiect. Mereu fac aşa, când mă gândesc, îmi place să desenez tot felul de chestii. De obicei apare desenul cu mine - un fel de autoportret pe care deja îl au aproape toţi cei care mi-au cerut autograf - şi probabil că ăstuia îi spuneţi "bursuc". Iar oicica e un nou personaj, care urmează şoricelului şi ciorii. Cine ştie ce-o să mai apară în desenele mele?! Asta e: mai scriu ceva, mai fac un desen...

V-aţi descris, într-o scurtă biografie, ca fiind "tip modest şi extrem de simpatic şi interesant (credeţi-mă pe cuvânt), care nu conteneşte să se mire că vine lumea să-l vadă". Mai este valabilă descrierea?

Sper că da. Însă cel mai sigur e să-i întrebaţi pe cei care mă cunosc, ei ştiu mai bine.J

Vă place caşcavalul? Puteţi s-o luaţi ca pe-o indiscreţie, dar vă întreb: cum vă place să-l serviţi, la ce telejurnal?

Caşvavalul îmi place oricum, recunosc! La telejurnal nu mă mai uit demult, aşa că legătura telejurnal/caşcaval există doar în cântec, şi e foarte bine aşa. S-a păstrat chiar şi în varianta "heavy" făcută de domnul Victor Panfilov... Indisolubilă legătura dintre caşcaval şi telejurnal, hahaha. J

Vi s-a întâmplat vreodată să vă stea ceasul? Dacă da, cu ce ocazie şi în ce sens, căci ştim că nu posedaţi aşa ceva? Apropo, de ce?

N-am ceas pentru că pot să mă descurc fără. S-a întâmplat de foarte puţine ori să ratez o oră stabilită, indiferent de context. Iar de stat ceasul, nu la modul propriu-zis, ultima dată mi-a stat când am citit despre "flacăra violet". Oricum, din 1989 încoace îmi "stă ceasul" mult mai des decât înainte, e tot mai interesant să trăieşti în România. Au grijă unii să fie aşa!

V-a scos cineva din sărite? Sau "săritele" lui Alexandru Andrieş au soclu de beton armat?

Ei, din când în când îmi sare şi mie ţandăra, om sunt şi eu! De cele mai multe ori reacţia mea e total disproporţionată. Cred că din cauză că mi se întâmplă rar şi tot ce se-adună dă pe-afară când te-aştepţi mai puţin. Noroc că prietenii mei îmi suportă şi hachiţele astea.J Altfel...

Armonii complexe şi versuri inteligente - cam asta e aprecierea unanimă în privinţa stilului şi construcţiei muzicale a pieselor dumneavoastră. Care este raportul dintre text şi melodie? Cine pe cine precede?

Nu există reguli, asta e diferenţa şi asta e şi cel mai frumos. Altfel ar fi atât de uşor să avem "fabrici" de pictori, de compozitori, de scriitori. În ceea ce mă priveşte, sunt convins că textul e cel care atrage atenţia în primul rând - şi e normal. În clipa în care te decizi să faci muzică şi versuri, mi se pare de-a dreptul caraghios să nu ai nimic de spus şi cuvintele să fie doar un pretext pentru invenţia muzicală. Nu că n-ar fi destule exemple de-astea în jur.J Dar dacă cuvintele nu se împletesc natural cu muzica, rezultatul nu e un cântec, e o făcătură. Cel care m-a făcut atent la asta a fost un avocat, avocatul Raţă. Stătea la parterul blocului unde locuiam în studenţie şi el a fost primul care m-a făcut să iau în serios "joaca" mea de-a muzica. Ce bine, nu?

Mai ştiţi de câte concerte vă faceţi "vinovat"?

Evidenţa, desigur, o ţine Aurel Mitran. Cine să ştie mai bine decât el câte concerte am avut? Dar cred că şi Andrei Partoş poate să dea un răspuns corect. Eu stau cel mai prost la acest capitol. Cu cifrele mereu am avut probleme.J

"SISTEMUL MEU BIOLOGIC DE ORIENTARE ÎN TIMP FUNCŢIONEAZĂ BINE"

De câte ori aţi fost în viaţă curajos şi de câte ori inconştient? Vrem şi dovezi. Adică, să ne spuneţi în ce context. Bineînţeles, câte un singur exemplu, în ambele variante de răspuns, este edificator.

Bănuiesc că aici vă referiţi la cântecele mele cu "cârlig politic", în special la cele dinainte de 1989. Nu prea pot să vă dau un răspuns din două bucăţi, nu mi-am propus niciodată să fiu curajos. Pur şi simplu am încercat să-mi exprim punctul de vedere într-un context în care acest lucru nu putea fi făcut direct decât cu consecinţe evidente. Şi ăsta e motivul pentru care unii mă considerau curajos, iar alţii inconştient... De câte ori? O să fac ca un mare artist pe care îl admir, Bob Dylan, şi care v-ar fi răspuns aşa: curajos de 382 de ori, inconştient doar de 381. Se pune şi răspunsul ăsta la socoteală?

Ne puteţi dezvălui dacă v-a plăcut vreodată de Tamara? Şi cine a fost Tamara?

Nu cunosc nici o Tamara, aia din cântec e inventată.J Ştiu că există la Iaşi o Tamara, chiar ascultă cântecele mele - şi-i plac - dar nu ne cunoaştem. Şi precis mai există Tamare despre care nu ştiu absolut nimic. Chiar, oare aşa crede lumea, că tot ce zic eu în cântece e un fel de reportaj cu rime şi că de fapt sunt doar un fel de reporter niţel mai interesant?

Ce mai face Mătuşa? Este un personaj important în poveştile pe care le-am auzit de la dumneavoastră. Iertare, dar sunt curioasă.

Toată lumea e curioasă când e vorba de matuşa mea. Hahaha... Face foarte bine, acum când eu scriu răspunsurile la întrebările astea ea e plecată. Dar vă trimit o fotografie cu ea, măcar să ştie lumea cum arată.J Am vorbit cu ea, puteţi s-o publicaţi. Mi-a dat voie.J

Şi o anexă la o întrebare de mai sus. Acasă aveţi propriul sistem biologic de orientare în timp. Dar acum, în America, fusul orar nu v-a dat peste cap limbile?  

Aşa e, nu prea am nevoie de ceas. Deocamdată sistemul meu biologic de orientare în timp funcţionează bine.J De câte ori traversez Oceanul şi am de înfruntat diferenţa de şapte ore, recunosc că am nevoie de câteva zile până îmi revin. Dar nu cred că există cineva care să poată face altfel, aşa că nu mă plâng...