Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Bistriţa muzica avea să-i iasă din nou în cale lui Alexandru Jula. Primii fiori ai muzicii n-au fost niciodată uitaţi de Alexandru Jula. Soţul surorii sale mai mari i-a dăruit în 1949 o chitară. A încercat să înveţe singur să se acompanieze, dar un an mai târziu, la Şimleu Silvaniei, avea parte de un "profesor": Ştefan Răduţ.
"Era perioada serenadelor. Eu eram foarte important pentru că ştiam să cânt la chitară. Mergeam cu gaşca, iar fetele apăreau la fereastă. Aprindeau un chibrit, două, trei. Era semn că auziseră cântecele noastre. Ştefan Răduţ, omul care m-a ajutat să stăpânesc secretele unei chitare, a ajuns dirijor la Teatrul de Estradă din Deva. Devenisem omul cu chitara."Deşi era atras de muzică, Alexandru Jula a urmat Liceul Comercial din Cluj. "Eu consideram că sunt un accident acolo. Visam scena. După liceu am fost repartizat la Bistriţa, unde, la Casa de cultură, era un grup de tineri care făuriseră un ansamblu deosebit de talentat, cu nişte oameni care ar fi avut de spus ceva în orice trupă profesionistă: Cornel Botoş, soţia lui, Elvira... Am avut spectacole profesioniste aici timp de un an", îşi aminteşte Alexandru Jula.
În 1954 a plecat în concediu la Galaţi. Nici nu se gândea atunci că oraşul de pe Dunăre îl va "adopta". "Acolo erau stabilite surorile mele. Primul lucru pe care l-am făcut: m-am dus să văd Dunărea. Apoi, la întoarcere, am văzut un afiş: Teatrul de Estradă prezintă spectacolul «Sugestii şi reclamaţii». N-am să uit asta toată viaţa.
Mi-am cumpărat imediat bilet, iar seara am mers la spectacol, la balcon. Mi-a plăcut spectacolul, iar în gând mi-am spus: «Băieţii ăştia nu cântă mai bine decât mine». A doua zi m-am prezentat la directorul Teatrului, Aurel Manolache. Acesta mi-a replicat scurt: «Băiete, ca tine vin câte 15 pe zi. Valea». Nu m-am cuminţit. Am venit şi a doua zi.
Şi... aşa, timp de zece zile. Ziua următoare mi-am spus: nu mă mai duc. Dar după-amiază m-am răzgândit. Nu era decât Aurel Manolache şi regizorul Milu Iosipovici. Aurel Manolache, când m-a văzut, l-a trimis pe Milu Iosipovici să mă expedieze. «De unde vii?», m-a întrebat acesta. «De la Bistriţa». «Măi, băiete, tu ai mai cântat undeva?» I-am spus: «Da, la Bistriţa».
Aveam la mine un program pe care eram trecut de nouă ori. Am fost chemat şi ascultat. Aurel Manolache mi-a zis: «De mâine eşti angajat provizoriu», iar «provizoratul» a durat 50 de ani. La 1 octombrie 1954 am fost angajat la Teatrul din Galaţi", mai spune Alexandru Jula.
"A fost o perioadă de vis. Făceam ceea ce îmi plăcea cel mai mult. Cântam muzică uşoară. Numai că în vara lui 1955, la o Grădină de Vară pe care o construiserăm noi, artiştii Teatrului de Estradă, am intrat în conflict cu comandantul Comisariatului Judeţului Galaţi. Era îmbrăcat civil şi voia să intre fără să plătească bilet. Fiind civil, n-am ştiut cine este şi l-am dat afară. Ghinion.
Citește pe Antena3.ro
Am fost încorporat şi trimis în cea mai îndepărtată garnizoană, la Gătaia, într-o pădure, la graniţa cu Iugoslavia, unde am făcut o perioadă de instrucţie foarte serioasă. Dar, la un moment dat, în unitatea noastră a venit Ansamblul Armatei din Cluj, în frunte cu acel căpitan Ghinescu, o mare figură în teatrele de revistă româneşti. Am dat un examen şi mi-am continuat serviciul militar la Cluj."
După armată, Alexandru Jula a revenit la Galaţi. "Teatrul de Estradă devenise Muzical şi era condus de Viorel Doboş. Un om de muzică deosebit, dar care nu mă cunoştea. M-au angajat în cor. Am rămas cu amintiri extraordinare din acea perioadă. În anul 1959, teatrul a organizat un turneu la mare. Trebuia să fie şi un solist de muzică uşoară. Am avut noroc ca, la unul dintre spectacole, să asiste şi un domn Giurgiu din Ministerul Culturii.
Eu am făcut mare succes, iar Giurgiu s-a interesat de mine. «Cine-i băiatul?» «De la noi, din cor», i s-a răspuns. «Bravo, o aşa voce voi o ţineţi în cor?» A trimis o adresă, să fiu scos din cor şi să fiu solist de muzică uşoară. Spre norocul meu", consideră artistul.
